Fotbal intern

EXCLUSIV. Marius Stan, în cărţi la Dinamo: “Banii nu sunt o problemă”

Finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, va trebui să se hotărască repede pe cine va numi în funcţia de manager general, odată cu plecarea lui Adrian Mutu la FRF - vezi detalii. FANATIK.RO a...
12.10.2017 | 00:06
EXCLUSIV Marius Stan in carti la Dinamo Banii nu sunt o problema

Finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, va trebui să se hotărască repede pe cine va numi în funcţia de manager general, odată cu plecarea lui Adrian Mutu la FRF – vezi detalii. FANATIK.RO a aflat că apropiaţii i-au înaintat lui Negoiţă mai multe variante, iar una dintre acestea este fostul preşedinte al Oţelului Galaţi, Marius Stan.

Problema cea mai mare este aceea că Negoiţă nu ar dori să se “întindă” prea mult cu oferta salarială, patronul “câinilor” nedorind să ofere o sumă mai mare de 2.000 de euro lunar pentru remuneraţia înlocuitorului lui Mutu. “Nu cred că ar accepta o asemenea leafă” a fost reacţia lui Negoiţă la propunerea apropiaţilor săi. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 1 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Marius Stan simte că a căpătat mai multă experienţă, după cariera politică

Şi totuşi, pentru fostul campion al României cu Oţelul Galaţi, nu salariul ar fi un impediment. “Sincer, nu banii ar fi o problemă, pentru că îmi doresc în primul rând să revin în fenomen şi să fac ceea ce mă pricep eu cel mai bine. Sunt în continuare liber de contract, ca să glumesc puţin, şi trebuie să recunosc că un proiect la un club cu forţa şi tradiţia lui Dinamo nu are cum să nu mă atragă”, a declarat Marius Stan pentru FANATIK.RO. Asta după ce Stan îl făcuse praf în cursul zilei de marţi pe Adi Mutu pentru mandatul de la Dinamo – vezi detalii

Acesta afirmă că, după experienţa de 4 ani ca edil-şef al Galaţiului, se simte mai bine pregătit din punct de vedere managerial faţă de perioada dinaintea intrării în politică. “Am fost conducător în fotbal atâţia ani şi am crezut că mă pricep destul de bine la această activitate. Ei bine, acum, după ce am trecut şi prin experienţa de primar, parcă mă simt mai bine pregătit din punct de vedere al unui manager. Dar, ştiţi cum spunea Robert Niţă: sunt bun, dar nu mă vede nimeni”, a glumit fostul conducător al Oţelului.

Marius Stan a precizat însă că nu a mai discutat de multă vreme cu Ionuţ Negoiţă. “Eu am avut mereu telefonul deschis, şi ca preşedinte de club şi ca primar. Sunt un om al dialogului. Însă pe tema Dinamo nu am primit niciun telefon în ultima vreme. Dacă voi fi sunat şi proiectul care mi se va oferi mă va convinge, voi da curs ofertei”, a mai spus Marius Stan. Fostul şef al grupării de la Dunăre a fost la un pas, în toamna anului trecut, de a prelua funcţia de preşedinte la gruparea “alb-roşie”, dar tratativele cu Ionuţ Negoiţă s-au împotmolit în ultimul moment. Marius Stan şi-ar fi dorit ca Dinamo să-şi propună mai mult în acest sezon şi să facă eforturi pe măsură, pentru că în 2018 se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea grupării şi un astfel de moment trebuie marcat ca atare.