Fotbal international

30 de ani de la transferul lui Gică Hagi la Real Madrid. Gullit l-a blocat în drumul spre AC Milan, Prosinecki i l-a deshis spre Spania

27.06.2020 | 14:26
30 de ani de la transferul lui Gica Hagi la Real Madrid Gullit la blocat in drumul spre AC Milan Prosinecki i la deshis spre Spania
30 de ani de la transferul lui Gică Hagi la Real Madrid. Gullit l-a blocat în drumul spre AC Milan, Prosinecki i l-a deshis spre Spania (sursă foto: twitter.com)
ADVERTISEMENT

În vara lui 1990, la finalul primului sezon fotbalistic încheiat după căderea comunismului, unul dintre cele mai importante transferuri din istoria fotbalului românesc era parafat.

Gheorghe Hagi, decarul Stelei şi al naţionalei României, lua calea Madridului, după semnarea unui contract valabil pentru 4 ani cu Real Madrid. Înţegerea a fost parafată la Bruxelles. Hagi era prezentat oficial pe 27 iunie 1990.

ADVERTISEMENT

Real Madrid şi-a manifestat interesul pentru „Rege“, după ce o serie de alte ţinte au căzut pe rând. Dezvăluirile au fost făcute de Ramon Mendoza, preşedintele de atunci al Realului şi omul care a purtat negocierile cu partea română.

30 de ani de când Hagi a semnat pentru Real

La începutul anilor ’90, Gică Hagi era un fotbalist cu nume în Europa. Jucase 4 ani la Steaua, cu care câştigase Supercupa Europei în ’87, marcând golul victoriei cu 1-0, şi disputase finala din 1989 în Cupa Campionilor Europeni (0-2 cu AC Milan).

ADVERTISEMENT

Chiar Milan îl voia. Silvio Berlusconi, patronul „diavolilor“ avea acordul reprezentanţilor lui Hagi pentru un transfer. Îl voia pentru a-i ţine locul lui Ruud Gullit. Olandezul se accidentase şi părea că va lipsi multă vreme.

„Nu ascund că interesul lui Arrigo Sacchi pentru mine mi-a mângâiat orgoliul, faptul că el s-a gândit să mă facă să joc în acea echipă de fenomene, dar totul a eșuat. Cineva de la Milan a venit la București, dar nu era o figură de prim rang, în timp ce de la Real Madrid a venit chiar președintele, Ramon Mendoza, care mi-a spus clar de la început că Real Madrid mă vrea. N-a fost o alegere ușoară. Eram un decar important pentru lumea fotbalului, mă voiau și din Anglia, din Germania, dar cel mai mult a contat faptul că președintele Realului a venit în România pentru a mă convinge“, mărturisea Hagi în presa italiană.

ADVERTISEMENT

Gullit s-a refăcut însă mult mai repede decât se aştepta, jucând la Cupa Mondială din acea vară. Al doilea mare club interesat, Real Madrid, a intrat pe fir. „Milan l-a avut pe Hagi, dar Berlusconi a renunţat la el. Mi-a spus că Hagi e al meu, dacă îl vreau“, povestea Ramon Mendoza, preşedintele madrilen, în El Pais, pe 24 mai 1990.

În 1995, Ramon Mendoza a rememorat transferului lui Hagi. „Nu m-am gândit iniţial la Hagi, dar evoluţiile lui Schuster şi Martin Vasquez m-au determinat să caut ceva. Ideea mea a fost să aduc un jucător minunat, pe John Barnes, de la Liverpool. Am vorbit cu preşedintele lui Liverpool, dar nu am avut nicio şansă. Apoi am încercat cu brazilianul Valdo, de la Benfica. Am pierdut 25 de zile cu negocierile… 

ADVERTISEMENT

Aşa că Hagi a devenit o opţiune. Am plecat să vorbesc cu preşedintele Federaţiei Române. Am călătorit spre România, care era după Revoluţie. Întâi, am oprit la Belgrad, unde am discutat cu preşedintele de la Steaua Rosie. Am încercat, pentru prima dată, să-l iau pe Prosinecki, care era deja obsesia mea.

Am sosit apoi la Bucureşti, unde m-am întâlnit cu Hagi şi alte şase persoane. Hagi era un idol acolo, fusese jucătorul favorit pentru Ceauşescu. Am decis că vom încheia acordul peste zece zile, la Bruxelles, profitând de meciul amical dintre Belgia şi România. Acolo, într-un hotel, l-am semnat pe Hagi“, povestea Ramon Mendoza.

Meciul României cu Belgia a avut loc pe 26 mai 1990. Câteva zile mai târziu, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, acordul din Belgia a fost definitivat. „M-am întâlnit cu Mendoza într-un hotel din Bucureşti. Mi-a luat un minut să-mi dau acordul, îl priveam ca pe un tată!“, declara Hagi pentru AS.

4,3 milioane de dolari a fost suma pentru care s-a făcut transferul, una importantă la acel moment. Hagi a petrecut 2 sezoane pe Bernabeu. Ultimul meci l-a jucat pe 27 iunie 1992. Apoi s-a transferat în Italia, la Brescia, pentru ca, în 1994, să revină în Spania, la marea rivală FC Barcelona.

ADVERTISEMENT