Ovidiu Buta este un stilist internațional de origine română. El a colaborat cu mai multe vedete de la Hollywood, printre care și Kanye West. La America Express, face echipă cu Joaquin Bonilla.
Ovidiu Buta este unul dintre primii critici de modă de la noi din țară și un stilist de talie internațională. Totodată, coechipierul lui Joaquin Bonilla este și jurnalist de modă, a lucrat ca redactor, moderator, comentator şi realizator TV.
De altfel, Ovidiu Buta a fost de-a lungul timpului Fashion Director, costumier, profesor, trainer, mentor, iar creatorul de imagine nu vrea să se oprească aici.
Stilistul a studiat comunicarea audio-vizuală în cadrul Academiei de Teatru și Film din București și este autorul, respectiv co-autorul, a două cărți Victima modei, publicată în anul 2006 și Bărbatul și moda, lansată în anul 2009, în colaborare cu Adina Nanu.
Editoriale lui Ovidiu Buta au apărut în mai multe reviste de modă din lume precum, Numero, L’Officiel Russia și Germania, Vogue și Vogue Portugalia, GQ (Italia, Brazilia, Mexic, Franța, România), Elle, Elle Deco, Cosmopolitan, Beau Monde, Harper’s Bazaar Mexico și HB România.
Ovidiu Buta a dezvăluit că a colaborat cu Kanye West pentru una dintre colecțiile create de fostul soț al lui Kim Kardashian. Printre vedetele internaționale alături de care a lucrat se numără Alessandra Ambrosio, Isabeli Fontana, Tony Ward și Sebastian Stan.
Actualul concurent America Express și Ana Morodan, cea care a fost, de asemenea, în Asia Express alături de Adrian Teleșpan există o legătura specială. Nu îi leagă doar pasiunea pentru modă, ci și o prietenie strânsă.
„Contesa digitală” a mărturisit că Ovidiu Buta este printre primele persoane care i-au fost alături atunci când s-a mutat în București. S-au cunoscut în Gaia, însă Ana Morodan și-a dorit să-i fie asistentă.
Inițial, fosta concurentă Asia Express s-a lovit de un răspuns dur, Ovidiu Buta i-a spus că pare puțin prea „prețioasă” pentru acest rol și a întrebat-o de ce crede că se va descurca. Conversația a avut loc în în bistroul hotelului Hilton, iar ceea ce a urmat a fost de bun augur.
Ana Morodan a dezvăluit faptul că Ovidiu Buta a fost persoana de la care a avut cele mai multe de învățat. Acesta a ghidat-o în industria modei cu răbdare și întotdeauna a ocrotit-o. „Contesa” a avut parte și de oameni care nu i-au oferit credit, însă Ovidiu Buta a fost acolo să o susțină.
Datorită acestui lucru, Ana Morodan are numai cuvinte de laudă la adresa stilistului. Spune despre el că i-a fost mentor, consilier, șef, partener și psiholog și cu toate că ea nu a reușit să devină stilist, a câștigat un nou membru al familiei.
Totodată, vedeta a povestit și cum a decurs ultima zi de muncă în rolul de asistentă a lui Ovidiu Buta. După ce și-au băut cafeaua împreună și și-au promis că se vor revedea în scurt timp, stilistul i-a oferit un sfat prețios, să privească mereu înainte, notează Viva.ro.
În total, 9 perechi s-au înscris la America Express 2023 și au plecat peste hotare pentru filmări în vara anului trecut. Este vorba despre Andreea Bălan și Andreea Antonescu, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, creatoarea de conținut Bie Adam și mama sa, Mihaela, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Jean Gavril și fratele său Dinu, cântăreața Bruja și amicul ei, Pufeh, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla.
Show-ul America Express 2023 va putea fi văzut la Antena 1 începând cu 15 ianuarie, de la ora 20.00, după cum au anunțat producătorii.
Următoarele episoade urmează să fie difuzate în zilele de 16, 17, dar și 18 ianuarie, dar de la ora 20.30. Cu siguranță fanii vor fi cei mai încântați, având în vedere așteptarea îndelungată.