20 de cupluri de jucători care au fost la un moment dat colegi, dar acum puțini își mai amintesc acest lucru

SPECIAL FANATIK
Sorin Dumitrescu    Iulian Pavel   
în Fotbal international
14/04/2020, 16:58
20 de cupluri de jucători care au fost la un moment dat colegi, dar acum puțini își mai amintesc acest lucru SPECIAL FANATIK
coechipieri la aceeași echipă. Sergio Ramos și Dani Alves au fost inamici în El Clasico de multe ori, dar trei ani au jucat împreună la Sevilla. Foto: Marca.es

Cotidianul spaniol Marca face o trecere în revistă a 20 de cupluri de jucători care la un moment dat în cariera lor au îmbrăcat tricoul aceleiași echipe, dar foarte puțină lume își mai amintește de acest lucru sau unii chiar nu știu deloc.

Falcao și Alexis Sanchez, în atacul lui River Plate

Foarte mulți dintre acești jucători reprezintă figuri marcante în fotbalul din ultimii 20 de ani, mulți dintre ei fiind în continuare în activitate.

Prima pereche e reprezentată de doi atacanți sud-americani de clasă mondială, care au jucat împreună la club în anii 2007 și 2008. Este vorba de columbianul Radamel Falcao și chilianul Alexis Sanchez, ambii în continuare în activitate.

Roberto Baggio, coleg la Brescia cu Pep Guardiola

În sezonul 2001-2002 unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului italian, Roberto Baggio juca timp de un sezon la modesta Brescia, avându-l coechipier pe actualul antrenor de la Manchester City, Pep Guardiola.

Antrenorul din acest moment la Arsenal, spaniolul Mikel Arteta, a fost coleg pentru 12 luni la Everton cu atacantul argentinian Claudio Caniggia, omul care a îngropat Italia la CM 1990. Asta se întâmpla în sezonul 2002/2003.

Benzema și Carew au format atacul lui Lyon

Karim Benzema pare de o viață în atacul lui Real Madrid, dar puțini mai țin minte ce partener a avut între 2007 și 2009 la Lyon. Norvegianul John Carew, cunoștința de tristă amintire a tricolorilor, a fost două sezoane coleg cu el. Și doi jucători cu caracteristici absolut diferite și-au intersectat drumurile la un moment dat, între 2008 și 2010 la Bayer Leverkusen. E vorba de mijlocașul ofensiv Toni Kroos, acum la Real Madrid și închizătorul Arturo Vidal, jucător la Barcelona.

Despre faptul că actualul antrenor de la Chelsea, Frank Lampard și actualul președinte al federației croate, Davor Suker au fost colegi de echipă în sezonul 2000-2001 la West Ham cu siguranță sunt foarte puțin, poate și printr fanii ciocănarilor, care să își amintească. Și tot la același club, dar în sezonul 2006-2007 au jucat Teddy Sheringham vechiul atacant al Angliei și mijlocașul închizător al Argentinei, Javier Mascherano.

Gerard Pique, coleg la Zaragoza cu fantezistul Pablo Aimar

Pablo Aimar a fost un jucător ofensiv argentinian, care putea juca la fel de bine ca mijlocaș ofensiv sau ca atacant. În sezonul 2006-2007 el, care a făcut carieră la Valencia, a jucat la Zaragoza alături de un Gerard Pique, care din sezonul următor avea să devină stâlpul Barcelonei.

Între 1998 și 1999 unul dintre cei mai tehnici mijlocași italieni, creație a lui Mircea Lucescu la Brescia, e vorba de Andrea Pirlo, a jucat la Inter alături de actualul antrenor de la Atletico Madrid, Diego Simeone.

Inamici în El Clasico, colegi la Sevilla

Perioada anilor 2001-2003. PSG căuta să ridice nivelul și să devină o echipă importantă în Franța. În acea perioadă fostul antrenor al lui Tottenham, argentinianul Mauricio Pochettino juca alături de marele Ronaldinho.

Doi dintre cei mai buni mijlocași din lume din ultimii ani, croatul Ivan Rakitic și germanul Mesut Ozil au jucat împreună la Schalke 04 în sezonul 2007-2008. Ani de zile inamici în El Clasico Sergio Ramos și Dani Alves au fost alături timp de trei ani, între 2003 și 2006, în tricoul Sevillei.

Ronaldo, alături de cel mai bun islandez la PSV Eindhoven

Tot la Schalke 04, în sezonul 2010-2011 au fost coechipieri portarul lui Bayern, Manuel Neuer și fosta mare glorie a lui Real Madrid, Raul Gonzales. În Grecia, la Olympiakos Pireu, în sezonul 2005-2006 au împărțit tricoul alb-roșu mijlocașul Yaya Toure și marele Rivaldo.

Știați că în sezonul 1994-95 unul dintre cei mari atacanți ai tuturor timpurilor, brazilianul Ronaldo da Lima Nazario, a fost coechipier cu cel mai mare jucător islandez all time, Eidur Gudjohnsen? În sezonul 1999-2000 marele Lothar Matthaus l-a avut coechipier la Bayern pe atacantul paraguayan Roque Santa Cruz, despre care s-a spus că va fi un mare talent, dar numai s-a spus.

Harry Kane l-a avut partener pe Jamie Vardy

Diego Simeone a mai fost coechipier în Italia cu un fotbalist care a fost privit la Barcelona ca un viitor mare star, Ivan de la Pena. Asta se întâmpla la Lazio, în sezonul 2001-2002. Marele David Beckham a fost coechipier în 2006 la Real Madrid cu mult prea puțin cunoscutul Roberto Soldado, un atacant care era la început de carieră.

În sezonul 2007-2008 uruguayanul Luis Suarez era coleg în atac cu Albert Luque, un vârf argentinian în care Ajax credea foarte mult. În cele din urmă vedeta avea să devină Luis Suarez. Doi atacanți buni din Premier League, unul spre final de carieră, Jamie Vardy și cel mai scump jucător, cotat la 227 milioane euro, Harry Kane, făceau cuplu în 2012 în ofensiva lui Leicester.

Închide ×