211 ani de la pierderea Basarabiei. Povestea afaceristului Manuc Bei, proprietarul Hanului lui Manuc, cel care i-a trădat pe turci: “A luat mită de la ruși”

Ziua de 16 mai 1812 rămâne una dintre cele mai triste din istoria României. La vremea respectivă, Basarabia a fost anexată de Imperiul Țarist, în urma Păcii de la București, prin care se încheia Războiul Ruso-Turc, din 1806 – 1812. Istoricul Cătălin Manea a explicat contextul istoric al evenimentelor și a evocat personalitatea celebrului Manuc Bei, unul dintre dregătorii Imperiului Otoman, care, însă, n-a ezitat să-i trădeze pe turci.

Istoricul Cătălin Manea: „Manuc Bei a primit mită de la ruși pentru a-i trăda pe turci în chestiunea cedării Basarabiei”

Istoria zbuciumată a Basarabiei a fost strâns legată de evenimentele care se produceau în Moldova și în Țara Românească. Dominația otomană se făcea simțită peste tot, iar Basarabia suferea, de asemenea, sub iataganul turcesc. Mai mult, acest teritoriu românesc a devenit miza unui troc la care a participat Manuc Bei, unul dintre… „businessmanii” vremurilor respective. Dar, până la a ajunge la povestea fondatorului celebrului Han construit în București și care îi poartă numele, este obligatoriu să definim mai întâi contextul istoric.

„În Moldova și în Muntenia nu se putea discuta despre „personalitate” statală. În ultima sută de ani, aceste două țări nu-și mai alegeau nici măcar conducătorul, care era numit de la Constantinopol. Domnitorii fanarioți erau trimiși de către guvernatorii otomani, iar cele două state nu mai aveau niciun atribut instituțional, nici măcar ca țări vasale. Nu aveau monedă și armată proprie și nici nu puteau avea relații externe proprii. Domnitorii care au încercat acest lucru, de la Mihai Viteazul până la anii 1800, n-au sfârșit prea bine”, și-a început povestea, în exclusivitate pentru FANATIK, istoricul Cătălin Manea.

„Cunoaștem destule cazuri, din acest punct de vedere. Mihnea al III-lea, Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino au încercat să modifice optica otomană, și rezultatul s-a văzut. Cazul cel mai fericit a fost cel al lui Dimitrie Cantemir, care a fugit după bătălia pierdută la Stănilești, pe Prut. Nu este nimic deosebit din acest punct de vedere. Cantemir a avut curaj să-i înfrunte pe turci alături de armata țarului Petru, iar rușii nu l-au predat ulterior otomanilor. Altfel ar fi avut soarta lui Constantin Brâncoveanu, căruia i-a fost tăiat capul, ca să fie dat ca exemplu”, a continuat interlocutorul nostru.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

În ceea ce-l privește pe domnitorul erou Constantin Brâncoveanu, acesta a oscilat în toate direcțiile și a sfârșit prin a fi decapitat. Otomanii nu-și puneau problema negocierilor… Dar, dincolo de evenimentele care au avut în centru capetele încoronate din Țările Române, „tranzacția” care a avut drept miză Basarabia s-a desfășurat în contextul scăderii puterii turcești din zonă.

„Ca să revin, în cazul Basarabiei discutăm despre disoluția Imperiului Otoman și despre faptul că funcționarii acestuia nu au apărat interesele Turciei. Pur și simplu, Manuc Bei și ceilalți șefi ai delegației otomane din Țările Române, pentru mita care li s-a acordat, au acceptat orice tratat impus de ruși”, a explicat Cătălin Manea.

Acesta a adăugat faptul că „Manuc Bei a locuit foarte mult timp la București. A pătruns în anturajul fanariot. Era un om de afaceri, cunoscut mai ales pentru faptul că a construit Hanul lui Manuc. Practic, era liderul comunității armene, cu legături atât în Occident, cât și în lumea turcească, unde existau foarte mulți armeni. În acea perioadă, rușii i-au sprijinit foarte mult pe armeni, atât din punct de vedere religios, cât și etnic”.

„Faptul că Manuc i-a trădat pe turci s-a datorat în primul rând mitei pe care a primit-o de la ruși, dar și faptului că aceștia din urmă îi sprijineau pe armeni. De altfel, inclusiv în zilele noastre, în Rusia există o masivă diasporă armeană”, a precizat intervievatul nostru.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Pacea de la București și drumul de la „krai” la „gubernie”

Să revenim, însă, la anul de grație 1812 și la ziua de 16 mai. Pacea de la București a fost semnată între cele două imperii, rus și otoman, la încheierea războiului care durase 6 ani. Prin respectivul tratat, Principatul Moldovei a fost redus la un teritoriu care includea o mare parte din zona vestică, în timp ce partea orientală a fost inclusă în Imperiul Țarist. Provincia a fost numită „Basarabia”, iar statutul său a fost modificat ulterior, în mai multe feluri. Tot în 1812 a devenit „krai”, apoi „oblast”, în 1828, pentru ca, în 1871 să fie transformată în „gubernie”.

