Fotbal international

Se numeşte Michael Phelps. I se spune colecţionarul de medalii

Cu reuşitele de la Rio de Janeiro, a devenit sportivul cu cele mai multe medalii cîştigate la Jocurile Olimpice. Se numeşte Michael Phelps şi i s-ar putea spune pur şi simplu "Colecţionarul"....
26.08.2016 | 01:15

Cu reuşitele de la Rio de Janeiro, a devenit sportivul cu cele mai multe medalii cîştigate la Jocurile Olimpice. Se numeşte Michael Phelps şi i s-ar putea spune pur şi simplu “Colecţionarul”. Un colecţionar atipic, pentru că nu stă să strîngă obiectele dorite de pe la alţii, ci şi le face cadou el însuşi.

Este poate cel mai bun înotător din istoria acestui sport, pentru că a reuşit să strîngă în impresionanta sa colecţie de titluri şi locuri pe podium nu mai puţin de 28 de medalii numai la Jocurile Olimpice la care a fost prezent, începînd cu Atena 2004. Aşadar patru Olimpiade, Atena, Beijing, Londra şi acum Rio de Janeiro sunt trecute pe lista de onoare a locurilor unde a rămas pentru totdeauna amprenta energetică a unui campion fabulos. La aceste performanţe olimpice se adaugă şi medaliile de la Campionate Mondiale, nu mai puţin de 33 şi acestea. Prima Olimpiadă la care Michael Phelps a făcut senzaţie a fost Atena 2004, unde a cucerit şase titluri şi a mai obţinut două bronzuri.

2004 este anul în care concernul german Audi lansează pe piaţă a treia serie a modelului Audi A6.

Are descendenţi din cinci ţări

Michael Fred Phelps II s-a născut într-o duminică, pe 30 iunie 1985, în localitatea Baltimore. Este cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei, care mai cuprinde două fete. Mama sa, Deborah Sue, a fost un cadru didactic de nivel mediu, iar tatăl, al cărui nume îl poartă integral, de aici şi titulatura de Phelps II, a fost ofiţer de poliţie şi fost jucător de fotbal american, care a încercat în anul 1970 un angajament la echipa Washington Redskins, însă nu a fost acceptat. Arborele genealogic al marelui campion la nataţie e unul foarte stufos, cu descendenţi din cinci ţări, Anglia, Germania, Irlanda, Scoţia şi Ţara Galilor. Phelps II a început înotul la vîrsta de şapte ani, deşi fusese diagnosticat cu sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivitate. Aceasta înseamnă că respectivul copil fie dovedeşte multă neatenţie, fie are momente cînd este cu o energie de nestăpînit, fie are momente cînd are tulburări de comportament.

Divorţul care l-a înrăit

Micul Phelps s-a apucat de înot cu gîndul că astfel îşi va consuma o mare parte din surplusul de energie. Dar la vîrsta de nouă ani copiii familiei Phelps au primit o mare lovitură sufletească, în momentul în care părinţii au decis să se despartă. Tatăl s-a recăsătorit, dar Michael avea să spună peste ani că decizia părinţilor l-a marcat mult la acea vreme şi pentru a trece mai uşor s-a consacrat cu îndîrjire înotului. Astfel se explică performanţele sale la vîrsta de 10 ani, performanţe care nu au fost doborîte de atunci, record naţional în proba de 100 m fluture. Succesul l-a propulsat către una dintre cele mai puternice şcoli în domeniu din Statele Unite, North Baltimore Aquatic Club, unde sub îndrumarea antrenorului Bob Bowman a început să adune recorduri naţionale pentru vîrsta sa în mai multe probe. Specialiştii acestui sport din State au înţeles repede că se află în faţa unui mare campion al viitorului nu foarte îndepărtat.

Cel mai tînăr înotător american la Olimpiadă

Reuşitele sale de excepţie pe plan intern la o vîrstă fragedă l-au propulsat spre un eveniment absolut extraordinar în viaţa sa, la numai 15 ani a devenit cel mai tînăr înotător din ultimii 68 de ani din echipa SUA la Jocurile Olimpice. Nu a reuşit să urce pe podium, dar s-a calificat în finale şi la 200 m fluture a terminat al cincilea. Acest lucru nu l-a descurajat cîtuşi de puţin. Doar nouă luni mai tîrziu începea seria marilor performanţe, devenind cel mai tînăr recordman mondial într-o probă de nataţie, cea favorită de 200 m fluture. Pînă la el fusese Ian Thorpe, recordman mondial pe 400 m liber la 16 ani şi 10 luni. Acest lucru se petrecea în calificările pentru Mondialul de nataţie de la Fukuoka, iar în Japonia a devenit pentru prima dată campion al lumii, doborîndu-şi propriul record abia stabilit. Odată cucerit primul trofeu, Michael nu a mai putut fi oprit şi, în 2003, la Barcelona, cîştiga patru medalii de aur şi două de argint şi stabilea alte două recorduri mondiale.

A doborît recordul lui Mark Spitz

Cu cele şapte medalii de aur cucerite la Munchen, în 1972, compatriotul lui Phelps, Mark Spitz, era sportivul cel mai medaliat la o ediţie a Jocurilor Olimpice. În 2004, la Atena, Michael Phelps a arătat tuturor că e deja cel mai bun din lume în acest sport, cîştigînd şase medalii de aur şi două de bronz. În mintea sa încolţise de acum gîndul de a doborî la următoarea ediţie a JO recordul deţinut de compatriotul său Mark Spitz din 1972, la Munchen, acela de a cîştiga şapte medalii de aur la o singură Olimpiadă. Locul plănuit pentru marea încercare devenise aşadar capitala Chinei, Beijing. Phelps şi-a ţinut promisiunea făcută lui însuşi şi ceea ce părea imposibil a devenit realitate. A cîştigat aurul la 100 şi 200 m fluture, la 200 m liber, la 200 şi 400 m mixt, precum şi la ştafetele de 4X100 liber, 4X100 mixt şi 4X200 liber. Înainte de a cîştiga a şaptea medalie, la 100 m fluture, sîrbul Milorad Cavic, născut în SUA, a aruncat o mare provocare: “Ar fi fantastic pentru Phelps să cîştige şapte medalii şi eu să fiu cel trecut în istorie că l-am împiedicat să o ia pe a opta”.

“Cel mai mare sportiv pe care l-a avut planeta vreodată”

Cavic a luptat fantastic în finală şi a pierdut la foarte mică distanţă. El a notat apoi pe blogul său: “Oameni buni, este o zi extraordinară. Nu e nimic rău în faptul că am fost învins. Am fost învins cu mare greutate, la finiş, de către cel mai mare sportiv din istoria înotului şi asta sună deja ca o victorie”. Aşadar, cu a şaptea medalie recordul lui Spitz fusese egalat şi toată lumea devenise sigură că Phelps va izbuti victoria cu numărul opt, mai ales că era vorba de o probă de ştafetă. Mark Spitz declara, la puţin timp după a şaptea victorie a lui Phelps, că “acesta este nu doar cel mai mare campion olimpic şi cel mai bun înotător din lume, dar şi cel mai mare sportiv pe care l-a avut planeta vreodată”. Pe 17 august 2008, ştafeta americană învingea confortabil Australia şi Phelps intra în istorie.

Portdrapel la Rio

La Londra 2008, Michael a cîştigat doar patru medalii de aur şi a luat argint la 200 m fluture şi 4X100 liber. Imediat după JO şi-a anunţat retragerea: “Sunt gata. Am terminat şi am terminat cu sportul de orice fel”. Dar, surpriză, în 2014 şi-a anunţat dintr-o dată revenirea şi a început o pregătire feroce pentru Olimpiada din acest an, de la Rio. În Brazilia a fost votat de către delegaţia americană drept unul dintre cei şase căpitani ai delegaţiei şi totodată drept purtătorul de drapel al delegaţiei SUA. A fost pentru prima dată cînd Phelps a participat astfel la ceremonia de deschidere.

