Sport

A ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit 60 de kilograme. Cum arată sportivul la 54 de ani

Un cunoscut sportiv american a trecut printr-o schimbare remarcabilă după ce a dat jos 60 de kilograme. A uimit cu noua înfățișare, ajuns la vârsta de 54 de ani.
01.03.2026 | 18:45
A ajuns de nerecunoscut dupa ce a slabit 60 de kilograme Cum arata sportivul la 54 de ani
Cum a reușit să slăbească un sportiv 60 de kilograme. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Paul Donald Wight II este un fost luptător de wrestling care și-a aniversat ziua de naștere pe 8 februarie. A ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit 60 de kilograme, demersul în acest sens fiind început în urmă cu mai multă vreme.

Sportivul care a dat jos 60 de kilograme, la 54 de ani

E unul dintre cei mai decorați sportivi din istoria luptei. Are o carieră de peste 2 decenii și nenumărate titluri de campion în palmares. Paul Donald Wight II, cunoscut sub numele de Big Show, a uimit cu noua sa înfățișare.

ADVERTISEMENT

Americanul care are o înălțime de peste doi metri a slăbit enorm în ultima vreme. A dat jos 60 de kilograme, iar la 54 de ani este cu totul altă persoană. Merge constant la sala de antrenament, dorind să nu se oprească aici.

Le-a mărturisit celor care îl urmăresc pe social media că are aproximativ 179 de kilograme, dar vrea să mai slăbească. Are un țel foarte bine pus la punct, precizând că și-a propus să ajungă la o greutate mult mai mică.

ADVERTISEMENT

„În prezent, 179 kg. Trag pentru 163 de kg. Apreciez cu adevărat anii de susținere”, este mesajul pe care l-a transmis fostul luptător, pe Instagram, acolo unde are o comunitate destul de mare și datorită faptului că este actor.

ADVERTISEMENT

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Paul Wight (@paulwight)

Cum a slăbit, de fapt, luptătorul american

Paul Wight a uimit cu felul în care arată, după ce a distribuit o imagine pe rețelele sociale. Noul său aspect fizic a fost pe placul fanilor care i-au lăsat numeroase comentarii, dar și întrebări legat de metoda pe care a folosit-o.

A mers constant la sala de fitness, dar nu a uitat nici de alimentație. A lăsat deoparte mesele bogate în calorii și a început să lucreze cu Dodd Romero, un antrenor de fitness cunoscut în SUA. Schimbările nu au întârziat să apară.

ADVERTISEMENT

Prin urmare, fostul luptător de wrestling are o dietă personalizată. Aceasta are la bază un consum bogat de proteine. Regimul nu include deloc carbohidrați, americanul fiind aplaudat pentru această transformare uimitoare.

„Arăți grozav”, „Lumina aia și abdomenul…”, „La naiba” sau „Arăți dur și dacă ești mai slab”, sunt o mică parte dintre mesajele pe care fostul sportiv le-a primit din partea internauților din mediul online.

Cine este, de fapt, fostul sportiv

Paul Wight este cunoscut drept Cel mai mare atlet din lume. Și-a început cariera în anul 1999, având un palmares de invidiat în WWE. Fostul sportiv american a fost campion mondial de 7 ori. De-a lungul timpului a cucerit 11 titluri mondiale pe echipe, alături de alte superstaruri WWE.

A participat la Jocurile Olimpice Speciale SUA din 2014, desfășurate în New Jersey. În 2015, a fost co-căpitan în cadrul cursei de ștafetă unificată Special Olympics din America. La nivel local este un mare susținător al Special Olympics Florida.

De asemenea, a obținut numeroase distincții, inclusiv titluri Intercontinental, United States. A fost numit de 3 ori Hardcore. Totodată, fostul luptător este recunoscut ca Triple Crown și Grand Slam Champion, cu victorii la WCW World War 3 (1996) și Andre the Giant Memorial Trophy (2015).

Continuă să fie un nume important în sportul american, deși nu a mai luptat din ianuarie 2024. Oficial, nu s-a retras din wrestling, cu toate că a suferit mai multe intervenții chirurgicale la nivelul genunchilor și șoldurilor.

Mai mult, Paul Wight și-a făcut un nume și în cinematografie. A jucat în mai multe producții, bifând roluri principale în „Vendetta”, „Un uriaș cu inimă mare” și „The Big Show Show”. E o prezență constantă în mediul online.