78 de ani de când Stalin și Churchill au împărțit Europa. România, „cadou prioritar” pentru URSS, înaintea Conferinței de la Moscova

Stabilirea sferelor de influență la cea de-a IV-a Conferință de la Moscova au lăsat urme adânci în istoria României. Istoricul Ioan Scurtu remarcă, însă, faptul că țara noastră fusese făcută „cadou” Uniunii Sovietice, încă din anul 1943. Cum a fost „negociată” România în cadrul tratativelor și care sunt, în prezent, polii de influență, în contextul războiului din Ucraina, rămân chestiuni care necesită explicații.

Istoricul Ioan Scurtu: „Încă din noiembrie 1943, SUA, Marea Britanie și URSS au decis destinul României și al țărilor aflate în război cu rușii!”

Din punct de vedere oficial, dacă ne referim la Acordul de Procentaj, care s-a parafat la Moscova, în 1944, atunci subiectul principal este întâlnirea dintre primul ministru britanic, Winston Churchill și șeful Partidului Comunist al URSS, Iosif Visarionovici Stalin. Și totuși, hotărârile „titanilor” planetei de la acea vreme fuseseră luate cu mult timp înainte…

„Actul nu a fost unul spontan, ci discutăm despre o chestiune de lungă durată. Ne putem întoarce inclusiv la momentul declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, de la 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia. Ulterior, la 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat, de asemenea, Polonia, conform Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, împărțindu-și teritoriul acestei țări”, și-a început discursul istoricul Ioan Scurtu.

Unul dintre specialiștii în problematica fostului „bloc comunist”, profesorul Scurtu a subliniat că devine foarte interesant faptul că atât Marea Britanie, cât și Franța au declarat război doar Germaniei, nu însă și împotriva URSS, după această primă „împărțire a teritoriilor”, în condițiile în care Uniunea Sovietică fusese, de asemenea, părtașă la împărțirea Poloniei.

Digi24.ro

Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva în spațiu? Nu-i nimic, reparăm cu sârmă

„Dacă am merge pe linia operațiunilor militare, menționez faptul că, în noiembrie 1943, a avut loc, la Moscova, întâlnirea miniștrilor de Externe ai SUA, Marii Britanii și URSS, unde s-a căzut de acord ca statele care se aflau în război cu Uniunea Sovietică să devină preocuparea specială a guvernului rus. Evident, din grupul acestor țări făcea parte și România”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, Ioan Scurtu.

Chestiunea a fost tranșată definitiv în cadrul acordului semnat la Teheran, de către Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Stalin: „În acest act era menționat că statele aflate la granița URSS trebuie să nu mai aibă regimuri ostile Uniunii Sovietice și că aceasta din urmă este purtătorul mesajelor din partea Națiunilor Unite în raportul cu aceste țări. Așadar, „cei trei mari” au stabilit ca România să intre în sfera de influență a Uniunii Sovietice”.

Winston Churchill a deconspirat negocierile în „Memoriile” sale

Să revenim, însă, la momentul Moscova – 1944. În acea perioadă, trupele „Armatei Roșii” câștigau teren în Europa de Est, iar premierul Winston Churchill era obligat să poarte tratative cu Stalin, pentru a încerca să asigure dominația britanică în Marea Mediterană. Mai mult, pericolul ca întreaga zonă să intre în zona de influență comunistă era evident.

După ce, la 5 mai 1944, șeful diplomației britanice, Anthony Eden, i-a propus omologului său sovietic să tranșeze împreună problema României, în contrapartidă cu cea a Greciei, într-o eventuală întâlnire la nivel înalt, a urmat momentul marii înțelegeri, iar istoricul Ioan Scurtu are cuvântul:

Digisport.ro

FOTO Ce face un milionar român la Dubai, ”când nu are chef să ia mașina”

„După propriile mărturisiri ale lui Winston Churchill, publicate în „Memoriile” sale, încă din ziua de 9 octombrie apăruse un moment propice pentru rezolvarea problemei din Balcani. Din acest motiv, Churchill a propus respectivul subiect, motivând cu interesele comune din zonă și cu faptul că nu ar fi benefic să se ajungă la scopuri contrarii în chestiuni minore”.

Concluzia a fost că, „în privința Rusiei și a Marii Britanii, s-ar cuveni să stabilim o influență rusească de 90% în România și o predominare britanică direct proporțională, în Grecia. Churchill a oferit și raportul de procentaj, care s-a referit inclusiv la țări precum Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria”.

