Interviu

SPECIAL FANATIK. S-a retras la 20 de ani! “Nu merge cu 600 de lei!”

Obişnuiam să ne mîndrim cu gimnastica, sport care a îmbrăcat România în aur la Olimpiadă în ultimele decenii. Dar, în ultimii ani a avut loc o cădere abruptă. Tot acest domeniu s-a surpat...
12.02.2017 | 00:07

Obişnuiam să ne mîndrim cu gimnastica, sport care a îmbrăcat România în aur la Olimpiadă în ultimele decenii. Dar, în ultimii ani a avut loc o cădere abruptă. Tot acest domeniu s-a surpat şi asta s-a văzut la Rio, ediţie în care România nu a luat nici o medalie la gimnastică după 44 de ani. 

Situaţia e dramatică în gimnastica românească. Au mai rămas cu totul 60 de gimnaşti profesionişti, aici incluzînd şi juniorii. 60 de gimnaşti la o populaţie de 20.000.000 de locuitori. Din păcate şi mulţi dintre gimnaştii care au ajuns în vîrful piramidei pe plan intern, adică la lotul naţional, se gîndesc să se retragă sau au făcut-o deja.

Unul dintre ei e Bogdan Necşa, deja fost gimnast. A hotărît să se lase la 20 de ani, deşi a fost unul dintre cei 13 gimnaşti din lotul naţional, între cei mai buni din ţară.

FANATIK.RO a stat de vorbă cu Bogdan Necşa (foto jos), care a vorbit despre situaţia gimnasticii româneşti, motivele care l-au determinat să se retragă la o vîrstă atît de fragedă, dar şi despre cum arată viaţa unui gimnast profesionist.

f2gr

Cum ai început gimnastica?

Am început la vîrsta de 3 ani. Părinţii mei au văzut că am energie şi nu am stare şi au decis să merg la un sport şi m-au dat la gimnastică.

Şi ai devenit gimnast profesionist. Cum te-ai decis că vrei să faci o carieră din asta?

Am ajuns să mă cunosc, să văd de ce sînt în stare. Niciodată nu m-am gîndit că voi ajunge la lotul naţional de seniori. Toate s-au întîmplat pas cu pas.

“Gimnastica am făcut-o din plăcere, dar pînă la o anumită limită” 

Ai practicat cu succes acest sport. Ai ajuns printre cei mai buni din România, la lotul naţional. De ce te-ai retras la 20 de ani?

Din cauza multor cerinţe pe care, probabil, nu puteam să le fac. Era o atmosferă destul de tensionată. Condiţiile din România m-au făcut să mă retrag. A lipsit şi motivaţia, dar a contat şi partea financiară.

Atmosfera cum a fost la lot?

Din punctul meu de vedere, unii antrenori au fost axaţi pe anumiţi sportivi şi avînd în vedere că în ultima vreme au fost mai multe concursuri pentru care s-au pregătit cei mai vechi, noi am fost un pic daţi la o parte. În total sîntem 13 gimnaşti la lotul naţional, nu sîntem chiar aşa mulţi.

E adevărată suma de 600 de lei care se dă rentă gimnaştilor mai tineri de la lotul naţional?

Exact asta e suma. Gimnastica am făcut-o din plăcere, dar pînă la o anumită limită. Ai nevoie să trăieşti, ai nevoie de un anumit confort din acest punct de vedere. Renta era foarte mică. După părerea mea, nu merită să „te rupi” la gimnastică.

“În gimnastică, antrenorul trebuie să îşi impună punctul de vedere” 

Poţi să ne spui o zi din viaţa ta de gimnast?

Trezirea e la ora 8. Apoi masă, o cafea, o rugăciune şi primul antrenament. Dădeam cît se poate de mult acolo. Iar masă, odihnă şi al doilea antrenament. După amiază eram mult mai fresh şi seara la ora 19:00 e ultima masă, apoi în cameră şi eventual la un suc alături de colegi. Aveam timp liber, nu pot să mă plîng, dar asta era rutina zilnică.

Apar din ce în ce mai multe scandaluri în ceea ce priveşte gimnastica românească, mai ales la feminin. Abuzuri, înjurături…

Nu cred că se întîmplă aşa ceva în gimnastica noastră. La noi nu trebuie să fie o relaţie de spartanizare, dar antrenorul trebuie să îşi impună punctul de vedere. La noi sînt multe speculaţii. Se scriu multe, dar eu nu ştiu de aşa ceva.

