Fotbal intern

20 de ani de la meciul de retragere al lui Gică Hagi! Ultimul “bal de gală” al “Regelui”. Video

24.04.2021 | 00:07
20 de ani de la meciul de retragere al lui Gica Hagi Ultimul bal de gala al Regelui Video
20 de ani de la meciul de retragere al lui Gică Hagi! Ultimul "bal de gală" al "Regelui"
ADVERTISEMENT

24 aprilie 2001. Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, spunea adio carierei de jucător și lăsa un gol imens în primul „11” din inimile românilor, neumplut până acum de nimeni…

…Și, din păcate, cel mai probabil nici nu se va mai umple acest gol vreodată… Așa că trăim din amintiri… 60.000 de oameni umpleau până la refuz bătrânele tribune ale stadionului „23 August” în urmă cu 20 de ani. Veniți ca la o mare sărbătoare. Pentru că era o mare sărbătoare. Chiar dacă avea iz de tristețe…

ADVERTISEMENT

20 de ani de la meciul de retragere al lui Gică Hagi

Nimeni din cei prezenți nu venise pentru spaniolul Butragueno, olandezul Ronald Koeman, brazilianul Taffarel, croatul Prosinecki, turcul Hakan Şukur sau bulgarul Stoicikov. Toți erau acolo ca să-l vadă pe Gheorghe Hagi. Unicul. Regele. Gică al nostru. La ultimul „bal de gală” în iarbă…

…Pe stadionul pe care jucase prima dată cu 17 ani în urmă, în septembrie 1984, într-un istoric Sportul Studențesc – Internazionale Milano 1-0, gol Mircea Sandu după ce Walter Zenga respinsese greu o lovitură liberă executată de Gică Hagi. Și unde purtase în premieră banderola de căpitan al echipei naționale în blestematul 0-1 cu Irlanda de Nord din 16 octombrie 1985, care ne-a oprit drumul spre turneul final mondial din Mexic 1986… Istorie…

ADVERTISEMENT

„Gala Hagi” a fost un adevărat „fenomen social, care a avut amploare în toată lumea”

„Gala Hagi” poate fi considerată fără doar și poate unul dintre cele mai mari evenimente sportive organizate în România după 1989 și nu numai. Evenimentul în sine a depășit cu mult granițele fotbalului și a fost mai degrabă un adevărat „fenomen social, care a avut amploare în toată lumea”, așa cum a spus-o altă legendă a sportului românesc, Ion Țiriac.

Drept dovadă, nu doar românii au venit să își ia adio de la „Maradona din Carpați”, iar oamenii pur și simplu s-au bătut, la propriu, pe bilete. Nenumărate personalități ale fotbalului mondial au onorat cu prezența marele eveniment, printre care și foști colegi ai lui Gică Hagi de la Brescia, FC Barcelona, Real Madrid sau Galatasaray Istanbul. Imnul României a fost cântat înaintea meciului de o fetiță de 5 ani, Kira Hagi… Istorie…

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, antrenorul lui Gică Hagi pentru ultima oară

Mircea Lucescu revenea pe banca echipei naționalei pentru acel meci special și îl antrena pentru ultima oară pe fotbalistul pe care „l-a debutat” la echipa națională, mai mult, primul care i-a și pus banderola de „căpitan” pe braț. De altfel, Gică Hagi a spus-o în nenumărate rânduri că le datorează totul lui Mircea Lucescu și Johan Cruyff, doi oameni care i-au marcat decisiv cariera. Istorie…

Generația de Aur pentru ultima oară pe teren în formula de… aur!

