ULTIMA ORĂ
TENIS / MADRID

Conducerea WTA, scandalizată de Ilie Năstase: „Gest iresponsabil!”

Simona Halep a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul de la Madrid, după ce s-a impus în trei seturi în faţa Kristinei Mladenovic,  7-5, 6-7(5), 6-2. La ceremonia de decernare a trofeului a făcut parte şi Ilie Năstase, care a fost implicat recent într-un scandal uriaş.

Cele mai citite

Interzis de la Wimbledon şi Roland Garros, după meciul României cu Marea Britanie din Fed Cup, acesta a fost prezent la finala de la Madrid, iar reprezentanţii WTA au dezaprobat acest lucru, care l-au pus la colţ pe organizatorul turneului, Ion Ţiriac:

Nu rata

„A fost o finală incredibilă şi le felicit din tot sufletul pe Simona şi Kristina pentru tenisul arătat în această zi. Singurul moment care a umbrit ziua a fost invitaţia către domnul Năstase de a participa la ceremonia de decernare a trofeului. Dumnealui este în prezent suspendat provizoriu de ITF pentru comportamentul său, iar noi i-am revocat toate drepturile până în momentul în care ancheta va fi finalizată. A fost un gest iresponsabil şi inacceptabil din partea Madrid Open de a-i oferi domnului Năstase un rol oficial. Turneul de la Madrid este unul de nivel Premier, se desfăşoară după cele mai înalte standarde atât la nivel sportiv, cât şi la nivel organizatoric. Aceste standarde organizatorice nu au fost reflectate astăzi”, a spus Steve Simon, preşedintele WTA.

LIBERTATEA.RO
SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu
Cancanuri