Fiecare român caută, în această perioadă, soluții de economisire a energiei astfel încât să se încadreze în plafonul de consum impus de Guvern.
Cu atâtea aparaturi în locuință, nici nu este greu să treci peste consumul celor 255 de kilowaţi lunar la energie electrică. Aici este pragul impus de Guvern celor care vor să beneficieze de reducere la curent.
Nu am intrat în plin în sezonul rece și mii de români au primit deja facturi cu sume uriașe de plată și mulți alții le așteaptă cu mari emoții. Teama este cu atât mai mare cu cât în sezonul rece cheltuielile vor crește dramatic.
Economia în fiecare locuință ar trebui începută cel mai de jos în ceea ce privește consumul. Orice aparat consumă, chiar și când este oprit. E suficient să fie în priză și ne ”mănâncă” kilowați în fiecare lună. Adunați, aceștia ne încarcă serios facturile.
Specialiștii ne recomandă ca unele aparate să le scoatem din priză atunci când nu le folosim. De ce? Ei bine, majoritatea electrocasnicelor, în special cele cu LED, consumă când nu sunt folosite.
În prezent, cele mai noi cuptoare cu microunde dispun de un ecran cu un afișaj electronic care ne arată ora sau timpul de încălzire.
E util, e comod, dar e și extrem de costisitor un astfel de aparat. Nu trebuie să-l folosim la încălzit vreun aliment. E suficient să fie în priză și el consumă.
În majoritatea locuințelor, calculatoarele de birou sau laptopurile stau conectate la priză încontinuu. Un astfel de aparat poate consuma aproape 50 kwh pe an.
Putem, într-un mod simplu, să reducem consumul. Vorbim de aparate electronice care pot fi ușor scoase din priză. Le putem conectata la un prelungitor cu întrerupător pe care îl putem închide seara. Este cel mai simplu și comod mod de a face economie.
Nu lipsește, în prezent, din cele mai multe bucătării, aparatura modernă de făcut cafea.
Din păcate, aceste aparate sunt ținute tot timpul în priză. Cum le folosim în majoritatea timpului doar dimineața, sfatul ideal ar fi ca imediat să le scoatem din priză. Ele consumă curent atâta timp sunt ținute sub tensiune.