24 ianuarie. Culisele neștiute ale Micii Uniri: singurul motiv pentru care a fost aleasă capitala la București. Al. Ioan Cuza, varianta “de avarie”

SPECIAL FANATIK
Narcis Roșioru   
în Hot News
24/01/2020, 12:05
24 ianuarie. Culisele neștiute ale Micii Uniri: singurul motiv pentru care a fost aleasă capitala la București. Al. Ioan Cuza, varianta “de avarie” SPECIAL FANATIK
24 ianuarie. Culisele neștiute ale Micii Uniri: singurul motiv pentru care a fost aleasă capitala la București. Sursa foto: Hepta

Ziua de 24 ianuarie marchează primul și cel mai important pas în unificarea teritoriilor ocupate de români. Denumită popular Mica Unire, Unirea Principatelor a reprezentat unirea Moldovei cu Țara Românească, în urmă cu 161 de ani. Unirea nu a decurs ușor, iar factorii care au dus la un astfel de final au fost mai mulți decât știu mulți și nu a depins totul de românii din cele două principate.

Anti-unioniștii din Moldova nu au dorit unirea

Astfel, istoria ne învață că mulți conservatori din Moldova nu erau, neapărat, împotriva unei mai mari apropieri între Moldova și Muntenia, ci mai degrabă susțineau un lucru care s-a dovedit, în timp, că temerilor lor erau reale.

Aceștia erau anti-unioniști, cei mai mulți dintre ei, și erau îngrijorați că, dacă se va produce unirea, Iașiul își va pierde statutul de capitală și că va avea un rol secundar, că va deveni un simplu oraș al Principatelor Unite și că Moldova va trece pe planul secund, în detrimental Munteniei.

Conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță, președintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei, ne-a explicat cum au decurs lucrurile acum mai bine de 160 de ani. Astfel, am aflat că la 1859, Iașiul avea cu aproximativ 2000 de locuitori mai mult decât București, iar din punct de vedere economic Moldova era mai dezvoltată decât Muntenia.

Cu alte cuvinte, temerile anti-unioniștilor moldoveni erau cât se poate de reale. Cu toate acestea, întrebarea noastră a fost alta: de ce nu a fost ales orașul Iași drept capitala României?

Alegerea capitalei nu a fost una ușoară

Orașul Iași nu putea să fie ales capitală pentru că la 1859 cel mai mare pericol pentru români nu mai era Imperiul Otoman, ci Rusia, iar Iașiul era lângă graniță. La un moment dat, s-a pus problema de a alege un oraș care să nu fie nici București, nici Iași, ca să fie menajate toate orgoliile”, ne explică președintele ARIP.

“S-a vorbit atunci despre Focșani, pentru că era chiar pe graniță și, în acel moment, existau două orașe Focșani, cel muntenesc și cel moldovenesc, dar nu a fost acceptată nici această idee. La un moment dat, Costache Negri a vrut ca orașul Galați să fie capitala României unite, fiind la marginea celor două principate.

La acea vreme orașul nu se afla la graniță, însă politicienii nu erau foarte convinși că vom reuși să păstrăm sudul Basarabiei, lucru care s-a și întâmplat când rușii au luat teritoriul în 1878″, explică președintele ARIP.

Decizia de a alege o capitală comună pentru cele două principate nu a fost una ușoară. Pe măsură ce rămâneau fără variante, discuțiile deveneau tot mai aprinse. Conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță ne-a întors în trecut și ne-a relatat atmosfera acelor momente dificile, ce aveau să modeleze istoria pentru totdeauna.

“Orașul București se afla la aproximativ 60 km de graniță și de aceea a fost ales drept capitală. Varianta a fost aleasă pentru că nimeni nu ceda.

La un moment dat a fost o discuție aprinsă, Kogălniceanu a ieșit furios din întâlnire, după care un soldat s-a proptit în fața ușii, a scos pistolul și a spus că se va sinucide dacă politicienii nu vor găsi o variantă. Același ofițer a rostit ulterior acel cuvânt celebru: Cuza!”

Cine era Cuza?

Alexandru Ioan Cuza a fost varianta “de avarie”, ne explică președintele ARIP, fără a se înțelege că avarie ar avea vreo conotație negativă. A fost o variantă de avarie întrucât toate încercările unioniștilor de a impune un candidat cu reale șanse de a câștiga și în fața conservatorilor din Moldova (la 5 ianuarie) au fost sortite eșecului.

“Cuza era un moderat, nu un radical, fusese pârcălab de Galați (un soi de prefect).

La 1858 fusese comandant al armatei Moldovei, își dăduse demisia în semn de protest față de atitudinea caimacamului Moldovei de atunci, Vogoride, care era mânat de ruși și falsificase alegerile în divanul ad-hoc pentru a spune că moldovenii nu doresc unirea”, ne-a mai spus onf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță.

Așadar, Alexandru Ioan Cuza era o persoană foarte cunoscută, participase și la revoluția de la 1848, dar în niciun caz nu era genul de lider pe care să-l pui în fața tuturor. Tocmai, pentru că era moderat, ceilalți au spus: Bine, îl acceptăm. Asta se întâmpla pe 5 ianuarie.

Există numeroase povești despre momentul în care Cuza a aflat rolul important pe care urmează să-l joace. Mulți spun că se afla la o partidă de cărți când a fost informat că a fost ales domnitor, dar momentul respectiv nu poate fi relatat cu exactitate.

Nici în Țara Românească lucrurile nu au mers mai ușor

Odată rezolvată situația în Moldova, a sosit rândul Țării Românești să-și facă treaba. La București însă, tabăra conservatoare era mult mai puternică decât cea liberală și voiau să-l propună pe prințul Gheorghe Bibescu, care mai fusese domn în trecut.

“Liberalii au mers pe intimidare în acel moment și i-au chemat pe toți oamenii din mahalalele din București, care au înconjurat clădirea unde aveau loc discuțiile.

Unul dintre revoluționarii de la 1848, care era și el în adunarea respectivă, povestea cum măcelarii își ascuțeau ostentativ cuțitele, lucru care i-a speriat teribil pe conservatori și atunci s-a propus această variantă, de a veni Al. Ioan Cuza”, ne explică președintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei.

Înverșunarea și tăria cu care liberalii doreau unirea ne-a făcut să ne întrebăm, involuntar, de ce doreau liberalii atât de mult unirea?

“Doreau unirea dintr-un motiv foarte simplu, pentru că, pe de o parte, ei considerau că un stat mai puternic se poate opune cu succes tuturor statelor din jur. Să nu uităm că țările române au avut un statut nedefinit, erau vasale Imperiului Otoman și un soi de teritoriu tampon între ausrieci, ruși, și turci.

Fiecare dintre cele trei imperii voiau să pună mâna pe principate, dar celelalte două nu le lăsau. Așa că liberalii au vrut să facă o țară mai mare, mai puternică, pentru a rezista cu mai mult success tuturor intemperiilor vremurilor”, mărturisește conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță.

Trebuie precizat, așadar, că Mica Unire a fost făcută de o elită și, în general, până în secolul XX, elitele au făcut toate marile uniri ale istoriei, nu numai în România. Elita din România era una boierească care, culmea tragediei pentru boierii bătrâni, conservatori, fii lor au mers la școală la Paris și au venit inoculați cu ideile revoluționare.

Mica Unire s-a făcut și datorită faptului că, după războiul Crimeei (1853-1856), marile puteri europene au ajuns la concluzia că trebuie să stopeze, într-un fel sau altul, avansul Rusiei către strâmtori, ne-a mai explicat președintele ARIP. Acesta este și motivul pentru care am primit sudul Basarabiei, blocând practice avansul rușilor spre Bulgaria, spre Dobrogea și Constantinopol.

Napoleon al III-lea, “nașul” României

Practic, Mica Unire nu era benefică doar pentru românii care trăiau în cele două principate, ci și pentru țările vestice.

“Atunci, marile puteri și mai ales Napoleon al III-lea, care, de fapt, este și “nașul” României, dacă nu era el nu se făcea unirea, au propus crearea unui cordon care să izoleze Rusia. Așa s-a creat România, altfel nu se crea”, ne-a mai spus conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță.

Ceea ce foarte puțini știu este că, după ce a fost ales Cuza domn la București, toată lumea s-a dus în fața consulatului francez și a strigat: “Vive la France! Vive l’empereur!”

De la 1859 și până în 1961 au existat două guverne, două capitale, două parlamente și două funcții de domnitor, chiar dacă erau ocupate de același domn. Abia după acea perioadă s-au unificat parlamentele. A fost o perioadă de tranziție pentru că Marile Puteri nu au fost de acord ca cele două principate să se unească sub o singură formă de conducere.

Datorită inventivității românilor, care au reușit să “păcălească sistemul” și să găsească o hibă în înțelegerea cu Marile Puteri, pentru că acestea nu au precizat în acord ca fiecare principat să aibă câte un domnitor diferit, cele două principate s-au unit sub un singur domnitor și, câțiva ani mai târziu, sub o singură țară.

Astfel, în 1961 actul Micii Uniri a fost semnat în mod oficial, intrând în vigoare în anul următor.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles