“Fără POLITIC, nu putem progresa! Victor PONTA m-a susţinut”

Răzvan Scarlat   
în Carousel hot news
14/11/2013, 21:43
“Fără POLITIC, nu putem progresa! Victor PONTA m-a susţinut”

Noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că este prieten bun cu Victor Ponta şi că prezenţa acestuia aseară la hotelul Residence a fost pur întîmplătoare. “Fără politic nu putem progresa şi face performanţă în sport! Domnul Ponta m-a susţinut moral. În urmă cu 12 ani, eram cu el în conducerea lui FC Naţional. A fost nevoie de o întîlnire cu preşedinţii de club pentru a-i convinge că este nevoie de o schimbare. Ponta şi Dragnea era întîmplător la restaurant cînd eu eram la masă cu preşedinţii de club. Nu am de la Sîrbu nici o ofertă concretă. Vrem să readucem lumea la stadion şi să atragem sponsori”, a spus Iorgulescu.

Iorgulescu a mai expus şi o parte din planurile sale ca preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. “Un campionat cu 16 echipe şi crearea unei noi competiţii, cupa Ligii, vor fi primele mele schimbări. Un străin în arbitraj poate face ordine aşa cum a făcut Collina în Ucraina. Putem să impunem un şef străin la CCA. Nu am nici o obligaţie faţă de Gheorghe Ştefan. Îmi voi face o listă de priorităţi pe care o voi pune în practică. Pe data de 19 noiembrie, la ora 14, avem Adunarea Generală şi vom stabili mai multe puncte. Salariile o să le rediscutăm, nu voi avea în nici un caz acelaşi salariu cu al lui Dragomir. Vom face şi un audit. Am stat departe de fotbal pentru că am avut probleme în familie. Săptămînal voi face o conferinţă de presă, la care nu va fi obligatoriu să fiu eu prezent. Eu poate am lucruri mai importante de făcut. O să fiu cît mai discret, fiecare va răspunde pentru ce face. Eu nu sînt un tip ranchiunos, îmi aduc aminte cu zîmbetul pe buze de momentul în care l-am fugărit pe Zotta”, a spus Iorgulescu.

Închide ×