Life

12 ani fără Jean Constantin. Povestea inedită a actorului genial, de la copilăria ca hamal în port la sergent necruțător

După 12 ani fără Jean Constantin, copilăria fostului hamal, devenit cel mai „al dracu’” grănicer, și munca de pe șantierul Livezeni, alături de Ilarion Ciobanu, rămân poveștile inedite ale unui artist genial.
25.05.2022 | 22:59
12 ani fara Jean Constantin Povestea inedita a actorului genial de la copilaria ca hamal in port la sergent necrutator
12 ani fără Jean Constantin: Povestea unui artist de geniu, rememorată în cartea „Surâsul și lacrima scenei”, de Oana Georgescu (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

La 26 mai 2010 pleca dintre noi inegalabilul Jean Constantin. „Eu sunt Jean de la Constanța/ Fiul Mării/ Fost hamal în port,/ Băiatul vesel de la teatru, pată de culoare-n filme,/ Cal de curse la nevastă/ Și vacă de muls la toate țuțibidele” este descrierea pe care regretatul Mihai Maximilian i-a făcut-o lui Jean Constantin, într-unul dintre cele mai reușite monologuri ale actorului. Jean Constantin și-a spus povestea vieții în cartea Oanei Georgescu, „Surâsul și lacrima scenei”, și nu există un prilej mai bun să rememorăm aceste amintiri inedite, pline de haz…

Se împlinesc 12 ani de când a murit actorul Jean Constantin

Surâsul și lacrima scenei - Oana Georgescu
Coperta cărții „Surâsul și lacrima scenei”, de Oana Georgescu (sursa printrecarti.ro)

Jean Constantin este, fără îndoială, unul dintre cei mai charismatici și, în același timp, compleți actori români. A jucat cu lejeritate comedie, musical, dar și dramă, reușind să se „dedubleze” și  să se „recompună” ca un artist mereu proaspăt și surprinzător.

ADVERTISEMENT

Jean Constantin, amintiri din cartea „Surâsul și lacrima scenei”, de Oana Georgescu, între tânărul hamal din port și filmările pe timp de furtună cu Sergiu Nicolaescu

Scriitoarea Oana Georgescu i-a alcătuit un portret perfect, în cartea „Surâsul și lacrima scenei”, apărută în anul 1998, la Editura Scripta. Pentru cine nu l-a cunoscut este interesant de aflat că, dincolo de hazul pe care îl răspândea în jur cu nonșalanță, Jean Constantin era un romantic incurabil.

„M-am născut la malul Mării Negre și de fiecare dată când am plutit pe alte mări, tot la ea mă gândeam. Pentru că marea mea are un anumit ecou, un zumzet și un urlet ale ei. Este o ființă care înseamnă pentru mine totul – viață, existență, aer. Când sunt bolnav, numai briza mării mă face bine. De atâtea ori am stat să o ascult… Uneori se înfurie și e rea, alteori e liniștită, blândă și foarte frumoasă”, povestea actorul.

ADVERTISEMENT

Jean Constantin a muncit încă din copilărie, și pasiunea pentru mare nu l-a îndepărtat de portul Constanța, acolo unde nu s-a ferit să presteze o mulțime de munci fizice grele, cum a fost și cea de hamal. Mai târziu, meseria de actor l-a întors în locurile natale…

„Țin minte că, împreună cu Sergiu Nicolaescu, am filmat o furtună de gradul nouă, când valuri uriașe acopereau efectiv Cazinoul. Atunci, marea, în răutatea ei, s-a dezlănțuit cu adevărat, rupând toate digurile, pe cel din larg, de la farul „Regina”, și pe cel de apărare, din est”, a rememorat artistul.

ADVERTISEMENT
Sergiu Nicolaescu
Regizorul Sergiu Nicolaescu l-a distribuit pe Jean Constantin în filmele din seria „Comisarilor” (sursa hepta.ro)

„Am fost cel mai al naibii grănicer! Ordinele erau clare. Trebuia împușcat și transfugul prins și soldatul neatent!”

