Semnificația zilei de 1 Decembrie. Ce alte zile naționale a mai avut România de-a lungul istoriei

Astăzi celebrăm Ziua Națională a României și, cu toate că sărbătoarea este marcată cu mai puțin fast decât de obicei, din cauza condițiilor pandemice, asta nu înseamnă că românii n-au motive de bucurie.

Pentru mulți, însă, această zi vine cu alte motive de sărbătoare decât cinstirea țării. Anul acesta, 1 Decembrie marchează ultima zi dintr-o mini-vacanță de cinci zile de care s-au bucurat bugetarii, dar și o parte dintre angajații de la privat. În alți ani, petrecerile erau deja în toi, având în vedere că începutul lunii pica vineri, iar ziua anterioară era și ea liberă.

Așadar, Ziua Națională e un real prilej de bucurie pentru cei care își pot lega zilele libere de un weekend în vreun fel. Se dă astfel startul vacanțelor de iarnă, care se desfășoară până târziu în luna ianuarie.

De unde vine însemnătatea zilei de 1 decembrie?

Și totuși, ziua de 1 Decembrie rămâne un reper important pentru mulți ce aleg să își cinstească țara chiar de ziua sa. Originea acestei date de mare sărbătoare pentru românii de pretutindeni ne întoarce în timp ceva mai mult de un secol. La aceeași dată, însă în 1918, era consfințită Marea Unire a Românilor, prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. La începutul iernii calendaristice, Transilvania se unea cu patria-mamă, devenind astfel ultimul teritoriu ce se întoarce la România devenită ”dodoloață” după îndelungi eforturi și lupte ale ostașilor.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Unirea n-a avut loc prin simplul vot dat pe 1 decembrie 1918; această zi era concluzia unor eforturi desfășurate de-a lungul a aproximativ șase decenii. Sigur, ar fi necuvenit să uităm proiectul politic al lui Mihai Viteazul, care a fost o primă uniune a românilor sub conducerea unui singur lider, însă departe de conceptul unirilor de mai târziu.

În 1859, Principatele Române erau unite sub conducerea abilului Alexandru Ioan Cuza. Deși acesta a fost înlăturat ceva ani mai târziu, Principatele nu s-au mai destrămat, ba chiar au devenit mai unite, sub conducerea primului rege al României, Carol I. Dacă acesta n-a apucat să vadă reunirea celorlalte regiuni istorice cu ”patria mamă”, Ferdinand a fost nu doar un martor, ci și un contribuitor activ în povestea Marii Uniri.

La 27 martie 1918, Basarabia devenea prima regiune care se alipea Regatului României. A fost urmată jumătate de an mai târziu de Bucovina, pe 28 noiembrie, iar pe 1 decembrie, Transilvania în sensul său larg (unde includem și Banat, Crișana și Maramureș) se unea cu România.

1 decembrie a fost încă de la momentul respectiv trăită ca o zi de sărbătoare de o parte a populației. Totuși, pentru că n-au fost luate măsuri de vreun fel pentru a celebra această zi la nivel național, odată cu trecerea anilor, ziua a devenit o zi ca oricare alta. Abia în 1990 românii au serbat din nou ziua de 1 Decembrie, da data aceasta ca Ziua Națională a României.

Digisport.ro

A anunțat că divorțează la două ore după ce soția lui a născut, s-a logodit iar și după câteva zile a apărut cu altă femeie

Liderii politici care au preluat puterea după Revoluție, anume Ion Iliescu și ai să acoliți din FSN, nu au motivat clar alegerea zilei de 1 Decembrie ca zi națională a României. Sigur, sunt evidente legăturile acestei zile cu înfăptuirea Marii Uniri, însă ele n-au fost specificate în legea 10 din 1990.

Se știe însă că FSN-ul a refuzat ca ziua de 16 decembrie să fie aleasă drept zi națională, având în vedere că propunerea venea de la opoziție și făcea trimitere la începutul Revoluției. Nici alte variante n-ar fi fost posibile, mai ales ziua de 10 mai, având în vedere că la începutul anilor ’90, Regele Mihai era dat afară din propria țară pe care o revizita după exil.

23 august, între ”eliberarea de sub jugul fascist” și cinstirea ”stejarului din Scornicești”

Anterior zilei pe care o celebrăm acum, tremurând de frig la paradele organizate în orașele țării, românii se topeau de căldură pe stadioane sau în alte locuri unde erau scoși să manifesteze și să cinstească ”ziua eliberării de sub jugul fascist”, înlocuit pe nepusă masă cu un ”bocanc comunist”, care a apăsat pe gâtul românilor mai bine de patru decenii.

