ULTIMA ORĂ
STEAUA / MERCATO

STEAUA. Lovitură URIAŞĂ pentru Gigi Becali! A picat TRANSFERUL!

STEAUA. Fernando Varela este unul dintre cei mai importanţi jucători din lotul formaţiei „roş-albastre”, iar foarte repede a reuşit să obţină şi banderola de căpitam.

Cele mai citite

STEAUA. Fundaşul din Insuelele Capului Verde nu a impresionat numai în România. Varela a fost aproape să dea lovitura în această pauză competiţională.  Oficialii echipei unde evoluează şi Radu Ştefan, Lazio, l-au inclus pe Varela pe o listă cu posibile transferuri, ia Gigi Becali şi-a frecat mîinile de bucurie, în speranţa unei noi lovituri, care să îi aducă o sumă frumuşică în conturi, aşa cum s-a întîmplat şi cu alţi fundaşi plecaţi în Vest de la Steaua: Gardoş sau Chiricheş.

STEAUA. Italienii aveau nevoie de un fundaş central, iar jucătorul formaţiei campioane a României era unul dintre cei care au atras atenţia, dar Varela a primit o lovitură.

STEAUA. Varela a fost scos de pe lista cu posibile transferuri a celor de la Lazio. Conform presei din Italia, fundaşul a fost urmărit în mai multe meciuri disputate de Steaua, dar italienii au ţinut cont de faptul că s-a operat în această pauză competiţională, dar Lazio avea nevoie de un fundaş pe care să îl folosească imediat ce este transferat.

Nu rata

STEAUA. Această veste ar putea să îl demoralizeze pe Varela. Fundaşul echipei antrenate de Laurenţiu Reghecampf a anunţat că are nevoie de o nouă provocare, iar aceasta era şansa lui. „Cred că e momentul să plec dacă un club are bani şi face o ofertă. Am cîştigat mult la Steaua, am făcut treabă bună. Mai bine ca la Steaua nu e uşor să găsesc, e vorba doar de un salariu mai bun”, a spus Varela.

LIBERTATEA.RO
SPYNEWS.RO
Articole similare
WOWBIZ.RO
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu