Instanța a dispus arestarea preventivă a 14 persoane implicate în violențele de la protestul de luni împotriva restricțiilor impuse din cauza epidemiei de coronavirus. În cazul a doi minori s-a dispus arestul la domiciliu.
Cele 16 persoane sunt acuzate, în general, de tulburarea liniștii și ordinii publice și ultraj, dar sunt cercetate și alte infracțiuni comise atunci, transmite Agerpres.
Inițial, în cursul zilei de sâmbătă au fost ridicate 22 de persoane, pentru ca după ora 18.00 alte șase să fie duse la audieri. Printre cei reținuți se află și autorii unor furturi comise în seara de luni.
„Azi noapte, din cele 28, au fost reţinute 19. Pentru trei Parchetul a dispus controlul judiciar, s-a făcut propunere către instanţă de arestare pentru 16 dintre ei. Instanţa a admis toate propunerile formulate, dar cu această distincţie: 14 în arest, iar ceilalţi arest la domiciliu pe considerentul stărilor de minorat. În principiu acuzaţiile sunt de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi ultraj”, a declarat Cătălina Sântion, purtătorul de cuvânt al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Concomitent cu aducerea la audieri, poliția a făcut și percheziții la domiciliului unor suspecți.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov şi mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29 spre 30 martie în zona Piaţa Unirii”, preciza, ieri, Poliţia Capitalei.
Șeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, a afirmat că, în afară de tulburarea liniștii și ordinii publice și ultraj, se mai face cercetări pentru infracțiunile de distrugere, distrugere prin incendiere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, port ilegal de obiecte periculoase (cuţit).
La protestele violente de luni au fost răniți și 12 jandarmi, dintre care trei au mers la spital pentru îngrijiri medicale, fără să fie însă nevoie de internare, potrivit informațiilor oferite de către directorul general al Jandarmeriei Capitalei, Ionel-Cătălin Stegăroiu.