Propunerea premierului britanic a fost însușită imediat de Stalin, care a bifat cu pixul respectiva înțelegere și a înapoiat foaia, pe care Churchill a anexat-o „Memoriilor” sale. Trebuie menționat că, după ce anterior sprijinise neutralitatea României în război, premierul britanic nu ne-a iertat pentru alianța inițială cu Germania…

Așa-zisul „Document obraznic” n-a fost scris pe șervețel, la un pahar cu vodcă

Referitor la respectivul document au apărut, în cursul zecilor de ani, o mulțime de zvonuri. Anumite voci au susținut că Winston Churchill și Iosif Visarionovici Stalin ar fi schițat împărțirea acestei zone a Europei pe un șervețel. Alții au numit Acordul de Procentaj drept „Documentul obraznic”, dar nu se știe exact când a apărut pentru prima oară respectiva denumire. Am apelat la interlocutorul nostru, pentru dezlegarea acestor mistere.

„Există o serie de legende și de interpretări. Cert este că respectivul document este anexat „Memoriilor” lui Churchill și nu este vorba despre un simplu șervețel, ci despre o coală de hârtie. Mai mult, așa cum am explicat, chestiunea în sine era gândită de multă vreme și nu a fost rodul unei inspirații de moment, la un pahar cu whiskey sau cu vodcă”, ne-a declarat, ferm, profesorul Scurtu.

Specialistul a continuat: „Nu aș putea spune cine a denumit pentru prima oară actul respectiv „Documentul obraznic” și nici nu cred că este o formulare corectă. Nu a fost deloc ceva „obraznic”. A fost un lucru gândit. Este vorba despre marile puteri, care își împart sferele de dominație pe seama statelor mici. Este o politică generală, care s-a manifestat de-a lungul timpului și se manifestă și în zilele noastre. Nu ține de paharul de whiskey sau de vodcă, ci de o concepție care se transpune în practică prin documente. Unele sunt mai sumare, altele elaborate, însă aceasta este realitatea”.

Istoricul a subliniat faptul că este foarte important că, până la publicarea „Memoriilor” lui Churchill, nu s-a vorbit niciodată despre acest Acord de procentaj. „Din contră, cu ajutorul mass-media, marile puteri au acreditat ideea că la respectiva întâlnire s-a discutat despre eliberarea popoarelor din Balcani de sub dominația hitleristă, despre asigurarea unui climat democratic și despre faptul că, la finalul războiului vor exista guverne reprezentative”, a amintit Ioan Scurtu.

De altfel, intervievatul nostru a punctat, afirmând că „asemenea lucruri pot fi crezute numai de lumea naivă, dar dacă vorbim despre naivii politici, care sunt și conducători de state, situația este cu atât mai gravă”.

Mihail Gorbaciov a răsturnat balanța în favoarea americanilor

Pentru că la Moscova s-au stabilit sferele de influență valabile după încheierea războiului anti-hitlerist, am dorit să facem o scurtă trecere în revistă a modificărilor ulterioare, care au marcat raportul de forțe în lume.  Răsturnarea polilor de putere din ultimi ani mai implică și alte state decât SUA și Rusia, iar pe hartă au reapărut și alte mari puteri, precum China, Germania și Franța. Însă, „nodul gordian” a fost „tăiat” în anii ’80…

„Raportul de putere stabilit la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin acordurile de la Teheran, Yalta și Postdam, a durat aproximativ până la începutul anilor ’80. Ulterior, SUA s-a afirmat drept prima putere mondială, iar URSS a început să decadă, pe fondul crizei economice și a situației precare, din punctul de vedere al înarmării”, a explicat Academicianul Ioan Scurtu.

„Fostul președinte al SUA, Ronald Reagan, a lansat teoria înarmării în spațiul cosmic. Până la urmă s-a dovedit o cacealma, însă liderul sovietic Leonid Brejnev s-a antrenat în acest program, căutând să rezolve, printr-o formulă similară, înarmarea Uniunii Sovietice. Din acest motiv a alocat fonduri uriașe, ceea ce a condus la o cădere economică extraordinară”, a adăugat specialistul.

