News

67 de ani de la încoronoarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

02.06.2019 | 14:36
67 de ani de la incoronoarea Reginei Elisabeta a IIa a Marii Britanii

Astăzi, 2 iunie se împlinesc 67 de ani de la ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Ceremonia de încoronare s-a desfășurat la Westminster Abbey în fața a peste 7.000 de invitați, dar și a milioane de oameni care au privit ceremonia transmisă în direct sau au ascultat la radio desfășurarea evenimentului.

Care a fost cursul vieții prințesei Elisabeta, de la copilă la regină

Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a născut pe 21 aprilie 1926, la Londra

și a primit la naștere numele Elizabeth Alexandra Mary de Windsor. Fiică a prințului Albert, duce de York şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York, regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Prinţesa Elisabeta și sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă sub atenta supraveghere a Reginei Mamă (1900-2002), cât şi a guvernantei. Materiile școlare studiate de cele două prințese erau franceza, matematica și istoria. Pe lângă acestea mai erau lecţii de dans, muzică, artă și echitaţie.

Cursul vieții prințesei Elisabet s-a schimbat odată cu moartea bunicului său, George al V-lea, în anul 1936. În luna decembrie a aceluiași an, după ce Eduard al VIII-lea a abdicat, ducele Albert de York a fost proclamat rege. Acesta a luat numele de George al VI-lea și a urcat pe tron. Astfel, prinţesa Elisabeta a devenit următoarea moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta. În clipa în care a început Al Doilea Război Mondial, cele două prinţese au fost trimise la Castelul Windsor.

În momentul în care tatăl prințesei Elisabeta, regele George al VI-lea a murit, la reşedinţa de la Sandringham, pe 6 februarie 1952, prințesa a fost nevoită să preia rolul de regină. Regele suferea de cancer la plămâni și a murit în somn. Astfel, prinţesa moştenitoare Elisabeta, la vârsta de doar 25 de ani, a fost numită imediat și proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Prințesa Elisabeta se afla într-o vizită oficială în Etiopia, într-un tur al Commonwealth împreună cu soţul său Philip, ducele de Edinburgh, când s-a petrecut nefericitul eveniment. Statutul oficial de regină a fost recunoscut la 8 februarie,  în cadrul Consiliului de Ascensiune întrunit la Palatul St. James din Londra.

După 15 luni, ceremonia de încoronare a fost pusă la punct până în cel mai mic detaliu. Era 2 iunie 1953 când a avut loc la Westminster Abbey ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a și a avut loc în fața a peste 7.000 de invitați, dar și a milioane de oameni care au ascultat la radio evenimentul sau au privit la televizor transmisiunea făcută în direct. Milioane de telespectatori din America de Nord au așteptat ore bună până au reușit să vadă ceremonia de încoronare. Singurul moment care nu s-a văzut la teleizor a fost ungerea sfântă cu mir a reginei. Prima ceremonie transmisă în direct la radio a fost cea a regelui George al VI-lea, în 1937.

Rochia reginei Elisabeta a II-a a fost păzită de polițiști până în ziua ceremoniei
Rochia de ceremonie a Reginei Elisabeta a II-a a avut cusute manual simboluri florale ale mai multor țări
Sursa foto: royal.uk

Realizarea rochiei de ceremonie a căzut în sarcina designerului britanic Norman Hartnell. Rochia a fost păzită zi și noapte de un polițist până în ziua încoronării și a avut cusute pe ea simbolurile florale ale ţărilor din Regatul Unit şi ale celorlalte state din cadrul Commonwealth, printre care: trandafirul englez Tudor, ciulinul scoţian, prazul galez, trifoiul irlandez, frunza arţarului canadian, feriga de argint din Noua Zeelandă, florile de lotus pentru India şi Ceylon, grâul, bumbacul şi iuta pentru Pakistan. Rochia a fost gândită ca o imagine a speranței pentru Regat după anii dificili prin care a trecut.

Elisabeta a II-a a depus jurământul de credinţă și i-au fost înmânate simbolurile autorităţii: globul, sceptrul şi inelul regal cu safire şi rubine. Cel mai important moment al ceremoniei a fost acela al încoronării noii regine când Arhiepiscopul de Canterbury a aşezat coroana masivă din aur a Sfântului Edward pe capul reginei. Coroana masivă cântărește peste 2 kg și are aplicate peste 440 de pietre preţioase şi semipreţioase și astfel s-a finalizat ceremonia de încoronoare. Din acel moment prințeșa Elisabeta a devenit noua regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Arhiepiscopul de Canterbury a prezentat-o ca fiindRegina domniilor voastre fără echivoc”, prin drept ereditar. Totodată, invitaţii, la rândul lor, s-au ridicat şi au aclamat „God Save the Queen!”, iar acest moment a fost marcat de trâmbiţe şi de salvele de tun care au fost trase. Telespectatorii din fața televizoarelor au auzit cuvintele Reginei: „De-a lungul întregii mele vieţi şi cu toată inima mea mă voi strădui să fiu vrednică de încrederea voastră”.

Știați că regina Elisabeta a II-a…

  1. Nu are nevoie de pașaport pentru a ieși din țară și asta pentru că pașapoartele britanice sunt eliberate în numele maiestății sale, însă toți membrii familiei regale, au pașaport, inclusiv soțul reginei, ducele de Edinburgh.
  2. Regina nu are nevoie nici de permis de conducere pentru că are la dispoziție o grămadă de șoferi. Poate șofa oriunde în lume fără să aibă permis de conducere. Altfel, Regina Elisabeta a II-a a învățat să conducă o mașină în anul 1945.
  3. Regina nu este obligată să plătească taxe, dar a ales să le achite ca orice cetățean al țării, începând din 1992.
  4. De când a fost încoronată regină, Elisabeta a II-a a primit numeroase cadouri. Cadourile vin din toate părțile lumii și a primit de-a lungul domniei, printre altele, un elefant, un jaguar și țestoase uriașe pe care le-a donat grădinii zoologice din Londra.
  5.  În fiecare an primește peste 60.000 de scrisori de la oameni din întreaga lume.
  6. 4 copii are Regina Elisabeta a II-a: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).
  7. Deși Regina Elisabeta a II-a este născută pe data de 21 aprilie, aniversarea zilei sale de naștere este sărbătorită, conform tradiției, în cea de-a doua sâmbătă a lunii iunie, când are loc parada „Trooping the Colour” pe străzile Londrei. Aniversarea Reginei este şi ziua naţională a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
  8. La 20 noiembrie 2017, la împlinirea a 70 de ani de la căsătorie, Regina Elisabeta a II-a și prinţul Philip Mountbatten au devenit primul cuplu din istoria monarhiei britanice care îşi celebrează nunta de platină.
  9.  Este monarhul britanic cu cea mai înaintată vârstă (93 de ani), cu cea mai lungă domnie din istorie (67 de ani) și șeful de stat cu cea mai mare „vechime” în funcție (67 de ani).
  10. Este regina a 16 state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.
  11. A domnit mai mult decât cei 4 precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea).
  12. Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.