News

104 ani de când George Coşbuc a murit. Tragedia care l-a împiedicat să mai scrie şi i-a scurtat viaţa

Se împlinesc 104 ani de când a murit George Coșbuc, unul dintre cei mai mari poeți români. În 1915, poetul a trecut printr-o tragedie care l-a împiedicat să mai scrie.
09.05.2022 | 09:11
104 ani de cand George Cosbuc a murit Tragedia care la impiedicat sa mai scrie si ia scurtat viata
104 ani de când George Coşbuc a murit. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Pe 9 mai 2022 se împlinesc 104 ani de când George Coșbuc a murit. Poetul a fost marcat de o tragedie, din cauza căreia nu a mai putut să scrie. Și-a pierdut fiul în 1915, răpus în urma unui accident de circulație.

Cum a murit George Coşbuc

George Coșbuc a fost unul dintre cei mai mari poeți români, dar și critic literar, scriitor, publicist și traducător român. Este un reprezentant de seamă a sămănătorismului, un curent ideologic și literar de la începutul secolului 20.

ADVERTISEMENT

S-a născut pe 20 septembrie 1866 în Hordou, Imperiul Austriac (în prezent, satul Coșbuc, aflat în Bistrița-Năsăud), George Coșbuc a fost al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif din Cluj. Era pasionat de literatura clasică, dar și de folclorul românesc. În decembrie 1884 și-a început colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu.

ADVERTISEMENT

În 1886 nu mai figura printre studenții clujeni, fiind bolnav și cu probleme materiale, dar a continuat să frecventeze unele cursuri. A devenit redactor la ziarul Tribuna în vara lui 1887. Publicația l-a ajutat să se facă remarcat în lumea literară.

A publicat zeci de volume de poezii de-a lungul carierei sale literare. Opera sa este apreciată și în ziua de astăzi. De altfel, poeziile sale încă se regăsesc în manualele școlare. “Noi vrem pământ!”, “Iarna pe uliță” sau “La oglindă” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Coșbuc.

ADVERTISEMENT

Poetul a murit pe 19 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, iar cauza a morții a fost congestia cerebrală, potrivit declarațiilor medicilor. George Coșbuc a fost înmormântat pe 11 mai, la Cimitirul Bellu din Capitală.

Marea dramă a vieţii lui George Coşbuc, moartea fiului său

George Coșbuc nu și-a revenit niciodată după moartea fiului său și al Elenei Sfetea, Alexandru Coșbuc, care s-a stins din viață în vara anului 1915. Acesta și-a pierdut viața în urma unui accident de circulație petrecut în apropiere de Târgu Jiu.

ADVERTISEMENT

Mașina în care se afla, alături de latifundiarul Alexandru Stâlpeanu, a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruță aflată în față, notează adevărul.ro. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, acolo unde George Coșbuc obișnuia să se retragă pentru a scrie poezii. Era un loc de inspirație pentru poet, care a tradus acolo și o parte din Divina Comedia a lui Dante.

Această tragedie l-a afectat foarte tare pe marele poet, care nu a mai putut scrie după pierderea singurului său copil. Poetul e ridicat o fântână în locul unde a avut loc tragicul accident, cunoscută ca “fântâna lui Coșbuc”.

Ulterior, în locul respectiv a fost ridicat un restaurant, iar patronul acestuia, Ion Vârţanu, a amplasat o placă comemorativă cu fotografia lui Alexandru Coşbuc, care a murit pe 2 august 1915, la doar 19 ani.

George Coșbuc a intrat în depresie după acest eveniment și nu a mai scris nicio poezie. Poetul s-a stins din viață pe 9 mai 1918, la aproape trei ani de când și-a pierdut fiul.

“O mare nenorocire a atins pe George Coșbuc. N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, care să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.”, scria Nicolae Iorga.

A scris doar câteva versuri după tragedie, acestea fiind despre durerea pierderii cumplite: “Ah, cumva să nu mi-o spuie/ Vreun duşman cumplit/ Că băiatul meu azi nu e/ Şi că a murit,/ Că-n schimbarea bruscă-a minţii/ Eu l-aş omorî cu dinţii/ Ca pe-un câne care muşcă/ Pe furiş.

Ce s-a întâmplat cu casa lui George Coşbuc

Casa Memorială a lui George Coșbuc se află în județul Bistrița – Năsăud. Cei care vor să vadă unde a crescut renumitul poet pot vizita casa construită în 1840 de Sebastian Coșbuc, tatăl acestuia.

Casa este la aproximativ 15 km de orașul Năsăud, în zona centrală a comunei Coșbuc. Este cunoscută drept “leagănul copilăriei lui Coșbuc”.

În casă sunt amplasate unele dintre obiectele personale ale poetului, printre care și manuscrise și ediții ale operei sale. Sunt expuse și numeroase cărți care i-au aparținut lui George Coșbuc.

În plus, mai pot fi regăsite pupitrul și scaunul de școlar, pelerina și pălăria poetului, dar și fotografii de familie. Casa lui George Coșbuc este monument istoric și a fost restaurată în 1954.

ADVERTISEMENT