STEAUA-VOLUNTARI 2-1 / TRĂIRILE LUI DICĂ

REPORTAJ. Mister „Nick”, la debut: emoţii, epuizare, FERICIRE!

În 2014, era considerat tehnicianul numărul patru din staff-ul lui Costel Gâlcă. Duminică seară, Nicolae Dică a bifat primul său meci oficial ca principal la Steaua! FANATIK.RO l-a urmărit pas cu pas de-a lungul partidei cu Voluntari, scor 2-1 şi vă prezintă trăirile noului principal al Stelei.

Cele mai citite

Dică a avut emoții foarte mari, așa cum singur a declarat după finalul partidei caștigate de FCSB, în minutul 90+2. Dennis Man a fost omul care l-a făcut pe „Dicanio” să se închine după golul reușit în finalul partidei.

Nicolae Dică: „Sper să mai vină lume!”

Însă până atunci, chiar dacă a recunoscut că a avut mari emoții la debut, Nicolae Dică a crezut mai întâi va conduce primul său meci din acest mandat pe un stadion aproape gol. Cu o oră înainte de startul jocul pe Național Arena erau prezenți doar 3.000 de spectatori, iar „Nick”, aşa cum îi spun jucătorii, privea de la marginea tunelui cu un ochi încălzirea jucătorilor săi, iar cu celălalt în tribune.

„Sper să mai vină lume la meci. E bine că a fost tras acoperișul. Afară a început să plouă”, discuta Dică, oftînd cu omul care îl înlocuiește timp de o lună pe Meme, pe banca tehnică, Marius Ianuli.

Nicolae Dica in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti in cadrul Ligii 1 Orange, duminica 16 iulie 2017.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dică, Steaua-Voluntari 2-1. INOVATORUL

Si dorința lui Dică – ușor, ușor – a început să se îndeplinescă după ce la ora startului jocului, în tribune, numărul spectatorilor a ajuns la peste 10.000. Așa că antrenorul roș-albaștrilor a ieșit mai sigur pe el de la vestiare, deși a încercat să își mascheze emoțiile care i se puteau citi pe față.

Însă acesta a surprins asistența, atunci când le-a făcut semn celor de pe bancă, dar și jucătorilor, să vină la margine terenului unde au discutat un minut în timp ce se țineau cu toți de gît. „Ce face mă, asta? Reghe îi strângea la finalului jocului, dar Nicu îi strânge înainte. Interesant. Bravo, Nicule! Așa, tată!” au strigat spectatorii din spatele băncii de rezerve a Stelei către Dică.

dica steaua-voluntari

Disciplină pe bancă și în teren!

Dar o dată ce partida a început, Nicolae Dică a stat doar la marginea terenului, iar pe durata celor 94 de minute de joc s-a agitat ca un leu în cușcă. Însă nu înainte ca el să citească, în minutul 1, mesajul afișat de galeria Stelei de la peluză: „Bine ai venit Dică!”

Dica Steaua-Voluntari 2-1. Merită semnalat faptul că, deși are 37 de ani, Nicolae Dică este respectat de toată lumea. Atât pe bancă cât și în teren disciplina a fost cuvîntul de ordine. Mai mult, faze de genul celor din mandatul lui Gâlcă, atunci cînd Keșeru, Rusescu sau Stanciu se băteau între ei pe teren care să execute lovituri de la 11 metri nu s-au repetat și acum cu Dică pe margine. Antrenorul roș-albaștrilor a stabilit clar de la vestiare că Budescu este primul executant al fazelor fize și așa a rămas, În momentul în care Steaua a obținut lovitura de la 11 metri fostul decar al giurgiuvenilor a luat mingia și a executat fără nici un comentariu din partea colegilor săi. Nici pe bancă lumea nu se ridică fără acordul antrenorului principal, iar Dică le-a interzis acestora să protesteze la adresa arbitrilor.

Nicolae Dica in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti in cadrul Ligii 1 Orange, duminica 16 iulie 2017.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Epuizat, dar fericit!

Însă primele 94 de minute din mandatul lui Dică la Steaua au fost extrem de solicitante și din cauza scorului de pe tabelă. După ce Voluntari a egalat, 1-1, antrenorul roș-albaștrilor a început să se consume și mai tare deoarece era convins că elevii săi au forța să câștige partida mai ales că pe teren se afla toată artileria grea de la Astra. Dar cu toate acestea, Dică tot ca un leu în cușcă se agita. A dat din mâini, și le-a pus în cap, iar în final și-a făcut semnul crucii după Dennis Man a marcat în minutul 90+2 golul victoriei.

Dica Steaua-Voluntari 2-1. După fluierul final antrenorul Stelei s-a luat în brațe cu toată lumea de pe bancă, iar după ce a fost chemat de galerie să sărbătorească victoria, împreună cu fanii, a mai stat pe teren preț de 5 minute, doarece a trebuit să facă față solicitărilor de poze ale copiilor de mingii.

Fotbalistii stelisti isi saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti in cadrul Ligii 1 Orange, duminica 16 iulie 2017.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

” O să muncim și mai mult!”

Nicolae Dică s-a prezentat la conferința de presă cu un discurs extrem de calculat.

Nu rata

„Mă bucur că am câștigat cu toate că am avut mari emoții ținând cont că Dennis Man a dat gol victoriei în finalul jocului. Însă era păcat să nu obținem toate cele trei puncte. Am avut o primă repriză foarte bună. Nu i-am trimis pe teren de la început pe Alibec și Teixeira deoarece ei nu au făcut cu noi pregătirea de la început. Însă, cît de curînd și ei vor ajunge ok din punct de vedere fizic. Acum trebuie să ne întoarcem la antrenamente și trebuie să muncim și mai mult deoarece este doar începutul. O să avem mult de muncă”, a încheiat Dică.

SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu