Așadar, o analiză a primelor 100 de articole viralizate pe Facebook arată interesul românilor pentru educație, politică, dar și evenimente sportive. Mesajele politicienilor la începerea anului școlar, precum și întoarcerea elevilor în bănci au fost atent urmărite și amplu dezbătute de către internauții de pe Facebook, conform Informat.ro.
”În special participarea liderului AUR George Simion la deschiderea anului școlar și discursul acestuia despre importanța educației a fost subiectul mai multor articole care au generat engagement, publicate de platforme online apropiate acestuia [60m.ro, 4media.info, georgesimion.ro]”, se arată în analiza prezentată.
Au fost de real interes și evenimentele de la școli din toate zonele țării, reflectate în presa locală, cum ar fi publicațiile epitesti.ro, ziuadevest.ro, stirilegorjului.ro. A atras atenția cazul unui orfan care a crescut la casele de copii, dar a reușit să termine două facultăți și să devină directorul unei școli (lugojeanul.ro).
”Alte comentarii despre educație au vizat metode de încurajare a excelenței academice în România [edupedu.ro]. O știre politică vizibilă pe Facebook a fost huiduirea eurodeputatei Diana Șoșoacă la Serbările Naționale de la Țebea [60m.ro]”, mai arată sursa citată. Infrastructura a fost la fel de interesantă pentru români, cum ar fi planurile guvernului de a restructura entitățile administrative responsabile de construirea autostrăzilor.
Au fost la fel de interesante și știrile sportive, care au atras atenția publicului. Vedem aici un interes real pentru meciul de fotbal dintre România și Lituania, accentul fiind pus pe impactul pe care Mircea Lucescu îl are asupra naționalei. Revenirea lui Alexandru Cicăldău la Craiova, precum și Campionatul European de Canotaj Under23 au fost alte subiecte de interes.
Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de echipa NewsVibe Romania, pe baza mai multor softuri de monitorizare online. Topul linkurilor virale este măsurat pe baza numărului de interacțiuni generate pe Facebook de subiecte din presa online românească. Viralitatea se măsoară prin numărul cumulat de likes, comments și shares, obținut de linkuri diverse, pe parcursul unei zile.
”Putem observa, de fiecare dată, că viralitatea unui link nu este direct proporțională cu impactul general al unei surse online. De multe ori, linkuri provenind din surse locale, sau pagini de nișă pot obține semnificativ mai multe interacțiuni decât sursele tradiționale de media”, mai precizează sursa citată.