HOT NEWS

Veste proastă de la meteorologi: Codul portocaliu şi galben de vreme rea şi ninsori a fost prelungit

ninsoare_80581000

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat codul galben şi portocaliu de vreme rea şi ninsori, începând de astăzi, 20 aprilie, ora 15:00, până pe vineri, 21 aprilie. 

Cele mai citite

COD GALBEN: În perioada, 20 aprilie, ora 15:00 – 21 aprilie, ora 14:00, se vor înregistra precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă şi intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul menţionat în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55…65 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă, în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă în cea mai mare parte a țării.

COD PORTOCALIU: În intervalul 20 aprilie, ora 15:00 – 21 aprilie ora 09:00, în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50…60 l/mp . La începutul intervalului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50…65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

Nu rata

SURSĂ: Realitatea.net

SPYNEWS.RO
WOWBIZ.RO
Articole similare
Buna Ziua Iasi
A1.RO
SUPERTARI.RO
ZIARULRING.RO
Adaugă un comentariu