10 ani fără Mădălina Manole! Mesajul sfâșietor al tatălui „Fetei cu părul de foc”. De ce nu își poate vedea nepotul

Pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, Mădălina Manole a decis că e momentul să ne părăsească pentru a le putea cânta și îngerilor melodiile sale nemuritoare. Aici, pe Pământ, a rămas în urmă nu doar o mare de lacrimi, ci și întrebarea care probabil nu-și va afla niciodată răspunsul.

De ce? Atât și-ar dori să afle fanii, acum când s-au scurs deja 10 ani de la momentul în care îndrăgita interpretă de muzică ușoară a fost găsită zăcând fără suflare într-o baltă de sânge și cu capul spart. Durerea e cu atât mai apăsătoare, cu cât avea tot ce și-ar fi putut dori: o casă superbă, un soț care îi era alături inclusiv în cariera artistică și, mai presus de toate, pe Petru Mircea Junior, băiețelul pe care îl iubea ca pe ochii din cap.

Și totuși, apropiații au susținut la unison că depresia pusese stăpânire pe sufletul său, simțea că intrase într-un con de umbră și nu mai reușea să-și găsească un loc în peisajul muzical al acelor ani, deși avea 3 Discuri de Aur, iar albumele sale continuau să înregistreze vânzări record.

Tatăl Mădălinei Manole își strigă durerea la 10 ani de la moartea artistei. Petru Mircea nu îi dă voie să-și vadă nepotul

În primele ore ale aniversării sale, Mădălina a înghiţit Furadan, un pesticid extrem de toxic pe care reușise să-l procure cu ajutorul unei fane şi a unui traficant din Timişoara, deși era interzis la comercializare. Și-a convins admiratoarea să o ajute sub pretextul unui serviciu pe care voia să-l facă socrilor, care aveau necazuri în agricultură.

Digi24.ro

Oamenii sunt uluiți când află ce vârstă are acest bărbat. Cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire și cât îl costă pe an

Moartea sa bruscă și prematură a provocat o emoție uriașă în spațiul public, mai ales că nimeni nu o uitase și nu încetase să o iubească, în ciuda faptului că se simțea „dată la o parte”. La 10 ani de la tragedie, Ion Manole își strigă pentru a mia oară durerea provocată atît de dispariția artistei, cât și de refuzul ginerelui de a-l lăsa să își vadă nepotul.

„Pe fata mea, Măgduţa, o port de zece ani în suflet. Şi pe soţie (n.r. Eugenia, mama Mădălinei, a murit în martie 2017, răpusă de un cancer pulmonar). Pe celălalt nepoțel l-am mai văzut prin ziare. Ginerele meu nu a vrut să vină cu copilul la mine…

Poate o veni mâine (n.r. marți) cu el, în cimitir, la fata mea! Să îl văd şi eu! Are 11 ani. Se face mare şi decide singur… Am avut o întâlnire cu o săptămână în urmă cu Mircea, pentru succesiunea soţiei mele.

Am întrebat: Unde e copilul de nu a venit şi el, e la Botoşani?. A dat din cap că e acasă, nu ştiu ce-i spune. Dar taică-său arată ca un cerşetor. Era îmbrăcat urât, cu ceva ce ar fi făcut curat prin curte, acum zece ani. Mi-a fost milă de el, ca om. Se vede că nu mai e fata mea”, s-a confesat, printre lacrimi, tatăl Mădălinei Manole, într-un interviu acordat pentru click.ro.

Digisport.ro

Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

Scrisoarea cutremurătoare a lui Daniel Gheorghe, cel mai înfocat fan al „Fetei cu părul de foc”

Dovadă că nimeni nu a putut și nu va putea vreodată să o uite pe „Fata cu părul de foc” stă inclusiv scrisoarea pe care Daniel Gheorghe, unul dintre cei mai înfocați admiratori ai artistei, o publică în fiecare an, cu câteva zile înainte de aniversarea acesteia. Bărbatul din Medgidia susține că Mădălina i-a trimis semne de dincolo și promite să meargă  la mormântul său pentru a se reculege și a aprinde o lumânare.

„Ți-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne… Acum 3 ani împreună cu o echipă formată din artişti consacraţi, colegi de scenă, am iniţiat un proiect prin realizarea unui flashmob pentru a-ți cinsti memoria, fată dragă! Știu, glasurile acestora au ajuns până la tine! Fată dragă, de tine ne e dor! Așa răsunau la unison vocile celor prezenți în Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Nu te-a uitat nimeni , fată dragă! De aici începe povestea…

De-a lungul celor 10 ani de la dispariția ta, nu am încetat să mă gândesc la tine. Ți-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne… Nu pot să mă despart de tine!

Alături de tine am descoperit muzica, oamenii și m-am reinventat. Și-am cules note din piesele tale și am transformat fiecare sunet, cu migală, în momente memorabile, din care am retrăit zi de zi, zecile, sutele și miile de imagini ale tale și am transformat în zecile, sutele și miile de momente de fericire, de zâmbete și de lacrimi, și de nostalgie pe care le-am strâns în mine pe drumul vieții.

Mi-ai dăruit prietenia ta și ani frumoși. Îți sunt recunoscător pentru tot, în primul rând că am învățat să deschid ochii ca să pot privi în adâncul sufletelor oamenilor. Sunt privilegiat că ți-am câștigat prietenia. Am învățat să citesc altfel fiecare filă a vieții și s-o scriu altfel pe cea care urmează.

Am lăsat în urmă oameni care fac parte din povești ce încep cu “a fost odată…”, am regăsit oameni care au făcut parte cândva din povestea mea și pe care îi pierdusem pe drum. Dar tu ești povestea mea! Mi-ai oferit și nopți de tristețe. Pentru toate acestea nu am cuvinte, e doar Suflet Gol! Și tu știi asta, ai compus o piesă în care ți-ai deschis sufletul, însă nu te-au înțeles!

Suflet gol, În zbor căzut, Orbită de iubire, Credeai că ai totul și ai pierdut! Acum, te plâng! Eu… Oare câți te mai plâng? Lacrimile îmi curg pe obraji, copleșit fiind doar de un regret imens. Am învățat că durerea nu e o problemă de alegere, că nu are nici formă, nici chip, nici nu poate fi cântărită. Ea se cuibărește în noi.

Am cunoscut-o începând din acea zi fatidică de 14 iulie 2010. Și ce e de fapt durerea? Nu îmi vine să cred cum un cuvânt atât de inofensiv își lasă amprenta asupra noastră. Nu te las să mă uiți! Vreau atât de mult să știi asta!

De fiecare dată când o stea căzătoare săgetează imensitatea cerului, atunci știu că e un semn de la tine. Mă gândesc că acolo, undeva, oriunde, cade o stea. Dar a TA strălucește! Dacă citești asta, să știi că spun adevărul! Dacă citești asta, spune ce vrei, spune ceva și trimite-mi un semn! Dacă citești asta, să știi că nu te-am uitat!

Alături de tine am descoperit ce înseamnă aici și acum. Am descoperit că trecutul nu există. A fost… Nici viitorul nu există. Va fi… Am început să mă regăsesc. Și-mi voi continua drumul mai departe. … Cu gândul la tine…

De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi”, a scris Daniel Gheorghe pe contul său de Facebook.