News

1 Aprilie 2021. Cele mai tari păcăleli ale tuturor timpurilor

01.04.2021 | 07:45
1 Aprilie 2021 Cele mai tari pacaleli ale tuturor timpurilor
ADVERTISEMENT

Chiar dacă nu putem vorbi despre o sărbătoare oficială, Ziua Internațională a Păcălelilor a fost, este și va fi pentru mulți dintre noi momentul ideal să le jucăm feste celor dragi. Fie că apelăm la minciuni nevinovate sau la sperieturi copilărești, nu avem decât un singur scop: să ne distrăm pe cinste, cu prietenii și familia.

Avem însă și câteva exemple celebre, care nu doar că au făcut înconjurul lumii, în special datorită presei, dar se înscriu de ani întregi în topul celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie.

ADVERTISEMENT

Înainte de toate, trebuie să știți că acest obicei își are originea în perioada Evului Mediu, când Sfântul Sisoe obișnuia să-și păcălească prietenul, pe Antonie Cel Mare, prefăcându-se, de pildă, că a reuşit să învie din morţi victime ale unei epidemii de ciumă.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie ale tuturor timpurilor

În 1940, Institutul Franklin din Philadelphia, SUA, anunța printr-un comunicat că a doua zi va fi sfârşitul lumii. Informația a fost preluată şi difuzată de un post de radio, care a precizat că Apocalipsa va veni pe 1 Aprilie, la ora 15 fix.

ADVERTISEMENT

Panica a pus stăpânire pe cetățeni și a fost nevoie de intervenția astronomilor. Abia după ce aceștia au negat predicţia și autorul farsei, William Castellini, ofițerul de presă al Institutului, a fost demis, lumea și-a revenit din șoc.

În 1998, celebrul Burger King anunța, cu surle și trâmbițe, lansarea unui Whoopper special pentru stângaci. Acesta conţinea aceleaşi ingrediente ca unul normal, doar că toate erau rotite la 180 de grade.

ADVERTISEMENT

Evident că un astfel de produs nu avea cum să existe, dar gluma a fost atât de bună încât și-a făcut loc ani la rândul în topul celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie.

În 1993, cei care obișnuiau să se trezească dis de dimineață și să facă jogging în parcul din centrul orașului Koln, Germania, au fost victimele unei farse de zile mari. Gardienii i-au oprit pe alergători și le-au transmis că tocmai a fost votată o lege care impune încadrarea în limita de 6 km/h, pe motiv că o altă viteză ar fi deranjat veveriţele din parc, aflate în perioada împerecherii.

ADVERTISEMENT

Lista celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie nu putea fi completă fără monstrul din Loch Ness. În 1972, mai multe ziare scriau că a fost descoperit cadavrul acestei creaturi.

În realitate, nu era altceva decât o biată focă-elefant, dar farsa făcută de un angajat al unei grădini zoologice, care a și modificat puţin cadavrul, astfel încât să semene cu monstrul legendar, a intrat în istorie.

ADVERTISEMENT