În anul 1985, după moartea lui Brejnev, a venit la putere Mihail Gorbaciov, care a încercat să reformeze societatea sovietică prin „Glasnost” și „Perestroika”: „De fapt, a fost o iluzie, pentru că o societate totalitară nu poate fi reformată. Gorbaciov a vorbit despre reconstrucția societății sovietice, altfel spus, după mai bine de 70 de ani, a venit cu ideea că tot ce s-a construit a fost prost și că se va construi altceva în loc. Ori acest fenomen presupune prăbușirea întregului eșafodaj”.

Potrivit partenerului nostru de dialog, „Perestroika”, teoria care presupunea deschidere și transparență, este incompatibilă cu sistemul totalitar, care se bazează pe conducerea unui partid unic, cu o singură doctrină: „A permite dezbaterile, confruntările politice etc. presupunea altceva. Așadar, reformele lui Gorbaciov au contribuit, în mod considerabil, la prăbușirea URSS”.

„Fenomenul era bine cunoscut de Occident și cu precădere de americani, care l-au încurajat pe liderul de la Kremlin. De altfel, Mihail Gorbaciov a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace. El este singurul personaj din istorie care a distrus partidul și statul pe care le conducea. Evident, ca urmare, sistemul de dominare sovietică s-a prăbușit, în anii 1990-1991, iar SUA a devenit principala putere mondială”, a încheiat profesorul universitar paralela cu trecutul relativ recent.

„La Muzeul de Istorie sovietic, harta viitorului URSS era prezisă din Comuna Primitivă!”

Prezența sferelor de influență se face simțită și astăzi pe plan mondial, iar războiul din vecinătate, dintre Rusia și Ucraina, are implicații și în România. Ce s-a modificat sau nu, după dispariția „Cortinei de fier”, am avut ocazia să aflăm de la Ioan Scurtu.

„În prezent, asistăm la o resetare a relațiilor internaționale, în sensul în care sistemul unipolar de după anul 1991 începe să fie tot mai amenințat, prin emanciparea Chinei. În acest moment, Washingtonul consideră Beijingul drept principalul adversar”, a explicat doctorul în istorie.

De asemenea, în opinia acestuia, prin încercarea lui Vladimir Putin de a revigora Rusia și de a o readuce la statutul de mare putere, asistăm la un reviriment al vechilor „tradiții” tipice „prietenului de la Răsărit”. Războiul din Ucraina se înscrie în această concepție a liderului de la Kremlin, „care a afirmat destul de limpede că Uniunea Sovietică – de fapt Rusia din vremea țarilor – trebuie reconstruită, și că restul statelor, inclusiv Ucraina, erau parte a URSS”.

„Concepția este foarte veche. Când am vizitat Moscova, în anul 1972, am văzut, la Muzeul de Istorie, harta URSS, datată din Comuna Primitivă și până la zi. Astfel, era acreditată ideea potrivit căreia uriașul spațiu euroasiatic s-a dezvoltat unitar! Altfel spus, ar fi existat o coeziune care a dus la crearea acestui stat, Uniunea Sovietică, aflat la vremea respectivă într-un înalt stadiu de modernizare”, a rememorat Ioan Scurtu.

Beijingul intervine pe axa Moscova – Washington

„Respectiva idee este promovată acum de Vladimir Putin și aceasta este esența situației internaționale, unde dominația SUA este pusă sub semnul întrebării, deși China nu amenință în niciun mod America, dar, în schimb, Washingtonul a declarat Beijingul ca fiind un adversar”, este opinia partenerului nostru de discuție.

Totuși, raporturile de forță și de influență se pot modifica oricând, iar concluzia este următoarea: „China a devenit prima putere economică a lumii, își dezvoltă puternic armata și a cunoscut succese în cucerirea spațiului cosmic. China a devenit un adversar, prin propriile realizări, nu prin amenințările la adresa SUA. Însă americanii se simt amenințați de succesele Chinei, înregistrate în ultimii 20 de ani”.

În încheiere, profesorul Ioan Scurtu ne-a mărturisit că a definitivat volumul de memorii, intitulat „Povestiri adevărate”, care urmează să apară, până la finalul acestui an, la Editura Junimea.

În cele peste 600 de pagini, scriitorul tratează tocmai perioada la care ne refeream pe parcursul acestui articol, începând cu anii ’40 și până în 1990. Sursele informațiilor sunt evenimentele trăite de istoricul Scurtu, dar și documentele de arhivă, astfel că autorul împletește momentele trăite, inclusiv în perioada studenției, cu faptele consemnate în acte oficiale.