ULTIMA ORĂ
TENIS / ROLAND GARROS

Maria Şarapova, după ce a fost REFUZATĂ la Roland Garros: „Nimeni nu poate să mă oprească să îmi îndeplinesc visele”

rw

Maria Şarapova a primit o lovitură dură înainte de Roland Garros. Rusoaica nu a primit wild card la turneul parizian şi va avea de tras pentru a accede pe tabloul principal de la Wimbledon. După refuzul de la Paris, Şarapova a primit un wild card din partea organizatorilor de la Strasbourg, dar rusoaica nu a dorit să dea curs invitaţiei pentru că doreşte să se pregătească pentru sezonul de iarbă. 

Cele mai citite

„MaŞa” a vorbit în premieră după ce a ieşit din turneul de la Roma într-o conferinţă de presă şi a spus că nu va aplica pentru un wild card pe tabloul principal de la Wimbledon, pentru a nu „agita apele” şi va evolua în calificări.

Întrebată despre faptul că nu a fost invitată la Roland Garros, Şarapova a spus: „Dacă asta trebuie să fac pentru a străluci din nou, atunci sunt gata să merg până la capăt. Niciun cuvânt, joc sau acţiune nu mă va opri să îmi realizez visele. Şi am multe” 

Astfel, turneul de la Wimbledon va începe pentru Maria Şarapova cu o săptămână mai devreme. Rusoaica va evolua în calificări la Roehampton, într-o bază în care spectatorii stau foarte aproape de jucători, un loc pitoresc, puţine terenuri având tribune.

Dacă va reuşi să treacă cele 3 tururi de calificare, Maria Şarapova se va califica pe tabloul principal de la Wimbledon, turneu care se desfăşoară între 3 şi 16 iulie.

 

Nu rata

 

SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu
Cancanuri