Life

La 13 ani de la moartea lui Ion Dolănescu, Dragoș Dolănescu dezvăluie un secret de familie. ”A murit speriată de un șarpe”

La 13 ani de la moartea lui Ion Dolănescu, fiul cel mic al acestuia, Dragoș Dolănescu, dezvăluie un secret al familiei. Stabilit în Costa Rica, bărbatul dezvăluie cum a murit bunica tatălui său, speriată de șarpe.
19.03.2022 | 10:00
La 13 ani de la moartea lui Ion Dolanescu Dragos Dolanescu dezvaluie un secret de familie A murit speriata de un sarpe
Dragoș Dolănnescu dezvăluie un secret de familie, la 13 ani de la moartea lui Ion Dolănescu. Sursa foto: arhiva personală/Facebook.
ADVERTISEMENT

Dragoș Dolănescu dezvăluie un secret de familie și ne spune cum a murit străbunica lui, Sultana, bunica lui Ion Dolănescu, căreia regretatul artist i-a dedicat o melodie, intitulată chiar așa, ”Balada Sultanei”. Femeia s-a speriat înfiorător și a decedat, atunci când a văzut pe drum un șarpe, care a încercat să o muște.

Dragoș Dolănescu dezvăluie un secret de familie, la 13 ani de la moartea tatălui

La 13 ani de la moartea lui Ion Dolănescu, fiul lui mai mic, Dragoș Dolănescu, deputat în Costa Rica, ne dezvăluie un secret neștiut de familie. Străbunica lui, Sultana, și totodată bunica tatălui său a murit, după ce a fost atacată de un șarpe.

ADVERTISEMENT

Fiul lui Ion Dolănescu spune că le-a povestit și copiilor săi evenimentul tragic din familie, pentru ca aceștia să cunoască adevărata istorie a neamului lor. Dragoș Dolănescu dezvăluie că le-a vorbit copiilor săi despre bunicul lor, celebrul Ion Dolănescu, care s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, pe data de 19 martie 2009, dar și despre străbunici.

“Este o dramă a familiei noastre!”

”Copiii mei, Ion și Maria, întreabă de tatăl meu. Eu le povestesc copiilor mei despre familia Dolănescu, despre cântecele lui tata. De pildă, piesa Balada Sultanei vorbește despre Sultana, mama bunicii mele, Didina.

ADVERTISEMENT

Sultana a fost bunica maternă a tatălui meu și a murit de tânără, iar mamaia Didina a rămas orfană la nici 7 ani. Este o dramă a familiei noastre! Pe vremuri, femeile se duceau la câmp sau în locurile în care munceau soții lor, să le ducă la prânz, mâncare caldă.

Sultana se ducea să-i ducă de mâncare soțului ei și a alergat-o un șarpe. S-a ascuns într-o casă, în timp ce se apropia de locul în care muncea soțul ei. El a văzut toată scena de la distanță și și-a dat seama ce se întâmplă. Străbunicul meu a reușit să omoare șarpele, care lovea în ușa casei, unde s-a ascuns străbunica mea, dar Sultana a murit de spaima pe care a tras-o!”, a declarat, pentru FANATIK, Dragoș Dolănescu.

ADVERTISEMENT

Mama lui Ion Dolănescu a avut două căsnicii

Rămasă orfană de mamă, Didina, bunica lui Dragoș Dolănescu, a fost măritată de tânără cu un bărbat mult mai mare decât ea, împreună cu care a avut trei fete. Primul soț al Didinei a murit, iar femeia s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr, cu care a avut cinci băieți.

”Mamaia Didina, care rămăsese orfană, a fost măritată de mică, cu Radu învățătorul, un bărbat mult mai mare decât bunica mea. El a murit și a lăsat-o văduvă, cu trei fete. Bunica Didina s-a căsătorit a doua oară cu un bărbat mai tânăr, pe nume Vasile Dolănescu. Cu el, bunica mea a mai avut cinci băieți. Unul dintre ei avea să ajungă un artist foarte îndrăgit pe public, nimeni altul decât tatăl meu, Ion Dolănescu”, spune Dragoș Dolănescu.

ADVERTISEMENT

Ion Dolănescu a murit pe 19 martie 2009

La 13 ani de la moartea celebrului său tată, Ion Dolănescu, Dragoș Dolănescu spune că își va comemora părintele în familie, în Costa Rica. În țară, cel care îi va face o slujbă de comemorare lui Ion Dolănescu este duhovnicul acestuia, părintele Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Evenimentul are loc sâmbătă, 19 martie, la ora 12.00, la mormântul artistului de la Bellu.

”O să facem un eveniment, o comemorare, așa cum este obiceiul nostru în fiecare an, când se apropie data morții tatălui meu. O să mergem la biserică, aprindem lumânări, facem o masă…”, spune Dragoș Dolănescu.

Fiul cel mic al artistului spune că în Costa Rica, țara mamei sale, acolo unde s-a stabilit de ani de zile, nu se face colivă și nu există biserică ortodoxă.

”În Costa Rica nu se face colivă, dar vom împărți pentru el mâncare caldă. Aici nu există biserică ortodoxă, dar mergem la biserica catolică.”, spune acesta.

”L-am visat pe tata. A încercat să mă facă să râd!”

Dragoș Dolănescu spune că și-a visat părintele, după foarte mulți ani, chiar înainte de izbucnirea războiului în Ucraina.

”L-am visat pe tata după foarte mulți ani. În vis, a venit și mi-a spus să stau liniștit, că totul o să treacă, și o să fie mai bine. Să nu mă îngrijorez. A încercat în mai multe feluri să mă facă să râd. Visul a fost acum vreo lună de zile, înainte de începerea războiului din Ucraina.”, ne-a mărturisit Dragoș Dolănescu.

Dragoș Dolănescu își mai amintește că bunica lui paternă îi spunea că nu are amintiri plăcute despre ruși.

”Mamaia Didina a prins războiul și ne povestea că oamenilor le era mai degrabă frică de ruși, decât de nemți. Spunea că păreau asiatici. Îmi mai amintesc cum ne povestea că rușii omorau bărbații numai pentru un ceas și toate femeile se ascundeau de frică, ca nu cumva să le violeze. Pe unde treceau rușii, nu mai creștea iarba, așa spunea bunica mea, care a murit în anul 2014, la vârsta de 102 ani.”, susține Dragoș Dolănescu.

Cine a fost Ion Dolănescu

Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, judeţul Dâmboviţa. Copilăria nu i-a fost uşoară, provenind dintr-o familie numeroasă, având şapte fraţi.

A debutat în 1966, ca angajat al ansamblului “Flacăra Prahovei”, din Ploieşti. În timpul stagiului militar a fost transferat la Ansamblul “Ciocârlia”, unde şi-a cunoscut prima soţie, solista de muzică populară Iustina Băluţeanu.

A fost căsătorit o singură dată

Iustina Băluțeanu era cu 20 de ani mai mare decât Ion Dolănescu. A divorțat de ea, mai târziu.

În timp ce era căsătorit legal cu aceasta, Ion Dolănescu a făcut o nuntă de pomină, în 1971, cu Maria Ciobanu. Și aceasta din urmă era căsătorită cu altcineva. Au avut un fiu, pe Ionuț Dolănescu, care le-a moștenit talentul artistic.

Din relația cu Margarita Valenciano, o femeie cochetă din Costa Rica, artistul l-a avut pe cel de-al doilea fiu, pe Dragoș. Și Ionuț Dolănescu, dar și Dragoș Dolănescu au câte trei copii.

ADVERTISEMENT