ULTIMA ORĂ
CUPA LIGII / DINAMO-ACS POLI, SÂMBĂTĂ, ORA 20:00

DINAMO-ACS POLI. Cosmin Contra trage semnalul de alarmă: „Mi-e FRICĂ! Sincer!”

cosmin

DINAMO-ACS POLI. Tehnicianul celor de la Dinamo, Cosmin Contra a vorbit despre finala Cupei Ligii, contra Timişoarei şi încearcă să-şi facă extrem de atenţi jucătorii. „Să nu uităm că au plecat de la minus 14 puncte şi sunt la un pas de salvare. Mie, sincer, mi-e frică!”

Cele mai citite

DINAMO-ACS POLI. „E ultimul meci pentru noi în acest sezon. Jucăm finala, ne-am fi dorit să jucăm şi altă finală – de Cupa României -, dar nu s-a putut.Băieţii au făcut un efort extraordinar ca să ajungă în ultimul act şi îmi doresc din toată inima mâine seară să încununăm acest parcurs din Cupa Ligii cu trofeul”, a spus Contra în conferinţa de presă dinaintea finalei.

DINAMO-ACS POLI. Antrenorul dinamovist şi-a spus părerea despre faptul că adversarul a venit la Bucureşti fără mai mulţi titulari:Chiar dacă echipa adversă vine fără foarte mulţi jucători care au rămas la Timişoara, într-o finală dacă nu iei jocul în serios poţi avea surprize. Am insistat toată săptămâna astfel încât concentrarea să fie maximă. Trebuie să respectăm adversarul şi să jucăm la nivelul arătat în ultimele două luni şi jumătate. Înţeleg perfect poziţia lui Popa, a făcut minuni la Timişoara. Înţeleg perfect că meciul cu Pandurii e finala lor, aşa pot rămâne în Liga 1. Salvarea de la retrogradare e obiectivul primordial pentru această echipă. Ştiu foarte bine situaţia de acolo şi mi-aş dori ca Timişoara să rămână în prima ligă„.

DINAMO-ACS POLI. „Sincer mi-e frică: toţi daţi echipa Timişoarei care nu are nicio şansă. Să nu uităm că a plecat cu minus 14 puncte şi marţi are posibilitatea să rămână în Liga 1. Să vedem ce altă echipă din România ar fi putut să faca asta. O formaţie care reuşeşte aşa ceva poate să pună probleme oricărui adversar„, crede Contra.

Nu rata

Finala Cupei Ligii, Dinamo-ACS Poli, se dispută sâmbătă, ora 20:00, pe Arena Naţională, şi este LIVE TEXT şi LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.

LIBERTATEA.RO
SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu
Cancanuri