News

400 de posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie sunt puse la dispoziție de Poliția Română. Când se pot face înscrierile

Poliția Română organizează concurs pentru ocuparea a 400 de posturi de agenți și ofițeri. Înscrierile se pot face doar până la o anumită dată
15.03.2024 | 17:29
400 de posturi de agenti si ofiteri de politie sunt puse la dispozitie de Politia Romana Cand se pot face inscrierile
Poliția Română scoate la concurs sute de locuri de muncă pentru cei care doresc să îmbrace uniforma de ofițeri sau alte încadrări. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Poliția Română anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 400 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă și reîncadrare.

400 de posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie

Termenul limită pentru înscrieri este până la data de 27 martie 2024, ora 16:00, inclusiv în zilele nelucrătoare, iar cei doritori trebuie să aibă în vedere și data susținerii examenului.

ADVERTISEMENT

„Pentru posturile de conductor câine, anunţul de concurs va fi publicat în perioada următoare, iar acesta va conţine condiţiile de înscriere, probele de concurs şi calendarul de desfăşurare. Posturile de personal contractul vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1.336 din 28 octombrie 2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice”, a mai transmis Poliţia Română.

Conform comunicatului emis vineri de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), cele 400 de posturi disponibile sunt distribuite în diferite specialități astfel:

ADVERTISEMENT

– combaterea criminalității organizate – analiză și profil al drogurilor – 5 posturi de ofiţer de poliţie, din sursă externă, în Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara;
– criminalistică – 20 de posturi de ofiţer de poliţie, din sursă externă, în Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara;
– ordine publică – 10 posturi de ofiţer, prin reîncadrare şi 147 de agent, dintre care 7 prin reîncadrare şi 140 din sursă externă, la IPJ Constanţa;
– reținere și arestare preventivă – 12 posturi de agent, dintre care 2 prin reîncadrare şi 10 din sursă externă, la IPJ Constanţa;
– poliție rutieră – 94 de posturi de agent, dintre care 5 prin reîncadrare şi 89 din sursă externă, la IPJ Constanţa;
– conducător câini – 60 de posturi de agent de poliţie, din sursă externă, la nivel naţional;
– poliție transporturi – 32 de posturi de agent, dintre care 6 prin reîncadrare şi 26 din sursă externă, la IPJ Constanţa;
– secretariat, documente clasificate și arhivă – 10 posturi de personal contractual, din sursă externă, la IPJ Constanţa.

Când are loc proba scrisă a examenului de admitere

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 5 – 15 aprilie 2024, iar proba scrisă va fi susținută pe data de 20 aprilie 2024, conform unui examen tip grilă.

ADVERTISEMENT

Concursul pentru posturile de conducător câine va fi anunțat ulterior, iar condițiile de înscriere, probele de concurs și calendarul vor fi incluse în anunțul de concurs. Posturile pentru personalul contractual vor fi, de asemenea, scoase la concurs în conformitate cu prevederile legale.

Înscrieri Academia de Poliție 2024

Poliția Română a anunțat cum se va susține concursul pentru admiterea la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în anul 2024. Unii candidații vor avea acces la un proces de selecție fără susținerea unor examene.

ADVERTISEMENT

Pot participa la concurs absolvenți de liceu, precum și agenții de poliție/maiștri militari/subofițerii, cât și ofițeri de poliție/ofițeri, personal MAI, precum și absolvenți ai studiilor universitare în domeniul de ordine și siguranță publică.

De asemenea, există anumite categorii care pot să nu susțină examenul de admitere, cum ar fi candidații care au distincții la olimpiadele școlare naționale și/sau internaționale, precum și copiii militarilor invalizi sau ai polițiștilor/ personalului militar decedați în acțiuni de serviciu beneficiază de locuri finanțate de la bugetul de stat. Totuși, ei trebuie să treacă de evaluarea performanței fizice, dar și de examinarea medicală.

ADVERTISEMENT