ULTIMA ORĂ
LIGA 1 / STEAUA

STEAUA. Ce ce transferul lui Ivan este blocat!

STEAUA. Transferul lui Andrei Ivan la Steaua este blocat în acest moment. Sursele FANATIK.RO dezvăluie că principalul vinovat pentru tergiversarea tratativelor este, surpriză!, şeful CSU, Mihai Rotaru.

Cele mai citite

Deşi degetul era îndreptat înspre cei de la Sporting Piteşti, care trebuie să încaseze 25 la sută, dar nu mai puţin de 300.000 de euro pentru transferul lui Ivan, nerealizarea afacerii stă pe umerii lui Mihai Rotaru. Gigi Becali spusese că a bătut palma cu Rotaru pentru 2.000.000 de euro. Asta însemna că Sporting Piteşti trebuia să primească 500.000 de euro. Dar situaţia nu stă tocmai aşa!

FANATIK.RO a aflat că există o clauză prin care CSU poate oricînd să recupereze creanţa de la Sporting Piteşti, achitînd 300.000 de euro! Adică Rotaru poate plăti acum această sumă lui Tănase Dima la Piteşti, apoi va avea drepturi depline asupra jucătorului şi-l poate vinde pe cîte milioane vrea, oriunde, şi să ia el toţi banii!

Ei bine, Rotaru a refuzat să plătească 300.000 de euro la Piteşti. Mai mult, Gigi Becali a vrut să-l ajute, achitînd el jumătate din sumă, 150.000 de euro, lucru pe care l-a şi declarat, astfel că rămînea ca Rotaru să mai pună şi el 150.000 de euro. Patronul CSU a refuzat, apropiaţii săi susţinînd că nu dispune momentan de nici un ban!

Transferul lui Ivan la Steaua este blocat în acest moment de „buzunarul” lui Mihai Rotaru, nu de Sporting Piteşti, nici măcar de jucător, care a devenit mai cooperant vizavi de mutare, nu ca acum cîteva zile cînd spunea că n-are ce căuta la Steaua.

––––––––

UPDATE / Anamaria Prodan a vorbit la plecarea spre Turcia despre posibilitatea ca Andrei Ivan să devină jucătorul Stelei. Soţia lui Laurenţiu Reghecampf a declarat că va încerca să-l convingă pe jucătorul Craiovei să semneze cu „roş-albaştrii”.

„Eu o să încerc să îl conving şi pe Ivan să semneze. Dacă nu o să reuşesc, o să vorbesc şi cu Paraschiv să mai încerce şi el. Dacă nu o să poată, asta e… Încercăm să negociem, sînt mai multe părţi implicate”, a spus Anamaria Prodan.

VINERI, apariție-eveniment, DE LUX, marca FANATIK! CALENDARUL SPORTIV 2016! 24 de pagini GRATUIT!

************************************************************************************

UPDATE 15:53 / Conform surselor FANATIK.RO, Gigi Becali şi Nicu Badea nu au ajuns la un numitor comun şi au abandonat, pentru moment, negocierile. Ambii au părăsit palatul din Aleea Alexandru, însă transferul lui Andrei Ivan nu a căzut definitiv. Tratativele ar urma să se reia în cursul zilei de joi.

 

UPDATE / Negocierile pentru Andrei Ivan continuă și astăzi, tot la reședința de lux a lui Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera are o întîlnire cu Nicu Badea, de la Sporting Pitești, pentru a rezolva problema cu procentele deținute de formația argeșeană.

„Mihai Rotaru și Gigi Becali au stabilit ca cele 25% din drepturile federative ale jucătorului către Sporting Pitești să cadă în sarcina lui Becali”, au dezvăluit sursele FANATIK.RO.

UPDATE 17:45 / Oficializarea transferului lui Ivan la Steaua ţine de o clauză din contractul fotbalistului care îi dă frisoane finanțatorului oltean, Mihai Rotaru.

Conform acesteia, Sporting Pitești, echipă de unde a venit Ivan la Craiova, trebuie să primească 25 % dintr-un transfer al fotbalistului, dar nu mai puțin de 300.000 de euro. Cum Rotaru ia pe Ivan două milioane de euro, Sporting ar trebui să încaseze jumătate de milion de euro. Iar acesta nici nu vrea să audă!

“CS U Craiova şi Steaua s-au înţeles, mai rămîn mici discuţii între jucător şi Steaua. Dar totul este aproape rezolvat şi în acest caz. Contractul se poate semna în orice clipă”, susţin surse apropiate jucătorului pentru FANATIK.RO.

VINERI, apariție-eveniment, DE LUX, marca FANATIK! 24 de pagini GRATUIT! CALENDARUL SPORTIV 2016!

––––––––––––––––––––––––––-

UPDATE 17:35 / Valeriu Argăseală a comentat declarațiile anti Steaua pe care le-a făcut Andrei Ivan în urmă cu două zile. Președintele a mai spus că negocierile privind transferul se pot întinde.

”Încă se mai discută de Ivan. Este un proces de negociere care poate să dureze. Nu știu declarația lui Ivan. Noi vedem interesul clubului, dar și a jucătorului. Dacă aceste declarații au fost făcute, eu vă spun că pot fi trecute cu vederea”, a încheiat Valeriu Argăseală.

”Chiar nu mă duc la nici o Steaua. Am zis și eu și tata că nu merg la Steaua. Am refuzat Steaua. Era vorba să plec, dar nu merg nicăieri. Nu am de ce să semnez cu Steaua. Am zis că vreau să plec în străinătate. Acolo să-mi fie locul”, a fost declarația lui Ivan, după ce transferul fusese anunțat ca și făcut.

–––––––––––––––––––––––––––––

UPDATE. Ora 14:33. STEAUA. Conform surselor FANATIK.RO, Sorin Paraschiv, impresarul lui Ivan, discută în acest moment cu Gigi Becali despre transferul olteanului la Steaua.

STEAUA. Jucătorul ar urma să înceapă cu un salariu de 8.000 de euro pe lună, care va creşte progresiv, în fiecare sezon, pe durata celor cinci ani de contract. Becali vrea, însă, să-i introducă lui Ivan o clauză conform căreia va putea pleca în schimbul unei sume exorbitante, de ordinul milioanelor de euro, lucru cu care tînărul internaţional nu este de acord.

STEAUA. Negocierile se poartă cu Ivan la celălalt capăt al telefonului lui Paraschiv! Atacantul ezită să-şi semneze contractul pentru că se teme că nu va juca suficient, motiv pentru care doreşte să aibă tot sprijinul lui Becali în acest sens. Părţile negociază de zor, astfel că nu este exclus să se ajungă la un acord.

Rămîi pe FANATIK.RO pentru a afla finalul negocierilor!

–––––––––––––––––––-

UPDATE. Ora 11:34. Gigi Becali a declarat că şansele ca Andrei Ivan să mai ajungă la Steaua sînt mici. Totuşi, latifundiarul a precizat că nu va abandona, deocamdată, negocierile.

“Dacă a spus aşa, la revedere! E dorinţa lui, fiecare face ce vrea! Nu vrea, nu vrea! Ce pot să fac? Am dat două milioane pe un copil de 19 ani. Mi-a spus cineva de dimineaţă că Dumnezeu nu vrea sa arunc cu banii. Este un semn. Iau campionatul, intru în Ligă cu echipa asta. Aşa îmi spune Dumnezeu. Pentru ce să dau bani? Voiam să dau cam 7 milioane pe jucătorii de la Astra şi Craiova. Acum, încet, încet încep să mă gîndesc. Păi sînt nebun? Mă las în mîinile lui Dumnezeu. Văd că iar încurcă transferurile. M-a sunat Paraschiv, totul era în regulă, acum nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Să vedem. Nu mă interesează de tatăl lui Ivan. Sînt oameni săraci, vor ce e mai bine pentru băiatul lor. Dacă tatăl nu îl lasă la Steaua, înseamnă că Dumnezeu nu îl lasă. Dacă pleacă afară, nu va juca. Nici la Steaua nu ar juca, dar îl băgăm că dau două milioane pe el. S-au făcut schimb de acte, am cazut de acord, am vorbit şi cu Nicu Badea. Dacă nu vrea să vină, să-i dea Dumnezeu sănătate”, a spus Becali la o televiziune de sport.