Nu ştie dacă se va opri

Şi a făcut din nou senzaţie, cu cinci medalii de aur şi un argint la 100 m fluture, acolo unde a fost învins de către un sportiv din Singapore, Joseph Schooling, o mare surpriză, dar care se apucase de înot din admiraţie pentru Phelps, alături de care făcuse o fotografie la JO din 2008, la Beijing! Oricum, la Rio, Michael, cel supranumit “Glonţul din Baltimore” sau “Peştele zburător”, a intrat în istoria Olimpiadelor cu alte performanţe: cel mai bătrîn campion olimpic şi cel mai bătrîn campion olimpic la nataţie. Cu succesul de la 200 m mixt a devenit primul sportiv din istoria JO campion de patru ediţii la rînd la aceeaşi probă, depăşind recordurile anterioare, ale lui Dawn Frase şi Krisztina Egerszegi, care cîştigaseră de trei ori.

Are un copil cu o fostă Miss California

Antrenorul său, Bob Bowmann, îl descrie pe Phelps ca pe un tip foarte concentrat pe ceea ce face, uneori poate părea siguratic, dar este foarte deschis în special faţă de copii. În 2008 a creat Fundaţia Phelps cu scopul de a crea o viaţă sănătoasă prin sport în rîndul copiilor, evident cu accentul pe înot. În 2015 Michael s-a logodit cu o fostă Miss California, Nicole Johnson şi din relaţia lor a rezultat Boomer Robert, pe 5 mai 2016.

Derapajele

În viaţa sa au existat şi derapaje. În noiembrie 2014, la vîrsta de 19 ani, a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului în localitatea Salisbury din statul său natal, Maryland. A pledat vinovat şi a fost condamnat să facă 18 luni de muncă în folosul comunităţii, să meargă la şcoli şi universităţi şi să le vorbească tinerilor despre pericolul de a conduce în stare de ebrietate.

În 2009 a vrut să facă o glumă, cu o fotografie în care utiliza o pipă pentru prizat “ierburi”. Drept urmare a pierdut sponsorizarea de la Kellogg Company şi a fost suspendat pe trei luni de către Federaţia de Nataţie din SUA. În 2014 a recidivat cu condusul în stare de ebrietate plus exces de viteză în Baltimore. A fost suspendat şase luni de către federaţia americană şi i s-a retras dreptul de a reprezenta SUA la Mondialele din 2015. Fără Phelps ştafeta americană de 4X100 a dat unul dintre cele mai mari rateuri din istoria participării sale la Mondiale.

Audi A6 primeşte cinci stele pentru siguranţă 

audi1 copy

2004 este anul în care Audi lansează pe piaţă a treia generaţie a modelului Audi A6. Prima generaţie care avea ca scop să înlocuiască modelul Audi 100 a văzut lumina zilei în 1994. 
Modelul A6 era disponibil în versiunea limuzină şi Avant – beneficiind la alegere de tracţiune integrală, sau doar tracţiune faţă.
Generaţia Audi A6 proiectată de către Walter da Silva avea o lungime considerabilă pentru limuzine: 4,93 m fiind considerată o maşină cu grad mare de siguranţă, dovadă stă şi calificativul maxim, cinci stele, la crash-testul EuroNCAP. Nou sosit în familia Audi A6 este modelul allroad, cît şi modelul sport, Audi S6, echipat cu un motor V10 de 435 cai putere. 
Chiar şi atunci, modelul Audi A6 se bucura de următoarele dotări: sisteme de control, navigaţie, climă şi nu în ultimul rînd, suspensie adaptivă.