U Craiova a sărbătorit 78 de ani de existență cu o zi a porților deschise pe stadionul „Ion Oblemenco”. Fanii oltenilor au răspuns în număr mare, venind să-și întâlnească idolii și să celebreze echipa de suflet.
Suporterii Universității Craiova au sărbătorit cu mare fast împlinirea a 78 de ani de la înființarea clubului. Eșarfe, fulare și steaguri au împânzit orașul, iar cei plecați prin țări străine au trăit și ei la intensitate maximă această zi.
Pătimașii fani olteni și-au arătat și de această dată dragostea pentru culorile alb-albastre și au oferit imagini de neuitat într-o zi istorică pentru Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova poartă acest nume din anul 1966. Prima dată, clubul s-a numit CNSR Craiova. Tot din anul 1966 datează și construcția Stadionului Central, actualul „Ion Oblemenco”. Oltenii au cucerit primul titlu de campioni în sezonul 1973-1974, în timp ce prima Cupă a fost adjudecată în sezonul 1976-1977. „Campioana unei mari iubiri”, așa cum a fost supranumită de marele și regretatul poet Adrian Păunescu, a mai cucerit ulterior în istoria ei și alte campionate și Cupe, cele mai recente fiind obținute sezonul trecut, după o lungă pauză.
Sâmbătă, 5 septembrie, oltenii au permis accesul suporterilor la stadionul „Ion Oblemenco” aceștia au putut intra și admira vestiarele, trofeele, iar apoi au fost invitați la o sesiune de poze și autografe cu jucătorii. David Matei, Razvan Sava si Alexandru Crețu au fost fotbaliștii care i-au întâmpinat, în special pe micii fani ai „leilor”. Nici Sorin Cârțu nu a scăpat de asaltul suporterilor, el oferind ulterior câteva declarații despre eveniment, dar și despre mai multe lucruri relevante despre Universitatea Craiova.
Sorin Cârțu a fost emoționat de evenimentul în care echipa pentru care a strălucit în cariera sa a ajuns să celebreze 78 de ani. Fostul mare jucător al oltenilor a rememorat perioada în care a ajuns la echipa mare și cum a rămas această amintire drept cea mai frumoasă pe care o are la club. „(n.r. – Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveți cu Universitatea Craiova?) Cea mai frumoasă e când am venit la Universitatea Craiova ca jucător, când am început. […] Promovarea mea la prima echipă a Universității Craiova a fost cea mai mare bucurie pe care am putut s-o simt așa, emoțional. Îmi amintesc că primul meu meci la echipă a fost împotriva Stelei, undeva prin anul 1966. Și apoi ați văzut și voi, a fost așa o continuitate bună, vreo 10 ani. Dacă nu s-ar fi întâmplat niște probleme de astea medicale, poate aș fi mers mai mult”, a mai spus Sorin Cârțu.
Pentru a-și recompensa suporterii loiali care au susținut-o și i-au fost alături atât la momentele triumfătoare, cât și la cele mai puțin bune, Universitatea Craiova a decis să le facă un cadou special cu ocazia celor 78 de ani de existență ai clubului. Oltenii au transmis că abonații mai pot cumpăra un bilet suplimentar pentru duelul cu U Cluj.
„CADOU ANIVERSAR PENTRU ABONAȚI! Cu ocazia aniversării a 78 de ani de Universitatea Craiova, fiecare abonat are posibilitatea de a opta pentru un bilet suplimentar la partida cu ”U” Cluj. Biletul poate fi revendicat până duminică seara: Online, prin introducerea codului înscris pe abonament (link în comentarii), De la punctele tradiționale de vânzare”, au transmis oltenii pe pagina oficială