„Il Luce”, „asistat” de Emeric Ienei, trimitea pe teren tot ce avea mai bun echipa națională a României la momentul respectiv, care a strâns încă o dată rândurile, de data aceasta pentru a-l omagia pe „căpitan”, o miză incomparabil mai importantă sufletește decât o partidă oficială: Bogdan Stelea, Florin Prunea, Dan Petrescu, Iulian Filipescu, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Gică Mihali, Didi Prodan, Dorinel Munteanu, Tibi Selymeș, Cristi Chivu, Ioan Ovidiu Sabău, Gică Popescu, Ionuț Lupescu, Costel Gîlcă, Ilie Dumitrescu, Iosif Rotariu, Adrian Mutu, Viorel Moldovan și Florin Răducioiu. Istorie…

ADVERTISEMENT

„Niciodată n-o să uit ziua de 24 aprilie 2001, când peste 60.000 de spectatori au umplut tribunele și au ținut să fie alături de mine. A fost o seară de neuitat și parcă a fost o boltă peste timp, care a început în 1984 cu victoria în fața lui Internazionale și s-a încheiat cu un spectacol grandios după 17 ani distanță” – Gică Hagi

„Stelele Lumii” omagiau „Steaua României”

De cealaltă parte, fostul antrenor al lui Gică Hagi de la Galatasaray, Fatih Terim, onora banca „Stelelor Lumii”, alături de Radomir Antic și Hugo Sanchez, peste o „distribuție” cu adevărat „stelară”: Taffarel (Brazilia), Dida (Brazilia), Capone (Brazilia), Chendo (Spania), Sanchis (Spania), Bulent (Turcia), Karhan (Slovacia), Lalatovic (Iugoslavia), Okan (Turcia), Celades (Spania), Dunga (Brazilia), Di Livio (Italia), Rossi (Italia), Stoicikov (Bulgaria), Suat (Turcia), Prosinecki (Croatia), Sukur (Turcia), Jardel (Brazilia), Butragueno (Spania), Arif (Turcia), Pjanovic (Iugoslavia). Scorul meciului de gală, 2-2, nu mai contează… Istorie…

Gică Hagi: „Domnule Păunescu, scrieți poezie cum joc eu fotbal!”

Marele Poet Adrian Păunescu a avut o relație specială cu Gică Hagi, fiind cel care l-a convins pe „Rege” să revină la echipa națională în 1999, după retragerea din 1998. Andrei Păunescu, fiul Poetului, și-a amintit pentru FANATIK un episod inedit dinaintea Galei Hagi.

„Pregăteam imnul pentru tricolori și Hagi îi spune lui tata: «Domnule Păunescu, din versurile astea foarte frumoase lipsește cuvântul gol, noi pentru asta jucăm». Și tata face pe loc o strofă… «Șansa noastră cea mai mare / E valoarea fără niciun protocol / Așa precum, ratată sau marcată, / Viața e o ocazie de gol»… La care Hagi îi spune: «Domnule Păunescu, scrieți poezie cum joc eu fotbal!». Între tata și Hagi chiar a fost o relație specială, privilegiată”.

Atmosferă electrizantă și… „Gică, Gică, nu vedem de sticlă!”

Suporterii prezenți pe „23 August” au savurat fiecare atingere de balon a lui Gică Hagi, poate mai puțin cei din… peluze, a căror vedere spre teren era de multe ori obturată de manechinele promoționale de pista de atletism a stadionului, care i-au făcut pe spectator să inventeze pe loc celebra scandare: „Gică, Gică, nu vedem de sticlă!”.

Tricoul purtat de „Rege” la „Gala Hagi” se vinde pe internet cu 25.000 de euro!

Foarte mulți suporteri prezenți la acest eveniment și-au cumpărat materiale promoționale cu Hagi, pentru a rămâne cu o amintirile palpabilă de la această sărbătoare. Cel mai norocos a fost Cristi Zabuliche, care a reușit să „îmbrace” tricoul purtat de Hagi în meciul de retragere și care l-a scos la vânzare pe un site pentru 25.000 de euro. Deținătorul prețiosului tricou a explicat în anunț că suma de bani va ajunge la o persoană care are mare nevoie de ajutor.

  • 35 de goluri a marcat Gică Hagi la echipa națională în 125 de meciuri
  • 10 august 1983 este data în care Gică Hagi debuta la echipa națională: Norvegia – România 0-0, amical pe stadionul „Ullevaal” din Oslo
ADVERTISEMENT