Ziua de 23 august 1944 este una dintre zilele cheie ale istoriei române și ale istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, schimbându-se cursul ”firesc” al lucrurilor, după cum fusese imaginat și pus în aplicare de Ion Antonescu. Regele Mihai, conștient că Germania lui Hitler nu mai are vreo șansă reală și totodată conștient și de faptul că mareșalul n-ar da înapoi din ce își asumase în fața liderului nazist, a orchestrat lovitura de stat dată la 23 august.

Lovitura de stat a fost un efort comun al numeroși politicieni și militari, iar România întorcea astfel armele aliatului său din ultimii ani. Cu siguranță, Regele nu gândea, la momentul respectiv, că în doar câțiva ani, urma să fie trimis în exil forțat de către comuniștii care puseseră umărul la dărâmarea lui Antonescu. După alți câțiva ani, ziua de 23 august devenea zi națională a țării, fiind un instrument propagandistic de primă mână pentru comuniști. Desigur, de-a lungul timpului și mai ales după vizitele din orientul extrem ale lui Ceaușescu, sărbătoarea din miezul verii s-a transformat într-o zi de celebrare pentru Geniul Carpaților și a sa consoartă. Cele mai târzii dintre aceste sărbători, începând cu 1983, se transmiteau color festivitățile, chiar dacă probabil prea puțini români aveau mijloacele tehnice de a-i vedea pe Ceaușești în culori pe micul ecran.

Deși artizanul întoarcerii armelor (sau trădării, după spusele altora, inclusiv ale fostului președinte Traian Băsescu) de la 23 august 1944 era Mihai I al României, existența sa a fost practic înlăturată din memoria colectivă de către comuniști, care și-au asumat întru totul răsturnarea dictaturii antonesciene, cu toate că la momentul respectiv, PCR-ul avea sub o mie de membri.

10 mai – Ziua Națională cu triplă însemnătate

Unii, însă, foarte puțini la număr, au ales să mai celebreze, măcar în sinea lor, ziua de 10 mai, cea pe care o cunoșteau ca fiind Ziua României, mai exact Ziua Regalității României. La această dată, în 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajungea în București cu trăsura, după ce călătorise cu vaporul până la Severin. Era întâmpinat de primarul Capitalei, dar și de o mare de oameni.

Tot la 10 mai, însă 11 ani mai târziu, la o zi după ce Adunarea Deputaților vota declarația de independență, Carol I a primit ”o Românie independentă”, aprobând rezoluția Parlamentului. Festivități cu mare fast aveau loc în România și la 10 mai 1881, când au fost încoronați Carol și Elisabeta. Observăm, astfel, o triplă semnificație a zilei de 10 mai, una care nu a fost întâmplătoare.

La momentul sosirii regelui Carol în țară, însă, Principatele erau deja unite, așa cum am menționat ceva mai devreme. Asta e cheia care ne trimite către prima zi națională pe care a avut-o, de fapt, națiunea română. Aceasta este data de 24 ianuarie.

24 ianuarie, prima zi a românilor celebrată de români

La un an după unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, Mihail Kogălniceanu îi propunea domnitorului Cuza să aprobe ”ca în viitor numai 24 ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională”, iar Vodă a dat curs acestei cereri. Abia din 1861, însă, această sărbătoare era celebrată așa cum se cuvine.

La ceva mai bine de un secol și jumătate de la unirea Principatelor Române, țara a trecut prin trei schimburi de zile de sărbătoare. Nu au fost uitate complet niciuna dintre ele, însă fiecare este văzută altfel în prezent.

De cinci ani, ziua de 24 ianuarie a devenit zi liberă legală. Înainte, însă, era un prilej numai bun pentru elevii de-o șchioapă să încingă Hora Unirii în curțile școlilor, pentru a marca acest moment istoric din cartea țării. 10 mai e o zi trecută cu vederea de mai multe persoane, mai degrabă regaliștii fiind cei care încă mai celebrează, într-un fel sau altul, această dată din calendar.

De 23 august nici nu se pune problema să mai fie celebrată. Nici măcar nostalgicii care încă-i mai aprind lumânări lui Ceaușescu nu mai găsesc un motiv de bucurie aici. În miezul verii, problemele și prioritățile sunt altele, iar pe la televizor mai ai ocazia să găsești câte un reportaj care îți arată ce se întâmpla pe vremea ”răposatului.”

Rămânem, așadar, cu ziua de 1 Decembrie, pe care o sărbătorim fiecare după cum știe, privind parada din stradă sau de la televizor sau privind un grătar proaspăt încins.

La mulți ani, România!