ULTIMA ORĂ
INTERNAŢIONAL / AUSTRIA

Adversara Viitorului e în formă. Red Bull Salzburg, succes în prelungiri

Viitoarea adversară a formaţiei Viitorul Constanţa în „play-off”-ul Europa League, FC Red Bull Salzburg, a reuşit un succes la limită, în deplasare, în runda cu numărul 4 din cadrul campionatului austriac de fotbal. Elevii fostului fotbalist spaniol Oscar Garcia Junyent au dominat de la un capăt la altul jocul cu SCR Altach (echipă de mijlocul clasamentului), dar nu au reuşit să înscrie golul salvator decât în minutele de prelungire.

Cele mai citite

Era minutul 90+4, atunci când Wolf, intrat în locul sud-coreanului Hee-Chan Hwang, le-a asigurat oaspeţilor victoria şi urcarea pe primul loc al ierarhiei. În acest moment, Red Bull Salzburg are 3 succese şi o remiză, depăşind cu un punct fostul lider, Sturm Graz. A fost ultima repetiţie a austriecilor înaintea meciului cu trupa lui Hagi, pe care îl au programat tot în deplasare.

Salzburg victorie. Red Bull a jucat cu toate vedetele

Antrenorul formaţiei din oraşul lui Mozart a folosit în acest meci toate vedetele din lot, doar trei austrieci făcându-şi loc în primul 11. Iată echipa de start a lui Salzburg şi schimbările efectuate în partida cu SCR Altach: Stankovic – Lainer, Doin, Caleta-Car, Ulmer – Samassekou – Yabo (Haidara), Minamino (Gulbrandsen), Berisha – Hwang (Wolf), Dabbur.

Nu rata

Meciul Viitorul Constanţa – FC Red Bull Salzburg din cadrul „play-off”-ului Europa League va avea loc joi, 17 august, de la ora 21:45. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Anglia, formată din Anthony Taylor va fi la centru, ajutat de asistenții Gary Beswick și Adam Nunn.

SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu