84 de ani de la inaugurarea Ansamblului monumental de la Târgu Jiu. Constantin Brâncuși, inedit: „Iată Coloana mea! Vântul n-o poate doborî, căci ea rezistă prin propriile puteri”

Despre „Coloana fără sfârșit” sau „Coloana Infinitului” s-au scris tomuri și parcă niciodată nu e destul. Scriitorul Ionel Jianu a publicat, încă din anul 1983, la Edtura Științifică și Enciclopedică, volumul „Constantin Brâncuși, viața și opera”, în care consemnează mărturiile Magului din Hobița referitore la Coloană, contextul în care a fost creat Ansamblul monumental de la Tg. Jiu și motivele pentru care, mai târziu, Brâncuși a lăsat un val de liniște asupra respectivelor lucrări.

Mărturiile lui Constantin Brâncuși, relevate de scriitorul Ionel Jianu: „Natura creează plante care își trag seva din pământ. Coloana mea n-are nevoie de soclu, nici de bază ca s-o susțină”

„Iată, despre Brâncuși, o lucrare scrisă cu fervoare, clară și completă, urmată de un catalog științific al operei sale. Iată, perfect rezumat, tot ceea ce se cuvine știut despre această operă și despre personalitatea autorului ei, unul dintre cei mai mari sculptori ai tuturor vremurilor!”, scria despre cartea amintită Jean Casou, fostul conservator-șef al Muzeului Național de Artă Modernă din Paris. Să începem, așadar, periplul nostru prin paginile lucrării lui Ionel Jianu…

În primul rând, trebuie spus că povestea Ansamblului monumental de la Târgu Jiu este una foarte ciudată. Inaugurat, așadar, în octombrie 1938, el a fost trecut sub tăcere timp de peste un sfert de veac. Niciun critic de artă străin nu l-a văzut până în 1964 și nimeni n-a scris nimic despre el, în această perioadă.

Ansamblul monumental din Târgu Jiu este compus din patru unități fundamentale: Masa tăcerii, Poarta sărutului, Coloana fără sfârșit și Calea Eroilor, care pornește de la malul Jiului și se desfășoară dintr-un capăt până în celălalt al orașului, ajungând în piața ovală, unde se înalță Coloana fără sfârșit. Opera pe care, în treacăt fie spus, se pare că unii au vrut s-o înstrăineze de țară…

Digi24.ro

Amenințările lui Trump la adresa lui Putin dau șah la Orban. Cum Ungaria ar putea înceta să mai facă opoziție în UE

Astfel conceput, Ansamblul reunește trei arte, sculptura, arhitectura și urbanistica, și poate fi considerat drept cel mai cunoscut monument din întreaga lume, consacrat eroilor din Primul Război Mondial.Un amănunt inedit este legat de faptul că o a doua masă a fost plasată după Coloana fără sfârșit. Se pare că ea nu fusese prevăzută în planul inițial și că reprezintă o primă versiune a Mesei tăcerii, refuzată de Brâncuși, pentru că dimensiunile nu corespundeau cu cele indicate în proiectul său.

Brâncuși a vorbit despre „Coloana fără sfârșit” și despre „Poarta sărutului” ca opere separate, de sine stătătoare, dar n-a mai pomenit niciodată nimic despre Ansamblul de la Târgu Jiu. Sculptoriței americane Malvina Hoffman i-a spus, în anul 1938: „Natura creează plante care cresc și își trag seva din pământ. Iată Coloana mea. Formele ei sunt aceleași de la pământ până în vârf și ea n-are nevoie nici de soclu, nici de bază ca s-o susțină. Vântul n-o poate doborî, căci ea rezistă prin propriile ei puteri”.

„Peste câteva zile, sper s-o văd inaugurată în România. Are o înălțime de 30 de metri și un prieten mi-a spus că nu și-a dat seama de frumusețea grădinii în care se afla, decât în clipa în care i-am instalat Coloana, care i-a deschis ochii. De fapt, acesta este și rolul artiștilor, să reveleze frumusețea lumii”, a continuat sculptorul.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, păstrat sub tăcere față de prieteni

Trebuie spus că, în această convorbire, Brâncuși făcea referire la două variante ale Coloanei fără sfârșit, cea din fontă, de la Târgu Jiu, care urma să fie inaugurată în 1938, și cea din lemn, din grădina prietenului său Edward Steichen, de la Voulangis. Însă, potrivit lui Ionel Jianu, nu a spus nicio vorbă despre Ansamblul monumental din care făcea parte Coloana fără sfârșit și nici despre rostul său comemorativ.

