Ștefan Bănică a murit pe 26 mai 1995. A fost unul dintre cei mare mari artiști ai României, însă viața nu i-a fost întotdeauna roz. Tatăl lui Ștefan Bănică Jr. a fost căsătorit de două ori, însă una dintre soțiile sale a decedat. De asemenea, el a pierdut și un fiu.
Ștefan Bănică a decedat pe 26 mai 1995, în urma unui infarct, la vârsta de 61 de ani. Ștefan Bănică Jr, a ales să nu-și înmormânteze tatăl la Cimitirul Bellu, așa cum era de așteptat, ci la Reînvierea, alături de întreaga sa familie.
În ciuda faptului că afișa întotdeauna o atitudine pozitivă și deborda de bună dispoziție, artistul nu a avut mereu o viață roz, după cum a dezvăluit fiul său. În cei 61 de viață, efortul pe care l-a depus pe scenă, la teatru sau în concerte, și-au pus amprenta asupra sănătății sale.
În urmă cu ceva vreme, Ștefan Bănică Jr. spunea despre tatăl său că „în doar câţiva ani, familia lui a fost decimată”, după ce a doua lui soție, fratele, dar și un fiu, au decedat.
Astfel că, marele actor a suferit trei infarcturi, în total, iar sănătatea a fost, pentru el, prețul celebrității. Cu toate că în copilărie și-a dorit să devină avocat, Ștefan Bănică a ajuns unul dintre cei mai iubiți oameni din România.
Maestrul Radu Beligan a fost cel care i-a remarcat talentul și l-a îndrumat spre actorie. Ștefan Bănică Senior i-a fost coleg de scenă regretatei Stela Popescu o perioadă lungă de timp.
Totodată, a avut o impresionantă carieră muzicală și a lăsat în urmă o colecție impresionantă șlagăre. Dintre acestea, amintim: Îmi acordați un dans, Cum am ajuns să te iubesc, Hei, coșar, coșar, Asta seară mă fac praf, Ce-aveți fetelor cu mine și Ce te uiți așa la mine.
Când vine vorba de cinematografie, a interpretat roluri memorabile în producții cunoscute, precum Cel mai iubit dintre pământeni, De ce trag clopotele, Mitică?, Nea Mărin miliardar, Păcală, Brigada Diverse intră în acțiune și Brigada Diverse în alertă.
Ștefan Bănică Senior a fost căsătorit de două ori. Prima căsnicie a fost cea cu ziarista Sanda Vlad-Liteanu, mama lui Ștefan Bănică Jr. Cu toate că s-au despărțit la doar câțiva ani de la nașterea băiatului lor, aceștia au rămas în relații bune.
Cel de-al doilea mariaj a fost cel cu Irina, o creatoare de modă. Din nefericire, aceasta a murit în anul 1985, după o lungă suferință.
Puțină lume știe că Ștefan Bănică Jr. nu a fost unicul copil al seniorului. Acesta a mai avut un frate. Alexandru Silviu era mai tânăr cu 8 ani decât fostul soț al Andreei Marin.
Cel de-al doilea copil al artistului și-a pierdut viața în anul 2001, fiind implicat într-un accident de mașină. Automobilul era condus de un prieten al acestuia. Cel din urmă a scăpat nevătămat, însă a fost considerat vinovat de cei care s-au ocupat de anchetarea evenimentului.