CFR Cluj rămâne în lupta pentru titlu, cu cinci etape de final. Victoria din finalul meciului cu FC Argeş a urcat-o pe CFR Cluj pe podium, la cinci puncte diferenţă faţă de U Cluj şi Universitatea Craiova, înaintea meciului direct cu rivala din oraş. Dar, echipa din Gruia se confruntă în continuare cu probleme financiare.
FANATIK a aflat că CFR Cluj e într-o cursă contracronometru pentru a achita o rată de 600.000 de euro la ANAF. În cazul în care ardelenii nu vor plăti această sumă în următoarele 24 de ore, cade tot planul de eşalonare convenit cu Agenția Națională de Administrare Fiscală şi CFR Cluj va fi obligată să plătească integral datoria de 3.800.000 de euro.
Astfel, dacă nu va plăti rata, ANAF-ul va trece la popriri pe conturile clubului. Practic, o astfel de decizie ar însemna intrarea în insolvenţă a celor de la CFR Cluj. Iar, aşa cum este stipulat în regulamentele UEFA, cluburile aflate în insolvenţă nu au drept de a evolua în cupele europene, ceea ce ar fi o lovitură puternică pentru Daniel Pancu şi compania.
Contactat de FANATIK, Neluţu Varga i-a liniştit pe fani şi a declarat că nici nu se pune problema ca suma să nu fie plătită în timp util: „Mâine (n.r. Vineri) dimineaţa vom achita rata integrală şi nu va fi nicio problemă, nicio emoţie”, a declarat patronul celor de la CFR Cluj pentru publicaţia noastră.
CFR Cluj are o situaţie economică dificilă. Conform raportului financiar publicat de club, datoriile totale ale ardelenilor au ajuns la 25,5 milioane de euro. Anul trecut nu a fost unul fructuos din punct de vedere financiar, CFR Cluj fiind pe minus cu 5,8 milioane de euro, principala lovitură fiind ratarea calificării în faza principală din Conference League, după eşecul usturător cu Hacken.
După un start modest de sezon, Daniel Pancu a revigorat formaţia din Gruia, care a reuşit să prindă play-off-ul fără să li se dea mari şanse. Mai mult, după victoria cu FC Argeş, CFR Cluj speră la titlu, cu cinci etape înainte de final şi înaintea meciului direct cu rivala din oraş, U Cluj.
U Cluj şi Universitatea Craiova sunt pe primul loc în SuperLiga, cu câte 39 de puncte, cu cinci lungimi mai mult decât echipa lui Pancu. Derby-ul oraşului Cluj va avea loc în Gruia, pe 25 aprilie, de la ora 20:30. CFR Cluj caută primul titlu după o pauză de patru ani, ultimul cucerit fiind în 2022.