News

8 medici infectați cu COVID-19 la Spitalul Județean Focșani. Prefectul solicită conducere militară

12.04.2020 | 23:56
8 medici infectati cu COVID19 la Spitalul Judetean Focsani Prefectul solicita conducere militara
ADVERTISEMENT

Opt cadre medicale de la secția de Cardiologie a Spitalului Județean Focșani au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. În total, 14 cadre medicale au fost testate în momentul în care un om al străzii ar fi adus boala în spital.

8 medici infectați cu COVID-19 la Focșani

Anunțul a fost făcut de către prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece. „Duminică a fost confirmată infecţia cu COVID-19 în rândul a opt cadre medicale din secţia de Cardiologie a SJU Focşani, din cele 14 testate în cursul zilei de sâmbătă. Acestea se adaugă celor şapte cadre medicale care au fost confirmate anterior.

ADVERTISEMENT

În total, 15 cadre medicale confirmate pozitiv, cărora li se adaugă şi managerul SJU, Constantin Mândrilă”, a explicat Berbece.

Sâmbătă, 11 aprilie, secția de Cardiologie a spitalului a fost închisă după ce o asistentă a fost infectată cu coronavirus, aparent după ce un om al străzii ar fi infectat spitalul.

ADVERTISEMENT

Conform anchetei epidemiologice, virusul a fost adus în spital bărbat, însă nu se cunoaște contextul în care virusul a ajuns la cadrele medicale. Pacientul a fost transferat la Spitalul Municipal Adjud.

35 de cadre medicale de la Spitalul Militar Focșani sunt la rândul lor infectate cu coronavirus, din totalul de 50 de cazuri identificate la nivelul județului Vrancea.

ADVERTISEMENT

Între timp, managerul spitalului a fost și el infectat cu COVID-19, însă a refuzat transferul la spital și s-a cazat la o pensiune unde s-ar putea să fi infectat și alți medici.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru este la curent cu evenimentele din Focșani și se gândește să impună un management militar, asemeni celui de la Suceava.

ADVERTISEMENT

Acest lucru a fost solicitat în mod expres de către prefectul Gheorghiță Berbece, cel care simte că situația scapă de sub control în Vrancea, conform Libertatea.

ADVERTISEMENT
Tags: