Marin Hîldan a încetat din viață la 75 de ani după 22 de ani în care a suferit și a plâns pentru fiul său. Cristi Hîldan și-a adus aminte cum a aflat că tatăl său este grab bolnav.
Cristi Hîldan nu putea să nu își aducă aminte și de nea Marin, cum îi spuneau apropiații: „Tata era născut în aceeași zi cu Dinu, pe 2 august. Nea Cornel mi se pare că e născut în 1948, iar tata în 1946. El s-a stins pe 5 martie 2022. Prin august 2021 mi-a spus că se simțea rău, dar erau ca acuma, călduri foarte mari. Am pus un aer condiționat la Brănești, dar nu-l suporta: ‘E prea mult pentru mine’. Și mi-a spus de vreo două ori că i s-a făcut rău”.
Marin Hîldan era extrem de atent cu nepotul Cătălin Hîldan Jr.: „El mergea cu băiatul meu la antrenament. Toată copilăria lui, el a fost șoferul de serviciu. După fiecare antrenament trebuia să meargă la McDonald’s, pe la restaurantele astea, să îi dea prima.
Mi-a spus că într-o zi se întorcea de la antrenament și a zis că i-a fost foarte rău conducând. Abia a tras pe dreapta că nu și-a dat seama. ‘Hai să mergem să te controlezi’. El voia să îl controlez în altă parte și oamenii de acolo mi-au spus să merg în primul rând la cardiologie”.
Cristi Hîldan și-a continuat povestea care ia o turnură neașteptată: „Și noi am mers prin octombrie. Mi-a zis că vrea să treacă 5 octombrie. Am mers la o clinică privată și am stat acolo. Eu am văzut că obosea foarte des. Am mers la cabinet la urologie prima oară pentru că se văita de anumite probleme. Doctorul i-a zis din prima să meargă la Cardiologie.
Ne-am dus acolo și ne-a zis că sunt locuri libere abia în decembrie! Și mi-a zis: ‘Hai, tată, acasă că am de tăiat lemne, am multă treabă, am de făcut curat prin grădină’. Cum sunt bătrânii. ‘Lasă că venim noi în decembrie’.
Am plecat de acolo și am văzut că alerga un bodyguard după noi. ‘Nea Hîldane, Cristi, veniți încoace că s-a eliberat un loc la Cardiologie. N-a venit cineva și vă poate primi acum’. Nici nu m-am gândit că putem veni mai devreme de decembrie.
Am intrat și eu cu el. Era o doctoriță tânără și mi-a zis: ‘E foarte grav ce are tatăl tău’. Vorbea mai încet ca să nu audă tata. ‘Are probleme grave, grave cu inima’. Mai suferea și de diabet. Dar lua pastile când își aducea amintea. Zicea că e mai bună pentru el o țuică. Așa știa el din bătrâni. O țuică și o slănină de-a lui, că el era născut în Timișoara.
A băgat frica în mine și în tata. Eram șocați când am plecat de-acolo. Mi-a spus că poate să moară oricând. Și în somn și în drum spre casă de la clinică. A auzit și el: ‘N-am nimic, nu m-am văitat niciodată de nimic. Am avut atunci episodul ăla. Am diabet, n-am nimic’.
Cristi Hîldan era extrem de îngrijorat și nu știa ce e de făcut: „Am mers tăcuți amândoi pe drum. Eu nu știam ce să fac. Mă luase prin surprindere. Ce fac? Unde mă duc? La cine apelez? Intrasem în Brănești și tocmai trecusem de cimitir să mergem spre casă”.
Fostul președinte al lui Dinamo a sărit în ajutor când nimeni nu se aștepta: „Și în secunda aia când mă gândeam mai mult ce să fac și eram îngândurat m-a sunat domnul președinte Nicolae Badea. Nu știu de ce m-a sunat dânsul. Nu vorbeam la telefon, dar mai țineam legătura prin mesaje. Am rămas într-o relație foarte bună cu dânsul. Am profitat de ocazie și i-am spus dacă mă poate ajuta”.
Nicolae Badea continuă și în ziua de azi să ajute familia Hîldan: „De atunci m-a ajutat în absolut orice. Cu operație, cu tot. Nu mai spun că și în prezent ne ajută cu un ban. Are grijă de mama prin renta viageră. Dânsul o face fără nicio obligație. E un om căruia nu știu cum să îi mulțumesc.
Și pe mine m-a ajutat cât am fost la echipa de rugby la seniori, fiind sponsor al echipei. M-a ajutat cu multe lucruri pe care nu le puteam avea altfel. Deci pot să spun că omul ăsta e ca un tată pentru mine. Și a fost foarte implicat și îi mulțumesc foarte mult pe calea asta”.