11 septembrie, ziua pe care nu și-o aduc aminte, dar care le-a schimbat viața! Copiii care nu și-au cunoscut părinții

Vorbim despre copiii celor uciși în atacul terorist de la 11 septembrie 2001, atac în care și-au pierdut viața aproape trei mii de oameni. Mulți dintre ei au lăsat în urmă suflete nevinovate, micuți care nici n-au apucat să spună vreodată „mamă” sau „tată”. O nouă generație a crescut în ultimele două decenii, o generație cu puține amintiri despre părinții pierduți în cel mai sângeros atac asupra New Yorkului. Un oraș care nu doarme niciodată și pentru că durerea este înfiorătoare.

Presa de peste ocean a relatat câteva dintre poveștile copiilor care au trăit cu această pecete pe suflet. An Nguyen a fost surprins zâmbind în timp ce răsfoia niște fotografii vechi de familie. În imagini era chiar el, un micuț în vârstă de un an de zile, un copil în siguranță, în brațele tatălui. O altă fotografie îl prezintă deja la 3 ani, călare pe umerii tatălui său, la casa lor din Fairfax, Virginia.

11 septembrie, ziua pe care nu și-o aduc aminte deloc, dar care le-a schimbat viața!

Și apoi, acolo unde erau zâmbete și-au făcut apariția tumultul și durerea. La nici patru ani de zile, o vârstă atât de fragedă, atât de crudă, micuțul este fotografiat plângând pe sicriul părintelui. „A fi atât de tânăr și atât de vulnerabil. A fost un moment foarte greu”, a spus tânărul de azi

Tatăl lui An, Khang Nguyen, era un inginer care lucra ca antreprenor pentru Marina. A fost ucis când zborul American Airlines 77 s-a prăbușit peste o aripă a Pentagonului. Avea 41 de ani și încă o viață de om înainte. O viață în care trebuia să-și sprijine copilul, să-l ajute, să-l învețe.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Imaginea cu An, un băiețel în salopetă kaki, care stă în fața Pentagonului, imagine realizată la doar câteva zile după atac a făcut înconjurul lumii. Micuțul strânge un gard portocaliu de siguranță și își caută din priviri tatăl plecat pentru totdeauna în neîntoarcere.

Au urmat ani grei, ani dificili, ani în care lipsa părintelui a cântărit peste forțele unui copil. Într-o carte ilustrată pe care a făcut-o în școala elementară, intitulată „Ce înseamnă tatăl meu pentru mine”, An a scris: “Când a murit tatăl meu, am uitat totul de la el. Am fost foarte trist când a murit, dar încă îl iubesc atât de mult”.

Pentru a ilustra acea pagină, An a schițat un avion cu reacție care urma să se prăbușească în Pentagon. Și a plâns mult când a prezentat-o colegilor. Când a crescut, puștiul de ieri, adultul de astăzi a înțeles că lumea are un fel ciudat de a fi.

„Încerc să înțeleg cum funcționează această lume și, mai important, cum să mă cunosc pe mine? Cum mă definesc fără cel mai important model masculin din viața mea?”, a mai zis An care tocmai a împlinit 24 de ani. Pe 11 septembrie, An și mama lui intenționează să participe la slujba memorială anuală de la Pentagon. Și vor încerca să uite dureri inimaginabile.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Ani de terapie pentru a scăpa de „oamenii răi”

40 de clopote de vânt aduc aminte de oamenii care se aflau în zborul United Flight 93, zbor care a fost prăbușit pe un câmp lângă Shanksville. 40 de suflete care au dispărut, pasageri, membri ai echipajului. LeRoy Homer era copilot și avea 36 de ani când a murit.

A crescut visând încă de mic să devină aviator și a învățat mult pentru acest lucru. Homer s-a alăturat companiei United Airlines după o carieră militară ca pilot al Forțelor Aeriene, zburând cu avioane C-141 în timpul războiului din Golf și, mai târziu, în misiuni umanitare în Somalia.

Singurul său copil, Laurel Homer, avea 10 luni când el a fost ucis. Și pentru fiica lui, eliminarea faptelor despre moartea tatălui a fost o măsură de protecție. „Este ceva cu care am crescut și de care am fost rușinată. Nu eram normală, la fel ca toți ceilalți oameni care mergeau la școala mea. Este ceva care mă făcea foarte vulnerabilă și diferită. Și nu mi-a plăcut să știe oamenii”, a zis fata.

De altfel, încă de la o vârstă fragedă, Laurel a fost traumatizată de puținul pe care îl știa despre cum a murit tatăl ei. „Felul în care mi-a explicat-o mama a fost dificil. Mi-a zis că în avionul lui erau bărbați răi și că el plecase de acasă din cauza lor. Deci, practic, m-au îngrozit acești bărbați răi, inclusiv membri ai familiei mele, străini, toată lumea, am vrut să scap de bărbați răi”, a adăugat tânăra.

Au urmat ani grei de terapie și chiar și o tabără de vară pentru copiii care și-au pierdut persoane dragi în atacul de la 11 septembrie. Abia la Camp Better Days, spune Laurel, nu s-a mai simțit diferită sau vulnerabilă. Toată lumea a înțeles prin ce trecea, toți au împărțit același spațiu gol

Laurel, în vârstă de 20 de ani, își începe acum ultimul an la Universitatea Rutgers, specializându-se în știința animalelor de companie. De obicei, tânăra evită slujbele de pomenire pe 11 septembrie. Încearcă să ignore constantele memento-uri de peste tot, în știri, pe rețelele sociale, a ceea ce înseamnă ziua de 11 septembrie pentru ea și familia ei.

Nu va exista niciodată o versiune a mea care să nu urască ceea ce au făcut ei

Atunci când A.J. Niedermeyer încearcă să-și amintească de tatăl său, părinte care a murit când el avea doi ani și jumătate, traveresează tot felul de sentimente. „O senzație călduroasă, o senzație de siguranță”, își începe povestea tânărul.

Alfonse Niedermeyer, poreclit “Big Al” era ofițer de poliție al Autorității Portuare. A fugit imediat la World Trade Center pentru a ajuta la salvări. Avea 40 de ani și a fost printre primii care au urcat în turnul din sud. Nu a mai reușit că coboare niciodată și și-a lăsat familia într-o mare de lacrimi și întrebări.

Mai mult decât atât, la scurt timp după înmormântare, soția lui, Nancy, a descoperit că este însărcinată cu al doilea copil al lor. A ales numele Angelica, adică „mesagerul lui Dumnezeu”. Al doilea nume: Joy, însemnând bucurie.

„Ți-am mai spus asta, Angelica”, spune tânărul care își amintește cum a apărut pe lume sora lui. „Ai fost unul dintre cele mai bune lucruri care s-ar fi putut întâmpla chiar atunci și apoi în fiecare an după aceea. A fost imens pentru mama și imens și pentru mine”, a zis acesta.

Pentru Angelica, născută la opt luni după moartea tatălui ei, tatăl său înseamnă strict fotografii, videoclipuri sau povești. „Îmi amintesc când lui AJ îi era dor de tatăl nostru şi începea să plângă. Încercam atât de mult să înțeleg. Şi reuşeam într-un fel să-mi fie și mie dor de el! Chiar dacă nici nu înțelegeam ce înseamnă asta”, a zis și adolescenta.

Când avea 14 ani, A.J. a zburat cu mama lui la Golful Guantanamo, Cuba, pentru a asista la o audiere preliminară a câtorva acuzați de orchestrarea atacurilor din 11 septembrie. „Nu va exista niciodată o versiune a mea care să nu urască oamenii care au făcut asta.

Îmi doresc dreptate, indiferent ce este, pentru oamenii care au făcut aşa ceva. Și vreau dreptate pentru sistemele care i-au susținut financiar și le-au făcut posibil, le-au oferit adăpost. Dar urăsc modul în care viețile și poveştile noastre devin parte dintr-un război pentru interese care nu au nimic de-a face cu noi”, a mai spus tânărul.

A.J. împlineşte chiar în această lună 22 de ani. Se va duce la școala postuniversitară a Universitatăţii din Chicago. Angelica, în vârstă de 19 ani, este absolventă la Manhattan College. Pe 11 septembrie vor merge, la fel ca în fiecare an, la monumentul memorial de la Ground Zero. Vor atinge numele tatălui lor, nume inscripționat pe parapetul de bronz şi se vor gândi cum ar fi fost viaţa lor dacă tragedia aceasta nu s-ar fi petrecut niciodată.