LIGA EUROPA / ASTRA-GENK 2-2

ASTRA-GENK 2-2. Şumudică spune tot. Ce discuţie a avut cu arbitrul norvegian: „Te rog! Am muncit să fiu aici. Mi-a zis că a greşit!”

Astra a încheiat la egalitate, 2-2, prima manșă din 16-imile Ligii Europa împotriva lui Genk. Pentru astrali au marcat Budescu, minutul 43, și Seto, în minutul 90. Returul are loc peste o săptămînă în Belgia, cînd se va decide echipa care merge mai departe. Antrenorul Marius Şumudică a criticat în termeni duri arbitrajul şi a explicat de ce l-a ţinut pe Buş doar cîteva minute în teren.

Cele mai citite

„Un rezultat injust. Am închegat o echipă bună, dar o să creştem şi, după meciul cu Viitorul, cred că vom fi la un nivel bun pentru retur. Îmi felicit jucătorii că au revenit de două ori, două faze extraordinare. Demonstrăm că sîntem una dintre echipele bune ale României şi merităm să fim aici. Sîntem o echipă mică, dintr-o ţară mică. I-am spus şi norvegianului. Nu se poate. Fii echidistant. Am muncit să fim aici. Ce să mai? Mi-a zis după prima repriză că a greşit. Dar nu se poate. Sub ochii adiţionalului. E penalty clar.

Au scăzut şansele. Sînt 25-30%. Am făcut o propagandă bună fotbalului românesc. Am revenit şi asta înseamnă putere. E important să jucăm în play-off-ul. Dacă ne-am califica, ar fi extraordinar. Ar fi a 10-a minune dacă trecem. Genk are jucători de calitate, dar ne-am ridicat la nivelul jocului. 

Cu Buş a fost o schimbare tactică. N-am fost mulţumit de el, dar nu e nici o problemă. O să îi vină rîndul din nou. Florea a jucat foarte bine. Budescu şi Săpunaru au jucat extraordinar. Am fost inspirat cînd am schimbat sistemul”, a spus Şumudică.

Nu rata

 

SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu