35 de ani de la pierderea Clauzei națiunii celei mai favorizate. Cum și-a grăbit sfârșitul Nicolae Ceaușescu și cum a „coalizat” împotriva lui SUA, Occidentul și URSS

Acum fix 35 de ani, președintele SUA, Ronald Reagan, a hotărât retragerea Clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România, urmând ca decizia să fie pusă în practică la data de 3 iulie 1988. În replică, guvernul condus practic de președintele Nicolae Ceaușescu a anunțat, că de fapt, România a renunțat la Clauză, deși tânjea după această favoare încă din anul 1973. Istoricul Cătălin Manea a demonstrat că, dincolo de orgoliile dictatorului de la București, discuția legată de pierderea ajutorului american deslușește motivele viitoarei prăbușiri a lui Ceaușescu.

Istoricul Cătălin Manea: „Reprimarea revoltei de la Brașov și pierderea Clauzei națiunii celei mai favorizate au însemnat începutul sfârșitului pentru Nicolae Ceaușescu!”

Istoricul Cătălin Manea a explicat pentru FANATIK că evenimentele premergătoare Revoluției din 1989, care a pus capăt dictaturii ceaușiste, s-au produs în lanț. Mai întâi, a avut loc revolta din 15 noiembrie 1987, de la Brașov, atunci când, pentru prima oară, masele de cetățeni nemulțumiți au cerut demisia dictatorului. A urmat retragerea Clauzei și, în cele din urmă, s-a produs „ruptura” de URSS, în speță de Mihail Gorbaciov, cu care Ceaușescu intrase deja în conflict din pricina polemicii legate de sistemul termonuclear.

„Practic, reprimarea revoltei de la Brașov și pierderea Clauzei națiunii celei mai favorizate au însemnat începutul sfârșitului pentru Nicolae Ceaușescu”, ne-a declarat, în exclusivitate, specialistul citat, care s-a referit ulterior la contextul geopolitic în care Washingtonul a recurs la această măsură de forță, care, în final, avea să contribuie la căderea unui regim care dura de 24 de ani:

„Ceaușescu se aștepta să i se retragă Clauza națiunii celei mai favorizate încă din anii 1985 – 1986, odată cu venirea la putere a noului lider sovietic Mihail Gorbaciov. Încă din momentul inițierii reformelor în URSS, președintele României intuia că vor interveni câteva schimbări, mai ales că presiunea occidentală asupra sa începuse de vreo câțiva ani”.

Digi24.ro

Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps

Principalele chestiuni care i se reproșau liderului de la București erau sistematizarea și raționalizarea. În plus, tocmai avusese loc revolta muncitorilor de la Brașov, „iar străinii știau că în România se face foamea…”. „Să nu uităm că evenimentele care au avut loc în noiembrie 1987 au fost destul de dure, iar Occidentul s-a speriat de reacția lui Ceaușescu. România intrase în grupul regimurilor dure, care nu fac concesii”, a punctat interlocutorul nostru.

Cum a inventat regimul de la București „dumpingul”, în timpul comunismului

Spre deosebire de alte țări comuniste, în România, autoritățile nu se grăbiseră să „slăbească șurubul”, Ceaușescu fiind convins că va supraviețui oricărei tentative de eliminare. Dincolo de cultul personalității dus la extrem, dictatorul de la București a reprimat violent protestele muncitorilor brașoveni, deși beneficiase de exemplele altor țări, unde acțiunile similare ale cetățenilor nemulțumiți fuseseră tratate în mod diferit:

„Au avut loc proteste, atât în Polonia, cât și în Cehoslovacia și în Ungaria, însă România a fost teatrul primei revolte anti-comuniste substanțiale, unde reacția statului a fost pe măsură. Acela a fost momentul în care ne-am întors la situația din anii ’60, în care puterea comunistă luase măsuri foarte dure la adresa opozanților. Mai mult, la Brașov nu se produsese nemulțumirea unui singur om sau a unui grup minor, ci s-a petrecut o mișcare consistentă, în timpul căreia mii de oameni au ieșit în stradă. A fost un șoc mare, atât pentru Nicolae Ceaușescu, dar în aceeași măsură pentru Occident!”

În opinia istoricului, începând cu acel moment, americanii au realizat că regimul de la București nu mai este, în niciun caz, vandabil: „Retragerea clauzei ne-a costat mult, deși, din punct de vedere financiar, eu nu dispun de o statistică. Totuși, exporturile noastre către America și către Occident nu erau substanțiale. Practic, noi am făcut „dumping”, în sensul în care vindeam diverse produse sub prețul pieței americane sau europene. Tuturor le-a convenit, pentru că, nu-i așa, cumpărau mai ieftin…”

Digisport.ro

Alex Pițurcă, filmat în parc cu o tânără! Cristina Ich a reacționat imediat și a făcut anunțul

„Cel mai mare șoc a fost „ruperea” de tehnologia vestică. În anii ’80, deja începuse naționalismul economic și substituirea tehnologiei occidentale, în condițiile în care multe dintre fabricile construite în urmă cu 10 – 15 ani aveau nevoie de reparații. De asemenea, multe contracte parafate cu parteneri străini, care se aflau în derulare, intraseră sub semnul întrebării”, a continuat Cătălin Manea.

„Spre deosebire de Gorbaciov, Ceaușescu a rămas ancorat în ideile sale, puține și fixe”

Motivele care au dus la pierderea Clauzei au fost care mai de care mai serioase. Specialistul intervievat a amintit că, „în primul rând, în acea perioadă, Nicolae Ceaușescu era pe punctul de a plăti datoria externă a României. În al doilea rând, au contat presiunile occidentale, nu doar cele americane, cu privire la nerespectarea drepturilor omului. Cele două chestiuni s-au suprapus. Pe de o parte, occidentalii au făcut presiuni pentru respectarea drepturilor omului, făcând referire la sistematizările, la naționalizările care se petreceau în perioada așa numitei „Epoci de Aur”, dar și la disidenți”.

Cătălin Manea a subliniat faptul că România semnase Convenția de la Helsinki, încă din anul 1975, iar în perioada la care facem referire se apropia data scandentă, astfel că statele occidentale (și nu numai!) așteptau din partea autorităților de la București o serie de transformări. Acestea întârziau să se producă, iar ambițiile nemăsurate ale lui Nicolae Ceaușescu erau principala cauză a deteriorării relațiilor…

„Inclusiv Uniunea Sovietică, spațiul din care venea „lumina”, traversa o perioadă de deschidere față de Occident, astfel că și restul statelor – satelit urmaseră exemplul impus de Mihail Gorbaciov. Bulgaria și Albania au rămas în urmă, dar, până la urmă, toate țările ex-socialiste au imitat, într-un fel sau altul, politica sovietică. Doar Ceaușescu a rămas ancorat în ideile sale, puține și fixe”, a „taxat” intervievatul FANATIK politica fostului dictator.

Ironia sorţii, atunci când România primise din partea SUA Clauza, inclusiv Ceaușescu era privit ca un opozant anti-Moscova, mai ales după ce refuzase să participe, alături de celelalte state membre ale Tratatului de la Varșovia la reprimarea sângeroasă a „Primăverii de la Praga”, din 1968. „Într-adevăr, acesta este adevărul istoric, însă realitatea anilor ’70 era diferită de cea a anilor ’80. Se schimbaseră mai multe guvernări americane și se produseseră o mulțime de modificări în sânul societății și a mentalității sovietice, în primul rând la capitolul concurenței cu Occidentul”, a completat partenerul nostru de dialog.

Megalomanie versus diplomație și cum își făcuse „Nea Nicu” planuri până în anul 2000

Ce, însemna, însă, Clauza națiunii celei mai favorizate? Convenția presupunea că România putea exporta în SUA, fără anumite restricții. De asemenea, puteam importa anumite produse de care, spre exemplu, celelalte state din „blocul sovietic” nu se puteau bucura. „Vorbim inclusiv despre transferuri de tehnologie și despre alte chestiuni complexe. Și totuși, Ceaușescu a renunțat la Clauză, din pricina megalomaniei sale și a problemelor interne. În anul 1989, când România a anunțat achitarea datoriilor externe, Ceaușescu avea deja planurile făcute pentru anii ’90 – 2000! El spera să trăiască și să rămână mult timp, la putere…”, a comentat istoricul.

Interesant este că, dacă pe plan intern, regimul Ceaușescu se dovedea cel mai nociv, în comparație cu „tratamentele” de care se bucurau „suratele” comuniste, din punctul de vedere al relațiilor diplomatice, România se bucura de respect. Este de notorietate momentul în care, sosit în vizită la București, după 1990, fostul secretar de stat american Henry Kissinger s-a interesat, chiar de pe scara avionului, de soarta fostului ministru de externe al țării noastre: „Ce mai face Ștefan Andrei?”.

Cătălin Manea a răspuns provocării de a comenta și acest aspect: „Secretarul de stat al SUA, Henry Kissinger avea, într-adevăr, anumite relații cu demnitarii noștri din anii ’70, când România încă era frecventabilă, iar diplomații lui Ceaușescu circulau în Occident și erau luați în seamă, fără să fie ostracizați, așa cum s-au petrecut evenimentele mai târziu. A existat o politică a diferențierii statelor socialiste, iar Kissinger nu ne-a tratat pe toți ca făcând parte din același bloc. În funcție de anumite perioade, România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria, fiecare țară a avut diferite beneficii”.

Intervievatul nostru a explicat că motivele deosebirilor dintre țările din fostul „bloc comunist” erau diferite. Spre exemplu, cetățenii maghiari și polonezi se bucurau de comunități mari în SUA. Acești oameni votau uneori decisiv, fenomen care a putut fi observat inclusiv în anii ’90. Inclusiv la acest capitol, România s-a situat mereu în urma celorlalte țări din „lagărul socialist”.

De la teoria neamestecului în treburile interne, la izolarea totală

Revista „Historia” a publicat stenograma ședinței Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C al PCR, din data de 25 februarie 1988, cu o zi înaintea ridicării Clauzei. La un moment dat, referindu-se la faptul că americanii susțineau că România nu răspunde la o serie de cerințe ale SUA, cu privire la prelungirea Clauzei, fostul premier și membru al CP.Ex Manea Mănescu a replicat: „Este un amestec brutal!”. Istoricul contactat a comentat și respectiva reacție:

„La vremea aceea, exista teoria neamestecului în treburile interne. Demnitarii comuniști români erau stresați, din pricina faptului că din Occident veneau vești proaste. Inclusiv ambasadorul Olandei depusese un memoriu și purtase discuții cu liderii români, cu privire la respectarea drepturilor omului. Alături de reprimarea brutală a revoltei de la Brașov, aceasta a fost chestiunea cea mai presantă de pe umerii lui Ceaușescu”.

„Apoi, au urmat discuțiile în contradictoriu purtate cu sovieticii, în speță cu Mihail Gorbaciov, în cursul anului 1989. Treptat, președintele României a rămas singur, lipsit inclusiv de relațiile sale din cadrul Tratatului de la Varșovia. Practic, a rămas al nimănui… Dar, într-adevăr, când americanii au luat această inițiativă, Occidentul a pus cruce regimului de la București, pentru că „regimul” nu ține de un om sau de altul”, a încheiat Cătălin Manea.