News

82 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga, cea mai sclipitoare minte a noastră. A fost găsit în șant, împușcat de 9 ori. Legionarii l-au ucis

Nicolae Iorga se năștea în 1871 la Botoșani, însă își găsea sfârșitul la 27 noiembrie 1940, împușcat cu nouă gloanțe într-un șanț.
27.11.2022 | 16:46
82 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga cea mai sclipitoare minte a noastra A fost gasit in sant impuscat de 9 ori Legionarii lau ucis
Nicolae Iorga a fost asasinat pe 27 noiembrie 1940.
ADVERTISEMENT

Fostul istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor român, politician și premier al României, a publicat la viața sa peste 1000 de volume, 12.500 de articole și aproape 5000 de recenzii.

Cum a murit Nicolae Iorga, împușcat într-un șanț

Personalitate marcantă a vremurilor sale, probabil cel mai cunoscut istoric și savant al României din toate timpurile, Nicolae Iorga a sfârșit într-un mod cumplit. Viața lui Iorga s-a complicat în momentul în care acesta a simțit că trebuie să se implice în politică și a fondat Partidul Naționalist-Democrat.

ADVERTISEMENT

De altfel partidul său a fost relativ mic și a atras mai mult fanii istoricului. Întrebat ce înseamnă partidul său, Nicolae Iorga spunea: ”Paltonul, pălăria și bastonul meu sunt partidul”.

În 1931 ajungea premier al României, fiind desemnat de către Regele Carol al II-lea în această funcție, fiind extrem de apreciat de opinia publică din România și din străinătate. Nu a rezistat mult în această funcție, viața politică fiind și atunci complicată și plină de indivizi de o calitate îndoielnică.

ADVERTISEMENT

În 1938, cu doi ani înainte de moartea sa, Nicolae Iorga și-a grăbit sfârșitul după nașterea unui conflict cu legionarii lui Zelea Codreanu. Inițial, Nicolae Iorga i-a ”supărat” pe legionari când a contribuit decisiv, în vremea când era politician, la închiderea cantinelor legionare și a publicării de cărți legionare în anumite librării importante din București.

Pe 26 martie 1938, Corneliu Zelea Codreanu îi trimitea o scrisoare deschisă lui Iorga prin care îi reproșa acestuia că interzice comerțul legionar. ”Ești un om necinstit sufletește căci ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate. De acum și până voi închide ochii, domnule Iorga, și după aceea, te voi privi așa cum meriți”, i-a transmis Codreanu.

ADVERTISEMENT

Peste doi ani, în 1940, țara era în haos. Legionarii au simțit că e momentul să-și impună politica la cel mai înalt nivel, mai ales după abdicarea lui Carol al II-lea, iar acest lucru se făcea inclusiv prin eliminarea opozanților politici.

Se pare că nu a fost uitat nici Nicolae Iorga, cu toate că trecuseră doi ani de când ”jignise” mișcarea legionară. Potrivit documentelor secrete ale vremii, istoricul se afla la Sinaia unde lucra la o nouă operă, în 27 noiembrie 1940.

ADVERTISEMENT

La ușă i-au apărut șapte indivizi care s-au recomandat reprezentați ai ”Poliției Legionare a capitalei”. ”Am venit să-l luam pe domnul profesor Iorga la București, pentru un interogatoriu”, i-au transmis aceștia soției lui Nicolae Iorga.

Iorga nu a protestat și s-a dus alături de cei care aveau să fie, cel mai probabil, ucigașii săi. Corpul lui Nicolae Iorga a fost găsit împușcat într-un șanț pe șoseaua Ploiești-Strejnic. S-a constatat ulterior că fusese împușcat de nouă ori.

Autorii asasinatului au fost identificați drept apropiați ai mișcării legionare, însă cazul este mult mai complicat. După zeci de ani există voci care susțin că Nicolae Iorga a fost asasinat de cineva care și-a dorit să arunce vina asupra mișcării legionare, pentru a o face indezirabilă și condamnabilă în ochii românilor.

ADVERTISEMENT