News

A avut zile. Un băcăuan a căzut de la etajul 4, prin casa liftului, și a scăpat cu viață. Care este starea bărbatului?

Un bărbat din Bacău a supraviețuit în mod miraculos după ce s-a prăbușit în gol, prin casa liftului, de la etajul 4.
11.09.2022 | 16:27
A avut zile Un bacauan a cazut de la etajul 4 prin casa liftului si a scapat cu viata Care este starea barbatului
Bărbatul care a căzut în gol, de la etajul 4, a ajuns de urgență la spital, în stare de conștiență / Foto simbol: Hepta
ADVERTISEMENT

Un băcăuan în vârstă de 42 de ani a scăpat cu viață după o cădere în gol de la etajul 4. Bărbatul s-a prăbușit prin casa liftului, însă nu este foarte clar cum a ajuns acolo.

Bărbatul a fost scos de pompieri din casa liftului

Incidentul a avut loc vineri, 9 septembrie, iar victima a ajuns la spital, după ce vecinii au sunat a numărul de urgență 112.

ADVERTISEMENT

Pompierii au fost cei care au reușit să-l extragă pe om din casa liftului, după care acesta a fost preluat de o ambulanță. Bărbatul era conștient, însă până în acest moment nu se cunosc circumstanțele în care acesta a ajuns să sufere acest accident.

 „La locul indicat de apelant s-a deplasat Descarcerarea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

ADVERTISEMENT

Victima a fost extrasă de salvatori cu ajutorul ustensilelor din dotare. Aceasta este conştientă, cu multiple traumatisme, fiind predată echipajului medical aflat la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, conform Adevărul.

Victima se află, în acest moment, la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde primește îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Și un bărbat din Botoșani a scăpat teafăr după o întâmplare asemănătoare

Nu este prima dată când pompierii sunt chemați pentru o astfel de intervenție. În ianuarie 2021, trei echipaje au fost mobilizate la Botoșani, pentru a scoate un bărbat de 52 de ani care căzuse în casa liftului.

Acesta a povestit că a luat liftul, însă la un moment dat acesta s-a blocat între etaje. În loc să cheme ajutoare, bărbatul a încercat să iasă singur din lift, însă s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la mai bine de 5 metri.

ADVERTISEMENT

Din fericire, el s-a ales cu doar câteva contuzii și o lovitură ceva mai dură în zona capului, însă s-a declarat fericit că a scăpat cu viață.

ADVERTISEMENT