Digisport.ro

FOTO S-a semnat contractul! Se demolează vechiul stadion și se va construi o ”bijuterie” de 135.000.000€

Este cunoscut faptul că această ultimă lucrare magistrală a lui Brâncuși, Ansamblul monumental, creat în perioada 1937-1938, este dedicat memoriei eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial.

Să revenim, însă, la discreția artistului față de respectiva operă. Autorul cărții citate menționează că Brâncuși a păstrat aceeași tăcere ciudată și față de criticii și istoricii David Lewis, Christian Zervos și Carola Giedion-Welcker, care s-au întreținut cu el în vederea cărților pe care doreau să i le consacre.

„Brâncuși a fost invitat la Târgu Jiu să supravegheze ridicarea celei mai înalte dintre Coloanele sale fără sfârșit, a unei porți triumfale și a unei mese cu scaune și bănci, în grădina publică”, a scris Lewis, care nu a făcut nicio legătură între aceste elemente și nu a realizat că ele constituie un întreg cu o semnificație proprie, tocmai din pricina faptului că sculptorul păstrase tăcerea asupra lor.

La fel, Carola Giedion-Welcker arăta că, „din inițiativa și cu sprijinul Preșdintelui Tătărăscu (n.r în realitate era vorba despre fostul premier Gheorghe Tătărăscu), Brâncuși a executat în parcul de la Târgu Jiu o Coloană fără sfârșit de 30 de metri, cu o Poartă a sărutului și o Masă cu scaune”. Nimic, însă, despre un ansamblu și despre un monument al eroilor…

Mai mult, scriitorul Ionel Jianu insistă și se întreabă, retoric, de ce sculptorul nu le-a comunicat titlul lucrării Masa tăcerii. Aceasta nu este pomenită și nici reprodusă în cartea lui Zervos, la care au colaborat 25 de istorici, critici de artă, sculptori, pictori și directori de muzee. Toți acești autori stătuseră de vorbă cu Brâncuși, îl ascultaseră povestindu-și viața cu peripețiile ei, și-au însemnat cu grijă aforismele lui, au înregistrat comentariile asupra sculpturilor sale, i-au cucerit încrederea și prietenia și, totuși, n-au izbutit să afle nimic de la el despre Ansamblul de la Târgu Jiu…

V. G. Paleolog, prietenul sculptorului nepereche, primul care a folosit denumirea „oficială”

Referindu-se la reacția lui Brâncuși, Ionel Jianu lansează o serie de întrebări pertinente: „Cum se explică acest văl al uitării, pe care, în mod intenționat, Brâncuși l-a lăsat să cadă asupra capodoperei sale? A fost, oare, dezamăgirea de a nu-și fi văzut proiectul înfăptuit așa cum l-a văzut și l-a visat? A fost, oare, sentimentul că creația sa n-a fost înțeleasă cum se cuvine de contemporanii săi?”…

Parcurgând paginile lucrării dedicate sculptorului nepereche, cititorul află că primul care a folosit denumirea de „Ansamblul de la Târgu Jiu” a fost criticul de artă V. G. Paleolog, bunul prieten al lui Brâncuși, care l-a întâlnit pentru ultima oară la Corlate, în toamna anului 1938. Și totuși, din textul său nu reiese o cunoaștere potrivită a importanței și a rostului acestui ansamblu.

În cea de-a treia carte a sa referitoare la prietenul său, apărută la București, în anul 1947, în limba franceză, V. G. Paleolog a notat: „Statuile lui Brâncuși presupun, în prezentarea lor adevărată, un spațiu vast. Monumentalitatea lor naturală cere un spațiu în raport cu proporțiile dimensionale ale ritmului lor, care e întotdeauna un „largo”, un „majestuoso”. Brâncuși a încercat această posibilitate a spațiului cerut de operele sale, dar cu elemente arhitecturale de sculptură. Așa e Ansamblul de la Târgu Jiu, unde a folosit o variantă a Coloanei fără sfârșit și Poarta eroilor, care se deschide către o Masă rotundă”.

Trebuie spus că V. G. Paleolog a fost unul dintre puținii critici de artă români care au văzut Ansamblul sculptural înainte de anul 1964. Ionel Jianu recunoaște chiar că nici măcar el însuși nu a arătat, cum se cuvine, importanța și semnificația acestui ansamblu monumental, în monografia sa, apărută în luna mai a anului 1963.

