Sport

11 reclame celebre cu Michael Schumacher în rol principal. VIDEO

09.10.2018 | 18:23
11 reclame cu Michael Schumacher. Fostul campion mondial de Formula 1 are acum 49 ani

Michael Schumacher a fost cel mai mare campion din istoria Formulei 1. O carieră strălucitoare, în care pilotul german a trecut cu bine peste toate obstacolele şi pericolele, avea să se năruiască, la fel ca şi viaţa sa şi a familiei, într-o vacanţă petrecută în decembrie 2013, într-o staţiune de schi. Schumacher a căzut şi s-a lovit la cap, iar de atunci zace ca o legumă, conectat la aparate, familia a cheltuit o avere cu doctorii şi cu tratamentele, însă nimic nu s-a schimbat şi este greu de crezut că s-ar mai putea schimba în viitor.

Cât timp a fost un nume imens al Formulei 1 Michael Schumacher a fost deosebit de solicitat de marile companii pentru a apărea în reclame foarte bine plătite, în special în cele legate de autoturisme. Şi din această activitate germanul a câştigat substanţial, ultima fiind făcută chiar cu puţin timp înaintea tragicului accident de schi. Fanatik.ro vă prezintă opt dintre cele mai cunoscute reclame în care a fost implicat Michael Schumacher.

Apare în reclame şi alături de Rosberg sau Raikkonen

Sunt reclame la Fiat, la Mrcedes Benz, la băutura Bacardi, un clip împotriva consumului de alcool la volan, la produsele de cosmetice pentru păr, la staţiile de benzină. Sunt videoclipuri în care Scumacher apare şi alături de alţi piloţi di circuitul de Formula 1, Rosberg sau Raikkonen, popularitatea germanului fiind cu adevărat imensă, în special atâta timp cât s-a aflat la volanul monpostului său. Ultima reclamă, alături de Nico Rosberg, a fost realizată cu câteva luni înainte de dramaticul episod petrecut în staţiunea de schi din Franţa.

Schumacher pasionat de schi. Această pasiune i s-a dovedit fatală. Pe 20 decembrie 2013 viaţa lui Schumacher s-a ruinat
Schumacher pasionat de schi. Această pasiune i s-a dovedit fatală

Viaţa celui supranumit Baronul Roşu, ca urmare a faptul că a activat pentru scuderia Ferrari, a fost în mod brutal zguduită de teribilul accient suferit pe 29 decembrie 2013 în timp ce schia în staţiunea montană franceză Meribel din Alpi. Germanul purta cască de protecţie cu cameră video. Cu toate acesta, când a căzut, s-a lovit la cap de o piatră şi  casca i s-a rupt în două. A fost transportat imediat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar din Grenoble.

Filmul accidentului din 29 decembrie 2013

A doua zi a fost de două ori operat pe creier, pentru a se îndepărta cheagurile de sânge, iar medicii i-au protejat creierul prin comă indusă. Pe 3 ianuarie 2014 Schumacher a împlinit 45 de ani. Pe 8 ianuarie poliţia a explicat cum s-a produs accidentul. “Michael Schumacher se afla la trei până la şase metri în afara pistei, dar viteza nu a fost un factor în momentul accidentului“. Germanul a lovit o piatră îngropată în zăpadă, a zburat vreo trei metri în aer şi în cădere s-a lovit de alte pietre.

Managerul lui Schumacher, Sabine Khem, a anunţat pe 16 iunie 2014 faptul că fostul campion mondial a fost scos din coma indusă şi transportat cu elicopterul la un spital din Lausanne. Un membru al echipajului elicopterului a fost arestat pentru că a încercat să fotocopieze dosarul medical al celui care are 7 titluri de campion mondial în palmares. Drama lui Schumi avea să producă o altă dramă, omul sinucigându-se în arest.

Schumacher se află la reşedinţa sa de pe malul lacului Geneva

Pe 9 septembrie 2014 Michael ajunge, în sfârşit, acasă la el, la reşedinţa de pe malul lacului Geneva. iar locaţia se transformă cu o mare sumă de bani într-un adevărat bunker, pentru ca presa să nu poată avea acces, dotat cu cele mai performante standarde medicale. Totul în scopul luptei pentru revenirea la normal a fostului campion mondial. Un an mai târziu debuta în Formula 4 Mick, fiul său. Aşchia nu sare departe de trunchi niciodată.

Avionul privat al lui Michael a fost vândut de soţia lui Corinna pentru 25 milioane euro
Avionul privat al lui Michael a fost vândut de soţia lui Corinna

În acelaşi an Corinna Schumacher a început să vândă din bunurile familiei, primele fiind avionul privat al lui Michael, pe care a luat 25 milioane euro şi casa de vacanţă a familiei. De asemeni a fost vândut monpostul primului succes al lui Schumacher în Formula 1, la MP al Mexicului, în 1992. Un alt monpost, de la Ferrari, a fost vândut la New York în 2017 cu suma record de 7,5 milioane dolari.

Cântăreşte acum 45 kilograme şi sunt şanse infime să îşi mai revină

Însă sumele de bani aruncate de familie fără a clipi în speranţa unui miracol nu au avut nici un rezultat până în prezent şi specialiştii nici nu prevăd curând vreo îmbunătăţire. Fostul pilot a ieşit din comă, dar a rămas efectiv ca o legumă, nu reacţionează la nimic şi a ajuns să cântărească 45 de kilograme. Familia continuă să păstreze un secret total asupra stării de sănătate a lui Michael, iar mulţi dintre apropiaţii germanului s-au retras, fie datorită acestei atitudini foarte distante mai ales a Corinnei, fie a faptului că nu mai suportă să vadă atâta durere în jurul lor.

Un apropiat al familiei Schumacher nu a mai suportat această situaţie şi a dat o declaraţie absolut terifiantă: “Nu putem opri oamenii din a vedea ceea ce vor să vadă. Ei își imaginează că Michael simte ceva când e familia lângă el. Dar realitatea este foarte dureroasă. Trebuie să realizăm că nu-l vom mai vedea niciodată pe Michael. Poate muri peste zece ani sau chiar mâine, fie că va suferi de ceva, fie că va avea vreo infecție”, informează sursa pentru revista France Dimanche.