Când povestea că s-a născut pe malul mării, actorul nu mințea. Locuința tatălui său, Jean Dumitru, în care locuiau unsprezece suflete, se afla la tăbăcărie, pe strada Banu Manta, la numărul 8. Pe niciunul dintre cei nouă frați (patru băieți și cinci fete) nu-i chema la fel. De câte ori se năștea câte unul, notarul îi trecea în catastif ba Jan, ba Jian, ba Jean…

Actorul a povestit că tatăl său îi aduna pe copii la masă cu goarna, atunci când aceștia nu erau plecați pe mare, cu plutele pe care și le confecționau singuri, din cauciucuri, din trunchiuri de pom legate, ori chiar cu albiile în care îi spăla mama lor, și pe care le transformau în bărcuțe. Mai târziu, familia s-a mutat, iar Jean Constantin făcea naveta la cei trei frați ai săi care erau în armată, unul la București, altul la Pipera, și celălalt, la un batalion de aviație, în Bărăgan.

ADVERTISEMENT
Jean Constantin
Jean Constantin, un actor complet (sursa facebook.com)

De altfel, inclusiv… sergentul Jean Constantin, din Regimentul 9 Turnu Severin se mândrea cu perioada petrecută în armată: „Am fost cel mai al naibii grănicer din câți s-au cunoscut! Eu am făcut armata cea mai armată! Atunci, ordinele erau clare. Trebuia împușcat și transfugul prins și soldatul neatent. În timp ce noi, soldații, repetam neîncetat „apăr frontiera de stat a RPR!”, superiorii ne mai împrospătau, din când în când, memoria: „Trage, soldat, că doar nu scrie pe glonț RPR!”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, actorul și-a amintit că, încă din armată, cocheta cu zona artistică. Din pichet în pichet, organiza brigăzi artistice și cânta: „A ruginit frunza din vii/ Și arma mea a ruginit/ Pustii sunt holde și câmpii/ Și toate ciorile-am ochit”.

Revedere cu Ilarion Ciobanu, pe scena Sindicatului „Dezrobirea”

Cum a ajuns, însă, Jean Constantin, artist? A povestit el însuși, cu umor: „Adevărul este că mie, fiind cel mai mic și mai răsfățat dintre frați, nu mi-a plăcut deloc cartea. De-aia, deși tata vroia să mă facă arhitect (auzi la el!), m-am făcut artist. Înarmați doar cu naivitatea și cu visele celor 16 ani, mai mulți colegi de liceu ne-am „înrolat” cu entuziasm în Brigada a 3-a Constanța, ce urma să plece pe șantierul Bumbești – Livezeni”.

Deși inițial își dorise să muncească în port, pentru că auzise că doar astfel se putea îmbarca pe un vas, cu care urma să „fugă” pe mare, Jean Constantin a ajuns să trudească timp de șase luni, îmbrăcat în salopetă și încălțat cu opinci, în sectorul Dimeș, lângă Meri, unde l-a avut coleg pe Ilarion Ciobanu.

„Noi brigadierii făurim/ În iureș aprig tot muncim,/ Clădim o țară de granit/ O Românie cu alte zări,/ Iar spre seninul cer albastru/ Noi, brigadierii constănțeni,/ Ne înălțăm măiastru/ Pe șantierul Livezeni”, cânta Jean Constantin, alături de camarazii săi.

Mai târziu, viața avea să-l readucă lângă Ilarion Ciobanu, alături de care a jucat inclusiv în celebra serie a filmelor cu „Comisari”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

„Au venit anii ’52 – ’53, începuse construcția Canalului Dunăre – Marea Neagră, aveam vreo 18 ani și m-am angajat ca montator la „IMU Medgidia”. Am mai făcut o brigadă și m-am reîntâlnit cu Ilarion Ciobanu, de data asta pe scena Sindicatului „Dezrobirea”, unde jucam în două piese: „Pentru libertate” și „Șobolanii portului”. De aici m-au luat în armată și tot aici m-am întors”, a relatat artistul.

