Rapid primește vești bune după victoria cu Voluntari, din etapa a 9-a din SuperLiga. Victor Angelescu, președintele giuleștenilor, a vorbit despre situația lui Claudiu Petrila și a portarului Marian Aioani și a dezvăluit când ar putea reveni cei doi în lotul lui Daniel Pancu. Oficialul lui Rapid a oferit, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, ultimele informații despre cei doi fotbaliști.
Rapid se va putea baza din nou pe Claudiu Petrila după pauza dedicată echipelor naționale. Fotbalistul a făcut deja un pas important spre revenirea pe teren și a reînceput antrenamentele alături de prima echipă. Astfel, Daniel Pancu ar urma să îl aibă din nou la dispoziție pe Petrila în meciurile de după pauza internațională.
Până la revenirea lui Marian Aioani, Rapid s-a bazat pe Ungureanu, un portar crescut în propria Academie. Victor Angelescu a avut cuvinte de laudă la adresa goalkeeperului și a remarcat evoluțiile acestuia din ultimele sezoane. Tânărul portar a acumulat experiență importantă în perioada petrecută la Sepsi și Corvinul, iar oficialul Rapidului consideră că acesta a profitat din plin de șansa primită.
„Petrila va fi apt după pauza echipelor naționale, a reînceput antrenamentele cu prima echipă și după pauză va fi apt. Ungureanu, copilul din poartă, e un portar talentat, produs de către Academia Rapidului. A făcut două sezoane bune, unul cu Sepsi, altul cu Corvinul și are o perspectivă bună. A avut meciuri foarte bune și chiar cred că l-a înlocuit cu brio pe Aioani“, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Rapid are motive de optimism și în privința lui Marian Aioani. Portarul este așteptat să revină în scurt timp, iar estimarea lui Victor Angelescu îl plasează chiar în lot pentru următoarea partidă de campionat, cu FC Argeș.
Oficialul giuleștenilor a oferit și un procent privind șansele ca Aioani să fie apt pentru respectiva confruntare: „Din ce știu și Aioani va fi apt curând, chiar pentru meciul cu FC Argeș, din etapa următoare. Aș spune 60-70% va fi apt la următorul meci“, a mai spus Victor Angelescu.
Rapid a fost condusă la pauză de Voluntari, dar giuleștenii au revenit și au reușit să obțină toate cele trei puncte. Dincolo de rezultat, Victor Angelescu a remarcat evoluția echipei, în special după primul sfert de oră, când Rapid a început să își creeze numeroase ocazii. Președintele giuleștenilor nu a putut, însă, să se bucure pe deplin de victoria obținută, tocmai din cauza numeroaselor situații de gol irosite.
„Îmi plac victoriile, dar nu acestea trăite periculos. Dacă se poate să fim mai liniștiți ar fi bine. Se pare că așa e Rapidulețul. Ținând cont că am luat punctele, suntem bucuroși. Jocul mă bucură, mai ales că după minutul 15 chiar am făcut un meci foarte bun, ne-am creat o mulțime de ocazii. Nu am plecat, totuși, cu o fericire mare de la stadion, pentru că e al 3-lea sau al 4-lea meci în care am avut multe ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Putea fi 4-1 de la pauză, ne-am făcut meciul greu și ratăm mult“, a mai adăugat președinte Rapid.