La lotul naţional există unele incidente?

Sînt speculaţii. Evident, antrenorul se mai enervează, dar nu o spune personal. Eu nu m-am lovit de lucruri de genul acesta.

“Sînt 60 de gimnaşti cu tot cu juniori, adică cei de sub 12 ani”

Spuneai că sînt multe sacrificii în viaţa de gimnast. Poţi să ni le spui?

Cel mai mare sacrificiu e copilăria. Nu am ştiut ce e aia copilărie. De la 3 ani pînă pe la 6-7 ani făceam de 3 ori pe săptămînă antrenament. După aceea, zi de zi. Am fost legitimat şi asta a fost. Dar, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, trebuie să te supui unor reguli. Aşa e la orice loc de muncă.

În România să fii gimnast e o raritate. Au mai rămas 60 cu totul. Cum ţi se pare?

Dacă nu mă înşel sînt 60 cu tot cu juniorii, adică şi cei sub 12 ani. Nici nu se unesc toţi, să participe la concursuri, cei mici să îi urmărească pe cei mari. Un factor important e tehnologia. Părinţii au şi ei un rol. Îi cumpără copilului un Iphone în loc să îl ducă la un sport.

“Marian Drăgulescu va merge la Tokyo. Poate scoate un rezultat bun şi la 41 de ani” 

Dar la noi sînt condiţii pentru a se face gimnastică?

A scăzut foarte mult nivelul. La capitolul condiţii, sînt foarte multe cluburi care nu au aparate care să ajute copii. Sînt nişte aparate ajutătoare care îl fac pe copil să facă un anumit element corect. Dacă nu înveţi cînd eşti mic corect un element, cînd eşti mare e foarte greu să mai corectezi.

Mai avem viitor în gimnastică?

Eu sper şi îmi doresc să mai fie. E mediul meu şi nu am cum să nu sper asta. E o problemă pe plan naţional. Dacă oamenii de la Minister ar fi mai preocupaţi, dacă am avea cîteva investiţii, s-ar putea revitaliza acest sport.

E pentru prima dată în 44 de ani cînd venim fără medalie la gimnastică de la Olimpiadă…

E trist, ciudat. E un gust amar pe care îl resimţim cu toţii din lumea gimnasticii.

Îl cunoşti bine pe Marian Drăgulescu. Acum are 37 de ani. Îl mai vezi şi la Tokyo?

Da. Are o ambiţie fantastică, un spirit competitiv uriaş şi un psihic foarte ridicat. Săritura lui o sar foarte mulţi, dar el o sare cel mai bine. Cred că poate face un rezultat bun chiar şi la 40 sau 41 de ani.

“A meritat tot sacrificiul vieţii de gimnast profesionist” 

Nu mai avem gimnastică, dar organizăm Campionatele Europene de gimnastică. Cum vezi şansele noastre?

E un concurs individual. Sînt şanse. Sper şi cred. Voi merge să îi încurajez.

Anul trecut te-ai retras înainte de Rio. Nu regreţi?

Nu am de ce să regret. Tot ce a fost acolo pe mine m-a ajutat foarte mult. Şi pe plan social. Am învăţat mult. Gimnastica te şi educă. Te învaţă şi să te comporţi în societate.

Cum e viaţa fără gimnastică?

Viaţa mea e foarte bună. Cînd m-am lăsat nu credeam că pot să fac altceva. Toată lumea din jurul meu punea presiune pe mine şi mă întrebau întruna de ce m-am lăsat. Dar eu ştiu ce am făcut, ce am simţit. Din moment ce nu treci prin anumite chestii, nu poţi să înţelegi.

Ce faci acum?

Sînt antrenor la Clubul Sportiv din Sibiu. Îmi doresc să ajung un antrenor bun. De aceea fac şi Şcoala de Antrenori. Vreau să mă perfecţionez.

Merită sacrificiul pentru a fi gimnast profesionist?

Da. Eu cred că a meritat. În tot sacrificiul acesta, toate lucrurile au fost bune. Legat şi de şcoală şi de atitudine, de gîndire. Am trecut prin chestii care m-au întărit. M-a învăţat să mă descurc pe cont propriu cît pot.

60 de gimnaşti profesionişti are România în 2017

600 de lei e renta pe care o primeşte un gimnast tînăr la lotul naţional