În altă ordine de idei, cititorii noștri sunt la curent cu faptul că oricine își dorește să facă o vizită la Centre Pompidou din Paris, acolo unde se află altelierul sculptorului și inclusiv „Muzeul Constantin Brâncuși”, poate fi martorul ocular al mai multor încercări ale artistului gorjean de a realiza varianta optimă a Coloanei fără sfârșit.

„Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o Coloană fără sfârșit. Iat-o!”

Se spune că Brâncuși era împotriva lucrului pripit. Primise, în tinerețe, de la Rodin, sfatul de a nu lucra prea repede, și de atunci lăsa vremea să-i mângâie rodul muncii. Lucra la mai multe sculpturi deodată și relua mereu aceleași teme, încercând să le îmbunătățească, să le realizeze în alt material, în căutarea unei perfecțiuni cunoscută doar de el însuși.

Ionel Jianu susține că, pentru Coloana fără sfârșit, Brâncuși a lucrat fără schițe. Relua același motiv pe socluri sau cioplea lucrarea în mai multe versiuni. Din acest motiv, se spune că în anul 1935, când fosta lui ucenică Militza Petrașcu, i-a transmis invitația Aretei Tătărăscu, Președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, de a crea acest monument, practic, el era deja gata. Asta, pentru că Brâncuși știa deja ce are de făcut…

Aici se cuvine să-i oferim, din nou, cuvântul chiar lui Constantin Brâncuși, care îi scria Militzei Petrașcu, într-o scrisoare datată 11 februarie 1935: „Îmi era dor să revăd câmpiile noastre albe cu zăpadă, pe care nu le-am văzut din copilărie. Acum sunt hotărât să viu în luna lui mai și nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în țară. Vă mulțumesc și de asemenea doamnei Tătărăscu, pentru privilegiul ce vrea să-mi dea”.

„În prezent, toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă, așa că propunerea nu putea să cadă mai bine”, a continuat artistul.

Au trecut, însă, mai bine de doi ani, până când formalitățile birocratice, ședințele și deciziile comitetelor și ale forurilor administrative să permită începerea lucrărilor pe teren. La vremea aceea, Brâncuși a prezentat, într-o ședință a Comitetului Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, o fotografie a Coloanei fără sfârșit, un montaj realizat prin suprapunerea a trei versiuni în lemn, existente în atelierul său, și a spus: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o Coloană fără sfârșit. Iat-o!”…

Mai târziu, Aretia Tătărăscu a povestit cum cei prezenți priveau uimiți fotografia, pentru că, pentru ei, ea nu reprezenta decât un stâlp țărănesc. În schimb, soția primului ministru și-ar fi dorit ca pentru monument să fie folosită sculptura Cocoșul, însă Brâncuși n-a vrut să-și schimbe hotărârea, afirmând că preferă Coloana, pentru pomenirea morților.

Eseistul Petru Comarnescu a restabilit adevărul

În toamna anului 1963, Ansamblul monumental din inima Gorjului a fost amenajat, ținându-se seama de planul inițial al lui Brâncuși și, în scurtă vreme, a devenit un loc de pelerinaj pentru iubitorii artei, din lumea întreagă.

Dincolo de enigme și chiar de valoarea artistică și sentimentală a Ansamblului de la Târgu Jiu, trebuie remarcat un lucru esențial. Deși francezii l-au „adoptat” pe sculptor, așa cum s-au petrecut lucrurile și cu unii titani ai literaturii române, precum Emil Cioran sau Eugen Ionesco, Ansamblul de la Târgu Jiu a fost menit să cinstească memoria ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, așa cum notam și la începutul acestui articol.

A fost, însă, marele merit al eseistului și criticului Petru Comarnescu de a arăta pentru prima oară, întregii lumi, forța emoțională, măreția și spiritualitatea Ansamblului de la Târgu Jiu, într-un articol intitulat „Testamentul lui Brâncuși”, apărut în publicația „Journal de Genève”, nr. 167, din 18-19 iulie 1964.

„Ansamblul de la Târgu Jiu avea un țel precis, care trebuie considerat atât în întregul lui, cât și în fiecare din elementele care îl compun, căci el consistă din două mese rotunde și joase înconjurate de scaune, un portal de piatră și mai ales Coloana fără sfârșit”, a notat Petru Comarnescu.