1 Martie, „Ziua Mărțișorului” devine zi de sărbătoare națională. Propunerea legislativă a mai multor parlamentari

Eduard Nicolae Popa   
în Hot News
19/09/2019, 20:13
1 Martie, „Ziua Mărțișorului” devine zi de sărbătoare națională. Propunerea legislativă a mai multor parlamentari
Un proiect de lege prevede ca 1 martie - ziua Mărțișorului, să devină sărbătoare națională

1 Martie, cunoscută popular drept „Ziua Mărțișorului”, ar putea să devină sărbătoare națională. Asta după ce mai mulți deputați au depus în Parlament o inițiativă legislativă în acest sens. Propunerea a fost inițiată de 26 de deputați de la PSD, minorități și PMP, arată cei de la Agerpres.

1 martie, „Ziua Mărțișorului”, devine sărbătoare națională

„Ziua mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă, persoane fizice şi juridice de drept public ori privat prin organizarea sau participarea în ţară sau peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei.

Autorităţile administraţiei centrale sau locale pot acorda sprijin logistic şi pot acorda fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate”, se arată în proiectul acestei legi.

Un proiect de lege prevede ca 1 martie - ziua Mărțișorului, să devină sărbătoare națională
Un proiect de lege prevede ca 1 martie – ziua Mărțișorului, să devină sărbătoare națională *foto: romaniainsider.com

Sărbătoare națională de Mărțișor, tradiție aflată pe lista patrimoniului UNESCO

Mărțișorul este una dintre tradițiile românești aflată pe lista patrimoniului UNESCO: „Mărţişorul reprezintă o marcă distinctivă şi un element specific de autenticitate a expresiei culturale tradiţionale româneşti. El constituie unul dintre cele 7 elemente româneşti incluse de UNESCO în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”, precizează iniţiatorii în expunerea de motive.

„Ziua naţională a Mărţişorului va oferi un cadru propice conservării, promovării, punerii în valoare, transmiterii şi revitalizării practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie ca element al patrimoniului cultural imaterial definitoriu pentru poporul român şi comunităţile istorice româneşti din jurul graniţelor şi Balcani sau din diaspora emergentă şi factor de coeziune cultural identitară”,  se mai arată în documentul oficial.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles