Cele mai citite

Foto. A fost publicat raportul arbitrului! Golul lui Varela, VALIDAT

Raportul de joc al mult controversatei partide dintre PAOK Salonic si AEK Atena a fost făcut public la aproape 24 de ore de la incidentele care au şocat Grecia.
12.03.2018 | 17:47
Foto. A fost publicat raportul arbitrului! Golul lui Varela, VALIDAT
ADVERTISEMENT

Georgios Kominis, centralul partide, a fost nevoit să oprească partida dintre cele două formaţii, după ce patronul lui PAOK Salonic a  intrat pe teren cu un pistol la finalul meciului. “Centralul” a notat că reuşita lui Varela fusese validată încă de pe teren, dar intervenţia patronului Ivan Savvidis a aruncat în aer partida.

“În minutul 89, după golul echipei gazdă, am ridicat mâna pentru a indica un ofsaid. După ce m-am consultat cu al doilea asistent în privinţa unui posibil ofsaid, am decis să validez golul. Înainte să îmi anunţ decizia, domnul Ivan Savvidis a intrat pe teren într-un mod violent, sub escorta gărzilor de corp, şi a cerut echipei sale să iasă de pe teren. Mai apoi s-a îndreptat către reprezentantul celor de la AEK, Vassilis Dimitriadis, pe care l-a bruscat.“, a scris arbitrul în prima parte a raportului.

ADVERTISEMENT

Oficialii lui AEK s-au temut pentru siguranţa jucătorilo

În acelaşi timp, domnul Ľuboš Micheľ, directorul tehnic de la PAOK, s-a apropiat ameninţător de mine şi mi-a spus: >. După aceste evenimente am decis să intru la vestiare, pentru că meciul nu se putea relua în asemenea condiţii. În timpul petrecut la vestiare, reprezentantul oaspeţilor, Minas Lissandrou, mi-a spus că după intervenţia violentă pe teren a domnului Savvidis, care era înarmat, echipa sa nu mai poate intra pe teren. Jucătorii erau îngroziţi, nu se mai simţeau în siguranţă“, au fost cele scrise de arbitru.

Fernando Varela a înscris în minutul 90+8 pentru PAOK, dar golul a fost anulat incorect, în opinia specialiştilor, moment în care patronul echipei lui Răzvan Lucescu a pătruns pe teren cu o armă asupra lui şi a creat panică în rândul jucătorilor.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri