News

Cel puțin 13 cazuri noi de infectări cu varianta Omicron în Norvegia, după o petrecere de Crăciun

Cel puțin 13 persoane au fost testate pozitiv la varianta Omicron în Norvegia, după ce au participat la o petrecere de Crăciun. Se așteaptă ca și alte cazuri să fie confirmate.
03.12.2021 | 23:19
Cel putin 13 cazuri noi de infectari cu varianta Omicron in Norvegia dupa o petrecere de Craciun
ADVERTISEMENT

O petrecere de Crăciun din Norvegia, care a avut loc în seara de joi, 2 noiembrie, s-a transformat într-un focar COVID-19, după ce mai mulți participanți s-au infectat.

Cel puțin 13 cazuri noi de infectări cu Omicron în Norvegia

În urma unei petreceri de Crăciun organizată de o companie în Norvegia, au fost confirmate, vineri, 3 noiembrie, cel puțin 13 persoane infectate cu varianta Omicron a coronavirusului.

ADVERTISEMENT

Se preconizează că vor fi confirmate și alte cazuri imediat ce va fi finalizată secvențierea celor 64 de teste COVID-19 pozitive, după cum au anunțat vineri autoritățile sanitare din Norvegia, scrie Reuters.

Absolut toate cele 120 de persoane care au fost prezente la festivitatea care a avut loc într-un restaurant din capitala Norvegiei, Oslo, sunt vaccinate contra COVID-19.

ADVERTISEMENT

Nu au folosit teste PCR

În prealabil, toți au efectuat și un test rapid, care s-a dovedit a fi negativ, însă nu au folosit teste PCR.

Organizația Mondială a Sănătății a atenționat că eficacitatea testelor, în afară de PCR, în detectarea variantei Omicron, este sub semnul întrebării.

ADVERTISEMENT

După petrecere, dintre cei 120 de participanți, 64 au fost testați pozitiv pentru COVID-19, ceea ce ar putea reprezenta apariția celui mai mare focar de infecție cu noua variantă a coronavirusului depistat până acum în Europa.

Astfel, apar temeri în legătură cu transmisibilitatea ridicată a Omicron și a rezistenței sale la vaccin.

ADVERTISEMENT

Prima persoană care a fost diagnosticată ca fiind infectată cu varianta Omicron și care a luat parte la petrecerea care a fost organizată de compania Scatec (din sectorul energiei regenerabile) a fost într-o călătorie de afaceri în Africa de Sud.

De altfel, Africa de Sud a fost prima țară care a semnalat descoperirea acestei variante în cursul săptămânii trecute și, de atunci, tulpina Omicron a fost depistată în toate colțurile lumii.

Reacția Guvernului Norvegiei

Guvernul norvegian a decis noi măsuri de restricție sanitară în Oslo și în regiunea capitalei.

„Situația este îngrijorătoare. Aceasta arată că virusul infectează foarte ușor şi că vaccinul nu protejează bine împotriva infectărilor. Sperăm şi credem că vaccinul va proteja împotriva formelor grave ale bolii, dar nu ştim cât de mult”, a declarat ministrul norvegian al Sănătății, Ingvild Kjerkol, la o conferință de presă.

Acest lucru înseamnă că măștile vor fi din nou obligatorii în mijloacele de transport în comun și în centrele comerciale, telemunca va deveni o regulă acolo unde este posibil, iar numărul maxim de participanți la evenimente private în interior va fi limitat la 100.

ADVERTISEMENT
Tags: