News

A apărut o nouă bancă în România. Din ce țară vine

O nouă bancă apare în țara noastră, fiind vorba despre una dintre cele mai importante bănci din Europa de Est și chiar din toată Uniunea Europeană.
15.01.2025 | 20:32
A aparut o noua banca in Romania Din ce tara vine
A apărut o nouă bancă în România. Din ce țară vine. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Este vorba despre cea mai mare bancă din Polonia, care și-a deschis o sucursală pentru a sprijini companiile poloneze care operează pe piața românească. PKO Bank Polski și-a deschis oficial porțile de la 1 ianuarie 2025 și se va adresa companiilor poloneze care activează pe piața noastră.

A apărut o nouă bancă în România, fiind vorba despre o bancă poloneză

Conform Profit.ro, sucursala din București este a 4-a unitate corporativă străină deținută de PKO Bank Polski, după cele din Frankfurt (Germania), Praga (Cehia) și Bratislava (Slovacia). Polonezii spun că au ales cu ușurință țara noastră pentru că în acest moment România este a doua cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est, după Polonia.

ADVERTISEMENT

Așadar, alegerea făcută de polonezi nu a fost una prea complicată. “România, după ce a depășit Cehia, este acum a doua cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est după Polonia. Exporturile din Polonia către România au atins o valoare de aproximativ 7 miliarde euro în 2023.

Comerțul reciproc între ambele țări este în creștere sistematică și multe companii poloneze fie sunt deja prezente în România, fie intenționează să facă afaceri în țară”, au declarat reprezentanții băncii pentru Profit.ro. Mai mult, președintele PKO Bank Polski spunea în urmă cu mai multe luni că a ales piața românească pentru că este una cu ”clienți care plănuiesc să-și exporte serviciile”.

ADVERTISEMENT

Între timp, cea mai importantă bancă din România, Banca Transilvania, și-a anunțat clienții că începând cu martie 2025 nu vor mai funcționa BT24 și NeoBT. Cu peste 3,2 milioane de clienți și o capitalizare de 22 de miliarde de lei, Banca Transilvania a decis să facă acest lucru pentru a veni în ajutorul clienților săi.

PKO Bank Polsk este cea mai mare bancă din Polonia

”Dorim să te informăm că începând cu data de 18 martie 2025 aplicațiile BT24 și NeoBT vor fi înlocuite cu aplicația BT Pay. Toate operațiunile realizate prin intermediul celor 2 aplicații de plată vor putea fi realizate prin aplicația de mobile banking BT Pay.

ADVERTISEMENT

Dacă după această dată dorești să folosești și o variantă desktop, e necesar să depui o solicitare în orice unitate Banca Transilvania”, arată Banca Transilvania. Așadar, pentru a fi mai ușor pentru toată lumea, toate operațiunile posibile vor fi disponibile prin BT Pay.

Mai exact, aici pot fi făcute și autorizate plăți, pot fi trimiși bani pe numărul de telefon, pot fi văzute extrasele de conturi, schimbul valutar, sau făcute plăți cu telefonul. De asemenea va exista un istoric al tranzacțiilor, soldul conturilor sau clienții pot să vadă datele cardurilor (număr, data expirării, CVV).

ADVERTISEMENT

Din BT Pay vor putea fi plătite toate facturile conectând conturile furnizorilor la această aplicație, pot fi emise asigurări de tip RCA, rovinietă sau asigurare de călătorie, dar și pot fi făcute investiții. Desigur, tot de aici pot fi obținute credite, direct din aplicație.

ADVERTISEMENT
Tags: