Fotbal international

12 ani de la minunea lui Nicolae Dică din meciul cu Dinamo Kiev: “Cel mai frumos moment din viața mea! Mi se face pielea de găină!”

13.09.2018 | 18:57
12 ani de la minunea lui Nicolae Dica din meciul cu Dinamo Kiev Cel mai frumos moment din viata mea Mi se face pielea de gaina
Ce simte Nicolae Dică la 12 ani de când a umilit-o pe Dinamo Kiev în Liga Campionilor. Decarul Stelei este felicitat de Meme Stoica și Cosmin Olăroiu pentru prestația fabuloasă din Ucraina

13 septembrie 2006. Steaua are meci în grupa E a Ligii Campionilor, în Ucraina. Într-o partidă cum rar a avut fotbalul românesc în competițiile europen, Nicolae Dică o îngenunchea de unul singur pe Dinamo Kiev.

Prestația extraordinară a decarului stelist de la acea vreme făcea înconjurul Europei, golurile sale spectaculoase intrând în istoria clubului din Ghencea. FANATIK.RO a vorbit cu actualul antrenor al FCSB despre noaptea magică din urmă cu 12 ani.

Minunea lui Nicolae Dică din meciul cu Dinamo Kiev!

Steaua debuta în 2006, în grupele Ligii Campionilor, în Ucraina. Cosmin Olăroiu, antrenorul roș-albaștrilor de atunci, trasase sarcini clare pentru elevii săi. Un start bun în competiție ar fi însemnat, automat, șanse importante pentru primăvara europeană. Meciul a început perfect pentru români, care au deschis scorul în minutul 3 prin Sorin Ghionea. Paradoxal, fundașul nu marcase nici un gol în Liga 1, unde evoluase în 152 de meciuri! Dinamo Kiev a revenit rapid în joc, egalând prin vedeta Rebrov, în minutul 15. Steaua nu s-a pierdut în fața adversarei, iar Vali Badea a punctat în minutul 24. Apoi, a urmat recitalul lui Nicolae Dică. Prima dată, cu două minute înaintea pauzei, decarul roș-albaștrilor a înscris superb din lovitură liberă! 3-1 pentru Steaua după o repriză de vis!

“Du-te, Dică, du-te!”, îndemnul unei generații

La întoarcerea de la vestiare, ucrainenii au început să pună presiune, dar portughezul Carlos a reușit unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei sale în tricoul celor de la Steaua. Când reduta roș-albastră părea că va cădea din moment în moment, a ieșit din nou la rampă Nicolae Dică. Acesta a reușit un gol genial, după o cursă extraordinară, care a lăsat fanilor celebrul îndemn-strigăt al lui Mihai Mironică: “Du-te, Dică, du-te!”. Stelistul s-a dus și a marcat pentru 4-1 printr-o scăriță elegantă peste legendarul Oleksandr Şovkovski, care de curând a fost la un pas de moarte.

VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI DINAMO KIEV – STEAUA 1-4

Ce simte acum Dică atunci când vede golurile cu Dinamo Kiev: “Am făcut ceva pentru fotbalul românesc!”

Contactat de FANATIK.RO, Nicolae Dică a explicat ce senzații îl încearcă atunci când revede imaginile cu golurile marcate împotriva celor de la Dinamo Kiev. La 12 ani distanță, emoțiile sunt la fel de puternice pentru actualul antrenor FCSB precum au fost în seara de vis din Liga campionilor.

E cel mai frumos moment din viața mea, cel mai adevărat, cel mai tare, cel mai cel! Chiar azi au pus băieții, pe grupul nostru, imagini de la acel meci. Mi s-a făcut pielea de găină! Am simțit că am făcut și eu ceva, cât de puțin, pentru fotbalul românesc! Să ne bucurăm și de astfel de momente, că scandaluri sunt destule!“, a declarat Nicolae Dică, în exclusivitate, pentru FANATIK.RO.

Ce declarau steliștii după acel meci uluitor

Știam că o să avem o partidă foarte grea, dar am dovedit că avem valoare și am câștigat. Nu cred că Dinamo Kiev a jucat slab, ci noi foarte bine. Am respectat indicațiile lui Olîroiu și le-am contracarat foarte bine jocul lor” – Nicolae Dică

Nu mă așteptam să învingem atât de categoric, dar mă așteptam la o victorie. Steaua a confirmat că merită să fie aici. Fotbalul românesc este în ascensiune și e bine să dovedim și pe viitor acest lucru. Nu mă pot gândi la celelalte meciuri din Ligă acum” – Cosmin Olăroiu

Cum a arătat Steaua la meciul cu Dinamo Kiev:

Carlos – Sabah, Goian, Ghionea, Neșu – Nicoliță, Paraschiv, Lovin, Cristocea (Oprița ’80) – N. Dică (Ov. Petre ’80), V. Badea (Thereau ’70). Antrenor: Cosmin Olăroiu.