Carlos Mora, unul dintre jucătorii de bază ai Universității Craiova în sezonul în care oltenii au reușit eventul istoric, a vorbit despre duelul pe care naționala din Costa Rica îl va disputa cu Anglia, un meci considerat de internaționalul din Bănie o adevărată oportunitate de afirmare. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani nu exclude faptul că astfel de partide pot cântări decisiv în cariera unui jucător aflat în plină ascensiune.
Costa Rica se pregătește de un amical de gală împotriva Angliei, pe 10 iunie, în Statele Unite, iar Carlos Mora privește duelul ca pe o șansă importantă de a se face remarcat la nivel internațional. Chiar dacă selecționata sa nu a reușit calificarea la Cupa Mondială, jucătorul Universității Craiova mizează pe astfel de teste tari pentru a atrage atenția.
„Este un meci foarte important, deoarece vom înfrunta una dintre cele mai puternice echipe naționale din lume. Astfel de partide sunt urmărite de toată lumea și reprezintă o oportunitate excelentă de a te face remarcat.
Este normal să existe astfel de gânduri atunci când întâlnești naționale de un asemenea nivel, însă noi nu ne vom gândi niciodată că vom fi învinși la scor. Vom munci pentru a câștiga meciul, indiferent cine se află în fața noastră”, a spus Mora, pentru Teletica.
Pe lângă obiectivul sportiv, fotbalistul Craiovei spune că încearcă să transmită experiența sa mai departe și să fie un model pentru jucătorii mai tineri din naționala Costa Ricăi.
Deși are doar 25 de ani, Mora consideră că experiențele acumulate în fotbalul european îl ajută să ofere sfaturi utile colegilor aflați la început de drum.
„Întotdeauna încerc să îi sfătuiesc pe jucătorii mai tineri. Deși și eu sunt încă tânăr, am trăit experiențe care m-au învățat multe și consider că este important să transmit mai departe aceste sfaturi.
Postul meu natural a fost mereu cel de extremă, acolo unde mă simt cel mai bine. Totuși, faptul că am jucat și ca fundaș lateral sau ca mijlocaș de bandă mi-a oferit instrumente importante, iar eu consider că este un avantaj să pot evolua pe ambele poziții”, a mai spus costaricanul Craiovei.
La echipa națională, Carlos Mora are ocazia să evolueze alături de Keylor Navas, fostul jucător al lui Real Madrid, sportiv pe care îl consideră o adevărată legendă. Experiența acestuia, acumulată la cluburi de top, este extrem de valoroasă pentru el și, tocmai din acest motiv, a vorbit cu multă admirație.
„Este o legendă, desigur. A venit să aducă foarte mult, mai ales experiența de la echipele mari. Cred că este un lider înnăscut, toți îl urmează. Eu încerc să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri. Îmi place să ascult mereu de la jucători care au fost la cluburi mari. Avem și alții în națională cu experiență și încerc să învăț de la toți. Pun în practică la antrenamente și acasă. Sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o vârstă atât de fragedă și pentru faptul că pot vorbi cu astfel de legende”, a spunea de curând jucătorul Universității Craiova.
Carlos Mora s-a adaptat excelent la Universitatea Craiova. Internaționalul costarican și-a făcut prieteni în oraș, iar acum învață limba română, despre care spune că este una destul de complicată.
„Până acum m-am descurcat foarte bine. Limba română este puțin complicată, dar am învățat-o încetul cu încetul. Știu câteva cuvinte și totul e în regulă. Craiova are locuri frumoase în care merg. Oamenii sunt amabili și îți oferă mereu o mână de ajutor. Mi-am făcut deja mulți prieteni și mă înțeleg bine cu mulți oameni de acolo”, a mai spus Carlos Mora.