„Legitimați-l p-ăla! Dacă nu e artist profesionist, dați-i Premiul 1!”

În anul 1954, Jean Constantin a ajuns la București, la un festival de amatori, organizat pe scena sălii Confederației Sindicale a Muncii, de pe strada Lipscani. Și aici, povestea are un haz aparte: „Când m-a auzit Constanța Crăciun interpretând monologul lui N. Canner „Nu mă bag”, a spus: „Legitimați-l p-ăla! Dacă nu e artist profesionist, dați-i Premiul 1, că merită!”. Și cum abia atunci mi s-au descoperit „talentele”, m-au cooptat în echipa Casei de Cultură a Sindicatelor din Medgidia, unde, cu rolul marinarului Tono, din opereta „Vânt de libertate”, de Dunaevsky, am mai cucerit un loc întâi, pe țară”.

Succesul pe scenă a atras după sine și promovarea la locul de muncă, unde Jean Constantin a devenit șeful serviciului de salarizare. Un an mai târziu, avea să rostească prima sa replică într-un spectacol de revistă, „Estradă pe satelit”, spectacol montat de Petru Mihail, pe scena noului Teatru de Revistă din Constanța.

De atunci și până în momentul în care a ieșit la pensie, Jean Constantin nu a lipsit de la niciun spectacol al Teatrului „Fantasio” din Constanța, pe care mărturisea că nu l-a trădat niciodată, în ciuda colaborărilor cu Teatrul „Constantin Tănase” sau cu „Naționalul” bucureștean.

Toate pânzele sus
Jean Constantin și o parte din echipa serialului „Toate pânzele sus” (sursa hepta.ro)

Povestea lui Izmail și visul copilăriei, îndeplinit târziu

Jean Constantin a jucat în peste 70 de filme, și mărturisea că nu-și poate da seama cum a izbutit să facă naveta aproape zilnic. La teatrul din Constanța, totul era clar. Replica obișnuită era „Jean pleacă la filmare, dacă garantează prezența seara, la spectacol!”. Ajunsese să doarmă în trenuri, iar controlorii nu-i mai cereau biletul, atât de des îl văzuseră…

Mai târziu a devenit faimos, atât pentru rolurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu, cât mai ales grație celui interpretat în serialul „Toate pânzele sus”.

„Îmi amintesc că pentru acest rol au fost mai mulți candidați: Frații Crâșmaru, Mihai Mereuță, Ernest Maftei și toți aveau accent moldovenesc. Când am început eu să le-o zic pe turcește, Radu Tudoran și Mircea Mureșan au zis la unison: „Ăsta e Izmail!”, i-a mărturisit actorul autoarei cărții la care am făcut referire.

Succesul în film a fost explicat tot de Jean Constantin: „Esența gândirii regizorilor era asta: „Am nevoie de o pată de culoare în filmul meu, că prea se măcelăresc toți!”. Așa am ajuns să fac adevărate roluri de compoziție, precum Parpanghel, în „Haiducii”, vioristul din „Explozia”, unde am intrat în flăcări de-adevăratelea, Izmail în „Toate pânzele sus” sau Mitică DKW, din „Mastodontul”.

Acesta era și este marele actor Jean Constantin. Care a fost, însă, visul său ascuns? „Toată viața mi-am dorit din suflet, din rărunchi, o bărcuță mare… pentru mare. Acum o am și, în fiecare vară, pornesc cu ea în larg. Deși nu mai doresc să fug, ca pe vremuri, acolo, pe apă, reușesc să fiu copil. Și abia atunci sunt, cu adevărat, fericit!”, mărturisea artistul, în luna mai a anului 1995.