Referindu-se la ziua de 16 mai 1812, istoricul Cătălin Manea a explicat: „Evenimentul s-a produs în urma unuia dintre multele războaie ruso-turce. A fost vorba despre una dintre anexările din teritoriile controlate de otomani, până la Dunăre. Teritoriul respectiv nu s-a numit „Basarabia” până în anul 1812. Înainte era doar o regiune a Moldovei, cum este și cea dintre Prut și Carpați, iar zona de sud, numită și acum Bugeac, era teritoriu istoric otoman, de aproximativ 350 de ani, și era locuit, în general, de tătari”.

„Denumirea de „Basarabia” a fost dată de către ruși, iar fenomenul acestei anexări face parte din ceea ce a însemnat disoluția Imperiului Otoman. Potrivit istoriografiei noastre, noi am tot crezut că cele două țări române, Moldova și Muntenia, au avut tratate semnate cu Turcia și că a existat o oarecare autonomie. Totul s-a produs pentru a menține ideea că aici a existat cumva un stat. Lucrurile au stat diferit. În cadrul Imperiului Otoman, cele două țări erau considerate provincii privilegiate, care aveau o oarecare autonomie internă”, a continuat partenerul nostru de dialog.

Invaziile rușilor, ucrainenilor și bulgarilor creștini

În anul 1812, în Basarabia trăia o populație amestecată. Românii erau majoritari, ca și acum, dar erau foarte mulți ruteni, ucraineni veniți de peste Nistru, iar sudul era locuit, în mare majoritate, de tătari. „După ce turcii au pierdut respectiva regiune, tătarii au fugit în Imperiu. Mai erau fostele garnizoane otomane, ai căror soldați își făcuseră familii în zonă. Aveau copii cu româncele, și majoritatea deveniseră negustori”, a completat istoricul Cătălin Manea.

„Populația devenise una foarte amestecată. Veniseră inclusiv foarte mulți armeni și evrei, așadar nu se poate vorbi despre o populație compactă, eterogenă. Spre exemplu, tătarii nogai erau o ramură venită din rândurile tătarilor sosiți odată cu Hoarda de Aur, precum tătarii din Hanatul Crimeei. Urmașii lor trăiesc și acum în Kazahstan”, a menționat partenerul nostru de discuție.

Urmările imediate ale anexării au atras procesul de rusificare, un fenomen ale cărui valențe se fac simțite și în ziua de astăzi. Cătălin Manea a exemplificat: „Prin acordurile încheiate, Rusia a păstrat autonomia internă a regiunii. Boierii moldoveni care dețineau moșii în Basarabia au rămas acolo și, timp de două decenii, au avut un cuvânt de spus, din punct de vedere administrativ”.

„Însă, a început procesul de rusificare care, ca și în cazul Bucovinei, a fost generat și de faptul că avem de-a face cu o populație foarte rară. Existau foarte multe pământuri nelucrate sau terenuri marginale nelocuite. Pe acest fond s-a manifestat invazia rușilor, a ucrainenilor și a altor populații. Spre exemplu, în sud, în locul tătarilor nogai au fost aduși bulgari creștini, care fugiseră din Imperiul Otoman în Rusia”, a menționat istoricul.

Cum moare un imperiu

Cătălin Manea este de părere că „modul în care s-a pierdut Basarabia sau în care otomanii au rămas și fără alte provincii, cum este cazul Crimeei, arată cum moare un imperiu. El dispare pe bucăți, moare greu, iar în teritoriile pierdute oamenii suferă. Faptul că funcționarii turci nu au apărat interesele statului pe care îl reprezentau denotă disoluția administrativă, corupția care există într-un stat”.

„Dacă oamenii care se ocupau de destinele țării ar fi apărat statul respectiv și ar fi pus în mișcare scrisoarea trimisă de Napoleon Bonaparte, în care acesta recomanda amânarea încheierii tratatului de pace, deoarece era pe cale să invadeze Rusia, lucrurile s-ar fi schimbat. Însă, imediat ce au încheiat pacea, rușii au putut să-și retragă trupele către Moscova”, a subliniat intervievatul FANATIK.

Acesta a constatat și faptul că, „în Basarabia și în Moldova de sud au fost puțini oameni, la fel cum au stat lucrurile și în Ucraina, unde, de asemenea, a avut loc o colonizare. În Basarabia, până în anul 1918 au existat mai multe contexte. De la statutul de regiune autonomă, la 1860 zona devenise deja provincie rusească. De la autonomia bisericească și cumva cea administrativă, ulterior a fost interzisă limba română. Inclusiv slujbele din biserici se țineau în limba rusă”.

„Procesul n-a fost neapărat îndelungat, ci foarte dur. Nu exista învățământ în limba română, iar actele administrative erau formulate în rusă. În respectiva zonă a fost un fel de tabula rasa, așa cum s-au petrecut evenimentele și în Polonia. Polonezii au avut și o oarecare tradiție a unui imperiu, astfel că s-au revoltat în mai multe rânduri, în secolul XIX”, a încheiat Cătălin Manea.