UPDATE. Ora 0:00. Astăzi este ziua care poate definitiva transferul lui Andrei Ivan la Steaua.

Surse apropiate impresarului jucătorului, Sorin Paraschiv, au dezvăluit pentru FANATIK.RO că în jurul prînzului, la palatul lui Gigi Becali, este programată o întîlnire între cele două părţi, mai fiind doar cîteva detalii de pus la punct pentru realizarea transferului. Becali s-a înţeles deja cu Mihai Rotaru pentru aducerea lui Ivan.

–––––––––––

UPDATE. Andrei Ivan a oferit o reacţie după ce Gigi Becali a anunţat transferul său la Steaua.

„Visul meu este să joc în străinătate. Dacă nu se realizează nimic, rămîn la Craiova lîngă colegii mei. Chiar nu știu nimic despre negocierile dintre domnul Rotaru și domnul Becali„, a declarat Ivan pentru gsp.ro.

–––––––––

UPDATE 18.35. Gigi Becali a confirmat informaţia oferită de FANATIK.RO.

Am terminat de negociat cu Rotaru. Două milioane de euro plus un procent de 20 la sută sau 700.000 de euro. Pot să îmi aleg. Mie îmi place de Ivan după ce l-an văzut făcînd o tumbă. Are potenţial, are talent de gimnast, cu fibră puternică. O să îi interzic să mai facă tumbe. Am acceptat şi pretenţiile lui Ivan, deoarece am încredere mare în copilul ăsta. De Budescu avem nevoie imediat, dar pe Ivan cred că Reghe îl va folosi 20-30 de minute. Eu nu dau 2 milioane de euro pe un copil de 19 ani ca să îmi stea pe bară. Am preluat şi procentele lui Nicu Badea, 150.000, iar dacă intru în Ligă încă 100.000 de euro”, a spus Becali la un post de televiziune.

UPDATE 18.20. Andrei Ivan este noul jucător al Stelei! Sursele FANATIK.RO dezvăluie că fostul echipier al Craiovei a semnat un contract pe 5 ani cu Steaua, cu un salariu de 120.000 de euro anual.

Andrei Ivan, aflat în cantonamentul selecţionatei divizionare din Turcia, se va prezenta, probabil de mîine, sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.

–––––––––––––––––––

STEAUA. Gigi Becali încearcă să dea lovitura pe piaţa transferurilor pe final de mercato. Patronul campioanei, care a dorit patru jucători de la CS U Craiova, pe Andrei Ivan, Nicuşor Bancu, Alexandru Mateiu şi Bogdan Vătăjelu s-a reintors pe pista oltenilor şi insistă pentru un jucător.

STEAUA. Conform surselor FANATIK.RO din apropierea clubului craiovean, Becali a făcut o nouă ofertă, de această dată doar pentru Andrei Ivan, pe care insistă să-l aducă la Steaua în vederea întăririi ofensivei.

„După părerea mea nu este nici o dramă că Andrei nu a ajuns la Steaua. Poate să meargă în străinătate şi de la Craiova. Sau niciodată să nu spui niciodată despre Steaua”, spunea tatăl fotbalistului, Daniel Ivan, pentru FANATIK.RO (Vezi detalii aici).

STEAUA. Venirea lui Andrei Ivan va acoperi locul lăsat liber de Alexandru Tudorie, care va pleca la FC Voluntari alături de alţi trei stelişti, Doru Popadiuc, Sebastian Chitoşcă şi Cătălin Ştefănescu.

 

Nu rata

 

LIBERTATEA.RO
SPYNEWS.RO
Articole similare
WOWBIZ.RO
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu